Festivalul de Datini și Obiceiuri  de la Palanca  este un eveniment de tradiție, care depășește  100 de ani; acesta se organizează dintotdeauna în ultima zi din an, pe 31 decembrie.

De-a lungul timpului, de mai bine de 120 de ani, în comuna Palanca din judeţul Bacău, datinile strămoşeşti au fost bine păstrate şi transmise generaţiilor mai tinere. În ajunul sărbătorilor de iarnă întrega localitate intră într-o adevărată atmosferă magică. Începând cu colindele din seara de ajun de Crăciun, continuând cu umblatul cu steaua în cele trei zile de Crăciun, şirul de obiceiuri tradiţionale de iarnă se încheie cu alte trei zile ale Anului  Nou. Spre deosebire de aerul de reculegere al zilelor de Crăciun, la sfârşitul vechiului an şi începutul celui nou, toată lumea pregăteşte ceva vesel, se aruncă la o parte toate grijile,  se pregătesc măştile, se pun la înmuiat pieile de urs, se întind tobele, se repară buhaiele, se scot de la păstrare costumele populare, se pregătesc costumele de mascaţi, mai bine zis, vine Anul Nou.

Sărbătoarea de trecere în noul an începe de pe la amiază, cu defilarea cetelor. De pe toate uliţele încep să se adune mascaţii, unii singuri, alţii în cete, bande de urşi, alţii cu capra, ceata Jianului, iar pe lângă ei ies din case oamenii din sat, cu mic, cu mare, pentru că asemenea eveniment este doar odată în an. Fiecare ceată sau mascat, îşi fac jocul din loc în loc, oprindu-se, apoi îşi continuă drumul spre primărie. Cu toţii ajung în centrul comunei, acolo aşteptându-i oficialitaţile locale, invitaţii din alte localităţi, reprezentanţi ai presei, ai televiziunilor, alţi săteni. În ultimii 20 de ani, această manifestare a devenit din ce în ce mai cunoscută, atrăgând tot mai multe persoane din alte localităţi, din alte oraşe, fără să pomenim pe cei care se întorc la rude, insoţiţi de prieteni care vor să vadă ceva inedit.  Pe rând, ei urcă pe o scenă amenajată într-un spaţiu mai larg, iar acolo îşi prezintă obiceiul strămoşesc pe care au ales să îl păstreze. Diversitatea măştilor, imaginaţia debordantă pe care o dovedesc sătenii în alegerea temelor pe care să le prezinte, fac deliciul publicului. Este singura ocazie din an când oricine  poate să-şi pună o mască şi să-şi manifeste talentul actoricesc, sau doar să se distreze cât mai mult.

După ce fiecare trupă îşi termină reprezentaţia, pleacă prin sat, colindând din casă în casă, toată noaptea dintre ani, apoi şi a doua zi, ba chiar şi a treia zi. Unul dintre cele mai bine păstrate obiceiuri este cel numit „Ursul”, prezentat de mai multe cete, la întrecere. Unele cete mai păstrează bătaia în tobă cu un singur băț, lucru nemaintâlnit în alte localități, aceasta fiind de fapt bătaia originală, arhaică. Un alt obicei este cel numit „Jianul”, inspirat din întâmplările haiducului Iancu Jianu, un altul este „Capra”, o parodie a nunții țărănești, apoi mai este mulţimea de mascaţi care îşi aleg diverse tematici comice.

În decursul timpului aceste obiceiuri au cunoscut şi un oarecare regres, dar, niciodată nu au dispărut, iar acum, în ultimii 20 de ani au revenit la viaţă cu mai mare vigoare şi pasiune.

Articol  realizat de  Liliana  Atomulese, Palanca, ”Trup și suflet” pentru tradițiile populare