Acum 33 de ani…

Acum  33 de ani…

În foto (realizată de  A. Strenc) : București, Calea Dorobanți, 22 decembrie 1989

 

ARC   PESTE   TIMP

MEMORIAL  1989

 

 

Revoluţia din 1989, cu primele lozinci anticomuniste, a început în Piaţa Maria din  Timișoara, în 16 decembrie, ca răspuns la încercarea de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse, recent, comentarii critice la adresa regimului în mass- media internaţională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l, astfel, de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptăţit ca pastor. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărţuire şi evacuare. Mulţi trecători, printre care şi enoriaşi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea religioasă. Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea, primarul Timișoarei, Petre Moţ, a făcut câteva declaraţii, sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés. Petre Moţ a refuzat să-şi confirme în scris declaraţia împotriva evacuării pastorului, iar mulţimea a început să cânte sloganuri anticomuniste.

Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia Comitetul Judeţean al Partidului Comunist Român (P.C.R.). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă, în timp ce Miliţia a recurs la forţă şi la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane şi au plecat într-un marş de protest prin oraş, fiind, din nou, confruntaţi de forţele de Securitate. Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat, din nou, să incendieze clădirea, dar, de această dată, au fost opriţi de unităţi militare. Geamurile şi uşile au fost sparte, protestatarii au dat foc portretelor lui Ceauşescu. A fost înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. Stema a dispărut. Revoluţia a avut un simbol. Semnificaţia prezenţei Armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceauşescu. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, maşini în flăcări, TAB-uri care transportau forţe de Securitate înarmate şi tancuri. Împotriva demonstranţilor au fost folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. După ora 20:00  în Timișoara se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă, inclusiv în zona Podului Decebal, Calea Lipovei şi Calea Girocului. Tancuri, camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş, în timp ce elicopterele patrulau zona.

A început să se tragă în mulţime. Mulţi au încercat să riposteze. Au construit baricade. Unii au căzut seceraţi de gloanţe, alţii au fost călcaţi de tancuri, dar majoritatea au fost arestaţi şi bătuţi. În exterior, ştirea că în Timişoara e măcel se întinde repede. Graniţele sunt închise, astfel că reporterii străini nu pot verifica veridicitatea informaţiilor. Pe durata Revoluţiei, potrivit datelor oficiale, numărul decedaţilor şi al mutilaţilor prin împuşcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată. Conform evidenţelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (S.S.P.R.), instituţie aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata Revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridică la 760. Au fost înregistraţi nu mai puţin de 748 de copii, urmaşi de Eroi-Martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii recunoştinţei faţă de Eroii-Martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

”Ne-au clădit viitorul cu propria lor viață…”

Ce înseamnă libertate? Când auzi acest cuvânt trebuie să ştii că nimeni nu este stăpân peste cuvintele tale, că avem dreptul să ne exprimăm toate sentimentele, toate gândurile şi tot ceea ce credem noi că este bine pentru societatea în care trăim. Revoluţia din 1989 a izbucnit chiar din lipsa de libertate; mulţimile acelea impresionante de oameni şi-au cerut dreptul la exprimare, dreptul la vot, precum şi alte drepturi cetăţeneşti. Lupta pentru câştigarea drepturilor a început în 16 decembrie 1989 în Timişoara, prin manifestaţii de stradă împotriva comunismului. În următoarele zile, grupul manifestanţilor s-a mărit, cu toate că zi de zi urmau represalii din partea autorităţilor comuniste. Muncitorii din fabricile din Timişoara au scandat: «Jos comunismul!» şi «Jos Ceauşescu!». A urmat apoi trecerea Armatei române de partea manifestanţilor. Au existat zile de confuzie, în care Revoluţia a avut multe momente tragice, au murit mulţi oameni şi copii nevinovaţi. S-a constituit Frontul Salvării Naţionale, care a preluat puterea în stat. F.S.N. a organizat primele alegeri libere după Revoluţie, alegeri care au însemnat pentru oameni libertatea de a alege şi nu doar mersul formal la vot. S-au pus bazele noii structuri de putere, s-a trecut la democraţie, pluripartidism şi mult dorita libertate. Au fost momente când forţele de Securitate ale fostului regim au tras cu muniţie de război asupra manifestanţilor, creând panică în rândurile manifestanţilor. Pentru a ascunde urmele acestor crime, forţele de Securitate ale fostului regim au încărcat cadavrele în camioane şi le-au dus la Bucureşti, la Crematoriul «Cenuşa», unde au fost arse. Cenuşa cadavrelor a fost aruncată într-o gură de canal la Popeşti-Leordeni.

Lupta oamenilor pentru libertate a fost impresionantă. Și la București oamenii au ieşit pe stradă, ştiind că-şi riscă viaţa, că teroriştii trag asupra lor, că răniţii din spitale sunt executaţi de forţele Securităţii. În ziua de 22 decembrie 1989  Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena Ceaușescu, au fugit cu un elicopter de pe sediul Comitetului Central al PCR. Oamenii au dat semnalul Revoluției din clădirea Televiziunii Române.

România a fost singura ţară din Estul Europei care a trecut la democraţie printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi. În ziua de Crăciun, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte de către o curte militară ad-hoc, pentru o serie de acuzaţii, printre care şi genocid. Au fost executaţi în incinta Garnizoanei din Târgovişte. Cadavrele lor au fost transportate cu elicopterul la Stadionul Ghencea, unde s-au rătăcit. Au fost găsite a doua zi şi aduse la morga Spitalului Militar Central. De acolo au fost transportate la Cimitirul Ghencea şi înmormântate în secret. Înainte de Revoluţia Română toate celelalte state est-europene trecuseră, într-un mod paşnic, la democraţie. Eroii Revoluției  îi cinstim şi în ziua de astăzi, deoarece ei sunt motivul pentru care noi trăim liberi în acest moment. Aceşti Eroi ai Revoluţiei ne-au clădit viitorul cu propria lor viaţă. În concluzie, această Revoluţie a adus, pe lângă democraţie, şi motive de linişte sufletească pentru generaţiile de oameni care au avut parte de aceasta. Datorită oamenilor curajoşi din 1989, noi suntem acum liberi şi liniştiţi.

Articol realizat de  MEMORIALUL REVOLUŢIEI 16-22 DECEMBRIE 1989,  CENTRUL NAŢIONAL DE DOCUMENTARE, CERCETARE ŞI INFORMARE PUBLICĂ DESPRE  REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 (Buletin ştiinţific şi de informare)

DIN  ACELAȘI  BULETIN  ȘTIINȚIFIC  DE  INFORMARE:

Mitingul din capitală, organizat de Nicolae Ceauşescu (fatal pentru el şi guvernul lui), în 21 decembrie 1989, a fost spart de timişoreni plecaţi acolo, care îi îndemnau pe bucureşteni să nu-l creadă pe cel ce se considera conducător suprem prin dictatură personală, ci să li se alăture. A fost o încleştare, o luptă de convingere între două tabere, între „cei mulţi, aduşi special din întreprinderi pentru a-l susţine pe Ceauşescu, şi cei puţini, care au provocat panica între mitingiştii debusolaţi” – aşa cum afirma  Generalul Dan Voinea, fost şef al Parchetelor Militare din România, într-un interviu acordat Mariei Petraşcu, la Timişoara, în 2005. El  mai  preciza, la 17 decembrie 2005: „Am constatat, din cercetările pe care le-am făcut pentru cele întâmplate în Bucureşti, că mai multe grupuri de timişoreni şi-au făcut apariţia, în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, în Bucureşti. Un grup de aproximativ 25-30 de persoane a fost văzut pe Strada Ştirbei Vodă, care a înaintat până la intersecţia Străzii Ştirbei Vodă cu Calea Victoriei, unde erau cordoane de ordine pentru mitingul organizat de Ceauşescu, în dimineaţa aceleiaşi zile, în Piaţa Palatului, unde deja erau câteva mii de persoane cărora Ceauşescu le vorbea, persoane care, în noaptea de 20 spre 21, fuseseră nominalizate, selectate din întreprinderi, din instituţii, ca să participe la acest miting de solidaritate cu Ceauşescu şi de criticare a celor petrecute la Timişoara. Acest grup de 25-30 de persoane a pătruns în intersecţia din  zona Hotelului «Athénée Palace», şi a fost imediat înconjurat de către miliţieni şi luptători din Gărzile Patriotice, pentru că acest grup le cerea cetăţenilor care erau pe trotuar să li se alăture, să nu asculte ce spunea Ceauşescu, şi le transmitea, din mers, îndemnuri la luptă şi povesteau ce s-a întâmplat la Timişoara. În momentul intervenţiei forţelor de ordine, a avut loc o mică bătălie între acest grup şi forţele de ordine. Membrii acestui grup nu s-au întors, n-au fugit spre Calea Ştirbei Vodă, ci s-au dus în mulţimea de manifestanţi, ţipând, urlând, împingând şi au creat chiar şi panică, pentru că, în acele momente, miliţienii şi securiştii care erau acolo şi cu luptătorii din Gărzile Patriotice încercau să pună mâna pe ei, să-i aresteze. Şi lucrul ăsta s-a şi întâmplat cu câţiva din ei. S-a aruncat şi cu petarde, ca să-i sperie, dar, în acelaşi moment, un alt grup de timişoreni a fost văzut penetrând zona dinspre Biserica Crăciunescu, unde mai mulţi martori care participau la miting îi descriu pe aceştia. Şi, în momentul când s-a spart mitingul, populaţia, mitingiştii lui Ceauşescu au intrat în panică şi au început să fugă şi să arunce pancardele, că nu ştiau, efectiv, ce se întâmplă. Oricum, intraseră în panică şi panica, imediat, şi-a produs efectul. Acel grup s-a ţinut la ei să nu plece. Să- i ţină pe loc, să demonstreze împotriva lui Ceauşescu. Şi s-au alăturat şi bucureşteni şi s-a format, dacă vreţi, pentru prima dată, în Bucureşti, grupul de manifestanţi anticomunişti, deci care au debutat acolo, în zona aia, grup care începe să anime populaţia Bucureştiului, ei merg pe străzile din centrul capitalei, îi cheamă pe cetăţeni să vină cu ei: <<Veniţi cu noi!>>… Aşa şi încep să protesteze pe principala arteră a capitalei, Bulevardul Magheru, între Piaţa Romană şi Piaţa Universităţii.”

 

 

 

 

Distribuie articolul!