Şi, ca să pot spune lucrurilor pe nume, am inventat tăcerea drept proprietarul miezului de vers şi am gândit sfiala de-a trece rar prin clipe: “Nevândut, trupul său de cântece, rănit de izvoare, un sat numai dor/ îşi întoarce în zori/ cărare de lună pierdută,/ odihnit şi zâmbind un Cuvânt,/ o doină pe fluier –...
