FOTOLIUL 13
O seară cu Ozana Barabancea
UN ARTICOL DE PROF. ARISTOTEL PILIPĂUȚEANU
Dacă în alte orașe s-au acordat sărbătoririi culturii române trei zile (la Bârlad) sau chiar o săptămână (la Botoșani), la noi la Onești s-a redus la o singură manifestare consemnabilă, ”one (wo) man show-ul” susținut de Ozana Barabancea. Este drept că și la nivelul școlilor au avut loc mici spectacole cu recitări de poezie și intonări de romanțe, dar acestea sunt lucruri pe care cadrele didactice cu dăruire le fac dincolo de fișa postului. Bunăoară, la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci”, energica profesoară Andreea Calapod, total devotată cultului pentru marile valori literare, a organizat o atractivă manifestare, actanții – elevi fiind recompensați de către directorul Emil Ganea cu o diplomă omagială.
Ceea ce a impresionat în primul rând la spectacolul din sala elegantului Cinematograf ”Capitol” în seara zilei de 16 ianuarie, a fost prezența masivă a publicului. Un public elevat, avid de cultură, căruia însă i se oferă prea puțin în acest sens, mai ales acum când Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, singurul luptător veritabil pe un front din ce în ce mai îngust, mai pauper, trece printr-un amplu și necesar proces fizic de reabilitare și amenajare. Spectacolul, desfășurat în prezența primarului municipiului Onești, Laurențiu Neghină și a altor câteva personalități locale, a început neinspirat, prin exacerbarea sentimentului patriotic: o melodie ostentativ dedicată României, cu volumul boxelor la maximum, zguduind tavanul, pereții și fotoliile! A urmatr intruziunea ocazionalului, pomenirea obligatorie a poetului nepereche și declarația artistei Ozana Barabancea că va recita cel mai valoros poem eminescian. Nu ”Luceafărul”, nici vreo ”Scrisoare”, nici ”Memento mori”, nici chiar ”Doina”! Era vorba, ați ghicit, de poezia adolescentină ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, rostită foarte tare, încât să pui la îndoială capacitatea artistei de a recepta, ierarhiza și populariza creația eminesciană… În fața unui asemenea debut, care amintea de trecut, când așteptam răbdători să se termine odele închinate geniului carpatin sau, mai încoace ”tiradele patriotarde” ale lui Corneliu Vadim Tudor, am simțit nevoia să mă ridic, dar locul meu – 13!, era chiar la mijloc de rând! M-am resemnat cu ideea că totuși cei care cred că patriotismul se simte cu inima nu cu timpanele sunt, numeric vorbind, infinit mai mulți. Au urmat apoi două – trei melodii mediocre, ”un serviciu făcut unei prietene”, compozitoare, trăitoare la Sinaia și care are de gând să se călugărească!
Însă, odată scăpată din chingile formalismului, ale ocazionalului ori poate ale cerințelor exterioare, ne-a arătat Ozana cine este Barbancea! O voce caldă, apropiată m-a dus automat la Margareta Pâslaru… N-am crezut niciodată, până în seara zilei de 16 ianuarie, în sala Cinematografului ”Capitol” că idealul tinereții noastre poate fi depășit de cineva.. Dar vocea Ozanei, păstrând flexiunile caracteristice stilului, s-a dovedit a fi mai pură, mai cristalină, capabilă de incredibile suișuri și coborâșuri pe două, poate chiar trei octave, de prelungiri vocale surprinzătoare, de forță penetrantă excepțională. Adevăratul spectacol a început când au fost abordate piese celebre, clasicizate de mari somități interpretative. Versuri precum ”Noaptea e-n balans / Și-o invit la dans / Râde-un trecător / Că încerc să zbor”, nemuritoare prin vocea Aurei Urziceanu au fost reproduse de Ozana Barabancea în mod ireproșabil. Cunoscutul șlagăr al lui Ion Vasilescu ”Habar n-ai tu” s-a detașat de calma interpretare a Dorinei Drăghici sau de varianta cinematografică (”Actorul și sălbaticii”), urcând într-un strigăt disperat al celui neînțeles în dragoste. Mihaela Mihai a fost total deposedată de maniera în care cânta melodia ”De-ai fi tu salcie la mal” prin imersiunea unui plus de energie și printr-o modalitate superioară de transmisie a mesajului. Să ai curajul de a porni la drum cu declarația franțuzoaicei Edith Piaf că nu regretă nimic din ce a trăit și să faci paradă de variațiuni ca un Richard Ozchanitzky vocal, este o probă indubitabilă de pasiune și talent. Spectatorii au uitat cu totul de apariția în ținută vestimentară fistichie a artistei, de ochelarii ei sugerând un 8 culcat sau poate infinitul, de contrastul dintre prezența fizică și afiș, chiar și despre morala care li s-a făcut (”Eu n-am venit de la București ca să vă ascult telefoanele voastre deschise!)
S-a vorbit mereu zilele acestea de necesitatea ”împrietenirii lui Eminescu cu generația DIGI”. La spectacol, generația DIGI a fost prezentă mai mult pe scenă (fiul artistei, interpret la orgă și un coleg al său, solist vocal) și mai puțin în sală (câțiva copii de 6 – 8 anișori, aduși de bunici!)
Într-un oraș ca Oneștiul, în care existența unui ziar local este considerată o inutilitate, iar o revistă culturală ”un moft al câtorva ciudați”, evoluția Ozanei Barabancea în spectacoul dedicat Zilei Culturii Naționale a fost un veritabil foc de artificii pe un cer gri, seducător prin strălucire și talent.