”Memoria lor e o datorie!…”- Sărbătoarea unor suflete românești…
La umbra zborului mărețului vultur, împrejmuind Monumentul Eroilor din centrul Asăului, monument construit în octombrie 1937 pentru veșnica amintire a celor ce-au sfințit cu sângele lor jertfa Primului Război Mondial, oamenii animă tabloul. Năzdrăvanii duc în copită galopul ritmului; nouă coame semețe tremură în pala vântului. Se adună deodată, traversând o poartă a timpului, vreo șase brațe de românași purtând în mâini inima țării, steagul tricolor. Cadența muzicii și tezaurul acesta viu de …minuni roagă sufletul să tresalte! Asăul sângeră lumină: rana prea puținei cunoașteri / lumina valorii istorice, naționale, folclorice a acestei comunități de aur.
Am prilej să cunosc organizatoarea Festivalului de Folclor ”Zestrea”, pe doamna Camelia Roșu, președinte al Asociației culturale ”Ca la noi”. Prinsă în corsetul emoțiilor de a unge mecanismele de funcționare ale evenimentului, încheiem repede primul dialog. Între timp, freamătul se întețește: privirile tuturor sunt antrenate în admirație și studiu de către „Io, Ștefan Voievod” călare pe un zmeu decupat din cronici. Izbitoare asemănare cu marele și sfântul domn al Moldovei (poate actorul Petru Bodîrlău descinde direct din ”arborele genealogic” a Măritului Ștefan!). Azi, Moldova lui tresaltă, azi, strămoșii noștri se bucură de bucuria noastră. Între-atâtea influențe străine și într-atâta secetă de…patrie, totuși ROMÂNUL veșnic se luminează la auzul cântului românesc!
Sună cornul prelung! Mă adun către soborul preoțesc și poticnesc piciorul la talpa statuii; simt cum mă mângâie murgul cu coada sa… Începe slujba religioasă: ”Pe tine zid și liman te avem”. Așa e, Maică Sfântă, altfel n-am mai fi fost astăzi aici, cu testamentul istoriei în mâini. Istorică, providențială și autentică scenă: Ștefan cel Mare și Sfânt ia parte la ceremonia religioasă oficiată de preoții Nicolae Alboaie, Petrică Avram, Cristian Pădureanu și protosinghelul Amfilohie Brânză. Pașnic, în liniștea binecuvântării, calul Măriei sale coboară capul într-o unitate de simțire, dimpreună cu oamenii, în timp ce rugăciunile, ca o preafrumos mirositoare tămâie urcă spre cer întru pomenirea celor ce au dat țărânei trupul, pornind către Slava cerului. Doamne, Tu care scrii cu mine acum, ajută-mi, că de la Tine este tot gândul, cuvântul și viața! Să fie spre primenirea conștiinței noastre, a celor vii, de vreme ce ușor cădem în jugul materiei!
”Veșnică pomenire!”
Oamenii s-au strâns ciorchine, călcând sub cutele de pe frunte ulița meditației… Spre pomenirea eroilor și spre înțelegerea / trezirea noastră. ”După acest moment de credință”, așa cum îl numește moderatorul Ovidiu Drug (cunoscut ziarist băcăuan), publicul află că anul acesta se desfășoară la Asău a VII-a ediție a Festivalului de Folclor ”Zestrea”. Caleașca rupe decorul și diluează atenția, la fel și zurgălăii cailor eleganți și dichisiți. Este invitat să ia cuvântul domnul inginer Ion Moisă, cronicar și umorist, membru al Grupului de literatură și artă ”Metafore comăneștene”(îmi îngădui a nota bucuria prezenței unui număr consistent de membri metaforiști, reîntâlnire într-o atmosferă diversă, unii având profunde legături cu Asăul). Acesta vine înaintea auditoriului cu informații de interes despre ”optica” lui Cantemir asupra dansurilor populare: cele moldovenești sunt altfel, mai multe persoane laolaltă, într-o uniune, cu pasul legănat de la dreapta spre stânga, adică HORA. Remarcabil fapt că se păstrează de cel puțin 300 de ani acest joc (dans)! Din vremea lui Dimitrie Cantemir se mai cunoștea o formă de danț (termen polonez); azi am evoluat la discotecă! Plin de umor, își prezintă rubrica ”Proces verbal” (ce poate fi urmărită cu interes și voie bună la întâlnirile de cenaclu ale ”metaforiștilor” comăneșteni!), în stilu-i caracteristic. Aflăm apoi despre călușari, care purtau la pălărie frunză de pelin și pe chip o pânză albă; tot din izvoarele lui Cantemir se cunoștea că cei care intrau în formație aveau obligația de a rămâne 9 ani în trupă, iar în perioada dintre Înălțarea Domnului și Rusalii se plimbau permanent, dormind doar sub acoperișul bisericilor pentru a nu întâlni ”frumoasele” (ielele). Deși cu iz mistic, călușarii mai aveau și obiceiuri cu nuanță tragică.
După această incursiune în ranița tradițiilor istorice, voievodul nostru cu mantie roșie, spre îngăduința murgului, pleacă în promenadă…
”Bună ziua, asăuanii mei mândri! Bună ziua, Asăul meu natal!” salută cu toată inima ilustrul profesor Petre Colăcel, citându-l apoi pe Nichita Stănescu: ”Ce minune că ești, ce mirare că sunt!” Profesorul subliniază contextul subțire și onorant, deschizând o invitație în amintiri… Apoi își argumentează alegerea personajului ce patronează prelegerea sa: ”De ce Alecsandri? Pentru că are cele mai consistente legături cu creația populară. El a făcut cunoscută Miorița! Dar și din orgoliu local: mă gândesc la asăuanii mei când îl citesc!”. Vasile Alecsandri spunea despre român: ”e simplu și frumos în înfățișarea lui, e poetic (…) portul său pitoresc.” Între 1852 și 1853 culege în două volume poezii populare. În scrierile lui Alecsandri regăsim arhicunoscutul plugușor, comenzi de la hore, orația de nuntă, conocăria spusă de vornic ( aici domnul profesor mărturisește că a îmbrăcat și el în tinerețe acest rol). Concluzionând, trage firul lung al zilei. Scopul este aducerea în prim plan a tradițiilor (face trimitere la monografia Asăului semnată de părintele Gheorghe Albu). ”Totul a devenit departe și nedrept de târziu pentru mine! Am scăpat pe jos viața și nu mă mai pot apleca. Ce mai am? Amintirile de pe aici de prin jur și pe cei care mă mai cunoașteți.” (Petre Colăcel)
Ia cuvântul părintele protosinghel Amfilohie Brânză de la Schitul Sfântul Ioan Hozevitul din Comănești. Cunoscut pentru verva cu care predică, părintele ne cheamă cu putere spirituală la o înțelegere în plan transcedental, la o ”înrâurire sufletească”. „Tradițiile cu specific românesc au rol determinant, fiind penetrate de o credință: unitatea neamului nostru!(…) Folclorul exprimă starea sufletului(…) și întotdeauna transpare Năzuința! Sub ochiul lui Dumnezeu ne regăsim lăuntric azi.” Apoi a întărit cu argumente de ce Ștefan cel Mare a fost ales dintre atâția alți voievozi: pentru că a fost un apărător al credinței, al meleagurilor, ctitor de lăcașuri sfinte și a avut o enormă contribuție la cultură, el a avut o conștiință în termeni ultimi: ”Moldova nu este a mea (…) ci a urmașilor”.
Despre Valeriu Gafencu, cunoscut drept ”Sfântul Închisorilor”, părintele Amfilohie ne-a împărtășit scurte date biografice – ”născut în 1921 în Basarabia, vine în București la Facultatea de Drept în 1940,(când începe războiul), este condamnat și închis la Pitești, apoi la Târgu Ocna)”. El a amintit clipa monumentală în care tatăl său îi lasă în grijă familia și se întoarce pe teritoriul Basarabiei spunându-i tânărului Valeriu: ”Eu mă întorc la ai mei, să iau parte la suferința care ne așteaptă!”. Cine erau ai lui? Neamul! ”A te pune în slujba neamului!” a fost remarca părintelui ce a învolburat simțirea noastră. Oare conștientizăm ce căutăm noi azi aici, ce au însemnat eroii pentru țară?… Responsabilitatea primită a fost piatra de temelie a credinței și a ulterioarei desăvârșiri a celui ce avea să devină ”Sfântul Închisorilor”. El l-a înțeles pe tatăl său. Accentuând linia de forță cu care și noi trebuie să ne înarmăm, părintele a punctat pericolul diluării conștiinței. ”E ușor să te întâlnești în libertate, dar mereu cineva se jertfește pentru această libertate! Sunt necesare astfel de manifestații. Memoria lor e o datorie; să lăsăm moștenire un comportament copiilor. Învierea trupului o face Dumnezeu, dar învierea sufletului…acolo contribuie și omul! Glasul celui ce strigă din inima poporului!”
Tremură ochiul ud… Îmi doresc să zidească în gând monumente toți cei prezenți, din aceste îndemnuri. ”Să ne ajute Dumnezeu! Unitate de suflet! Din puțin, Dumnezeu Știe să facă mult! Nădejde! Amin!”
Elevii Școlii Gimnaziale din Asău (cu istorie de 130 de ani) răsar ca un pâlc de flori. Carnea se cutremură, cerul naște senin și pământul tresaltă! ”Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Creatorul / Și mai cred și-n neamul meu înfrățit cu dorul” sună domol din cupola vocilor fragede. Apoi un copilaș recită din Valeriu Gafencu :”Trăiesc flămând, trăiesc cu bucurie/(…) Din când în când din cer coboar-un înger!”. Un fecior vrednic dă glas baladei Toma Alimoș. Cinste, sănătate și-un munte de aplauze copiilor, dar și profesorilor/ educatorilor ce-au înclinat fluturii aceștia spre văzduhul dragostei de neam, de folclor, de cultura românească!
S-a umplut inima de simțiri și emoție… Pana mea își pierduse avântul. Reverență acestor comori de aur! ”Limba noastră cea română”, limba gliei strămoșești pătrunde în tihnele adânci ale mădularelor noastre spirituale. Un alt băiat purtând semeț cușma pe creștet recită ”Banda Lui Bujor”. Azi am cules în suflet cea mai vrednică lecție de istorie și folclor! Bravo, Asău! Să fi văzut mândria cu care firavele lor mijloace se legănau cu zvâc, purtând nu doar pe trupuri haina sfântă a portului popular. Acestea-s rădăcinile viitorului tău, Românie! ”Câte doi, câte doi, la hora românească / Hai cu toți la hora mare, neamul să trăiască!” – ”Aici e România!” Omul de ispravă căruia i se datorează spectacolul acesta smălțuit cu emoție duce forma versurilor pe buze, cu ochii săi ținând de mână sufletul fiecărui copilaș…
Monumentul încrustat cu numele eroilor poartă o Sfântă Cruce și, din temelie, răzbate aura mulțumirii lor, a eroilor…
Moderatorul evenimentului preia microfonul lăudând pe cei ce s-au ”învrednicit de la o vârstă așa de fragedă” să construiască astfel de momente spectaculoase. Finalul este împodobit cu recunoștință față de toți participanții, astfel încât se oferă diplome de onoare și medalii. De această bucurie am parte și eu, în mod surprinzător… Mă întorc la condei ducând ”greutatea” decorării, dar câtă onoare pentru mine, neînsemnată prezență… Mulțumesc! Se dă startul paradei printr-un moment artistic solemn: monolog din ”Apus de soare” (Barbu Ștefănescu Delavrancea) redat de marele voievod; în urma sa, se răsfiră caleașca, purtând pe Alexandru Ioan Cuza (interpretul de muzică populară Ștefan Negru) și Elena Doamna, lângă care urcă și primarul comunei Asău, domnul Emilian Budacă, apoi, în urma convoiului, grupul de călăreți asăuani strigă-n copite și zurgălăi: ”Veniți după noi!”.
De bună seamă, sărbătoarea a fost continuată pe scena cea mare, amplasată pe stadion, însă condeiul meu a purces spre odihnă și numai inimile românilor ce s-au îndulcit de spectacol mai pot povesti cât joc, cât drag și câtă veselie a încăput în acea zi de festival!
Mădălina Andreea Miron
9 octombrie 2022, Asău