UN ARTICOL DE PROF. ARISTOTEL PILIPĂUȚEANU, ONEȘTI
Fermecător Sadoveanu, cu arta sa de a îmbina evocarea nostalgică și expresia potrivită, chiar dacă uneori ușor paradoxală, nota : ”Altădată, pe vremea asta… și iernile erau mai tari,… și verile erau mai îmbelșugate…” Anul trecut, pe vremea asta, în februarie îi trimiteam prietenului Seghei Coloșenco de la Bârlad urări de sănătate și viață lungă la intrarea în cel de-al 82 – lea an al frumoasei lui existențe. Acum, la ieșirea din cele 364 de zile armonios parcurse, adăugăm noi gânduri frumoase și dorința de a colabora încă multă vreme. Pentru sărbătorirea evenimentului maestrul Coloșenco va fi avut intenția să ne ofere un dineu la terasa hotelului ”Moldova”, unde își dau întâlnire luminații oameni de carte ai Bârladului sau pe acoperișul cu umbreluțe al Complexului ”Lebăda”, minunat loc de contemplare al pitoreștilor dealuri și văi, până hăt departe, spre Tecuci… Cum însă omul este sub vremi, cu criza asta (mereu suntem în criză, ieșim din pandemie, dăm în penurie de energie, urmează gripa aviară și neaviară) și cu depărtarea de 100 km, domnul Coloșenco ne amăgește cu deliciile unor careuri și șarade gastronomice, suculente și îmbietoare.
Foamea este un semn de sănătate. Dintotdeauna, omului i-a plăcut să mănânce. În comuna primitivă să înfulece carnea crudă și fructele nespălate. În antichitate să îngurgiteze până la sațietate și, provocându-și ușurarea stomacului, s-o ia de la capăt. În evul mediu să se ospăteze boierește cu feluri și cantități de mâncare și băutură care astăzi ne-ar băga în spital. Mai târziu, a făcut din actul culinar probă de rafinament, separându- i pe gurmanzi (mâncăi) de gurmeți (cunoscători și degustători de finețuri gastronomice). Iar master – chef-ii zilelor noastre au drept scop să aducă bucurie oamenilor, să le deschidă sufletul, să-i bucure, să-i ajute să poarte culori mai vii când ies pe stradă, să iasă din tipare, să încerce gusturi noi, combinații inedite, să adauge un plus de valoare vieții lor. Stimulați de volumul lui Serghei Coloșenco, ”Rebus culinar”, Editura ”Sfera” Bârlad, am putea glosa pe multe pagini despre ”agapă”, ”sindrofie”, ”chef”, ”chiolhan”, ”ospăț”, ”bairam” etc. Trecem însă, atrași irezistibil de literatură, care ne oferă pagini bine documentate și estetic prezentate.
Costache Negruzzi, specialist în materie, căci împreună cu Mihail Kogălniceanu a colecționat ”200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești” descrie magistral ospățul oferit de Lăpușneanu boierilor săi: ”După borșul polonez, veneau mâncăruri grecești fierte cu verdețuri care pluteau în unt; apoi pilaful turcesc și, în sfârșit, fripturile cosmopolite. Pânza mesei și șervețelele erau de filaliu țesute în casă. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele și paharele erau de argint. Pe lângă perete stau așezate în rând mai multe ulcioare pântecoase, pline de vin de Odobești și de Cotnari și la spatele fieștecăruia boier dvorea câte o slugă, care dregea”. Pentru oamenii de rând, ”în curte, pe lângă două junci și patru berbeci fripți erau trei poloboace desfundate, pline cu vin”. Creangă, omul viu, face concurență personajelor sale: ”El mănâncă odată zece ouă, o strachină de prune, o oală dce porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mâncare, cu acea plăcere de a amesteca alimentele de tot felul, care este a mâncăcioșilor și a vitelor. Ca și Flămânzilă, el mistuie în cinci fripturi toată carnea bârtașului înspăimântat și țipă că-i e foame. Cere toate mâncărurile ospătarului, înghițind mai multe soiuri de fierturi, bând o carafă de vin și o cofiță de apă rece și se scoală de la masă zglobiu” (martori oculari consultați de George Călinescu).
Ion Alexandru Brătescu Voinești are și el doi eroi care pleacă de acasă cu deviza ”Călătorului îi șade bine cu drumul”. Poposesc la un han cu ispite culinare de unde nu se mai dau duși, deviza fiind repetată până se golește de sens. Iar Camil Petrescu ne încredințează că un aviator poate repera Bucureștiul chiar și pe cea mai deasă ceață după aroma degajată până la mari înălțimi de celebrii mititei la grătar. Ca să nu aruncăm ochii și în curțile vecine cu eroi asemenea, de la Gargantua și Pantagruel până la bovaricele domnișoare strânse bine în corset.
Serghei Coloșenco – Magistrul cuvintelor încrucișate
Datorită structurii sale proteice, Serghei Coloșenco trece ușor de la literatură la rebus. Compoziția volumului său este atent gândită. Primim mai întâi o ”Invitație la masă” cu voiosul ”Poftă bună”, ambele expresii devenind sugestive titluri de careuri. Micul dejun include ”Lactate”, ”Ouă”, ”Orez cu lapte”, ”Ceai”… din plante medicinale și, desigur o ”Cafea” la care putem discuta despre tema ”Culinară”. Nu mult, pentru că problemele presante ale zilei nu așteaptă. Consumul de energie, grija pentru sănătatea personală, dorința de a ne vedea cu cei dragi, acasă ori la vre-un elegant restaurant, ne grăbesc galopant spre masa de prânz. Începem românește cu o ”Mămăligă cu brânză”, urmează nelipsita ciorbă (termen turcesc, dar obicei nezdruncinat autohton), bine asezonată cu ”Sare” și ”Condimente”. Înaintăm spre felul al doilea conduși de ”Un careu cu carne” și putem opta pentru ”Carne de pasăre”, preparată cu diverse sosuri sau otomanele ”Sarmale”, naturalizate de noi. Pentru hidratare, coborâm în beci sau ”La cramă”, bem câteva ”Pahare de vin”, ”Bere” sau ”Apă”, prescrisă de medicii fără milă. Urmează o după – amiază cu o siestă binevenită sau cu treburi ușoare, după care primim cu bucurie o ”invitație la cină”, ”Localuri” fiind destule, în frunte cu cel ”De la Bolta Rece”, unde un ”Țoi” iute și glumeț ne sporește buna dispoziție. De multe ori, răzbiți de ”Foame” și de ”Sete” visăm la ”Petreceri” cu ”Mese mari”. De altfel, mai mereu avem ”Fantezii culinare”, ne-am dori un ”Meniu sadovenian” sau să încercăm recomandările altor scriitori. Căci, în paginile cărții sale ”Rebus culinar” Serghei Coloșenco selectează și fragmente literare semnificative.
”Răsfăț în paradis…”
Anton Pann rostește vorbe de duh, dar și un dram de filosofie: ”Omul nu trăiește să mănânce, ci mănâncă să trăiască”. Caragiale își plasează mulți dintre eroii schițelor în berării, locuri cu taclale și ghidușii. Sfântul Sisoe, creionat de Topârceau ”stă la masă în fața unui talger cu jumări aurii și a unei străchini pline cu murături, mușcând cu mare o poftă dintr-un ardei de cei lungi, care-i frigea gura și-l făcea să sufle printre buze”.
Un personaj al lui Ion I. Mironescu își făcea cruce înainte de a ”gâlgâi un gât de rachiu, de i se încrucișară ochii”, apoi ”cu o rânduială de om priceput în meșteșugul mâncării, îmbuca din toate pe rând și cu socoteală” iar ”întreaga încărcătură huruia ca într-o râșniță în obrajii săi umflați”. Ignoră sfaturile dietetice ale lui Anton Bacalbașa, în total contrast cu meniurile homerice ale lui Hogaș, dar mai ales cu lista lui Voiculescu ce reflectă proporțiile unui ”Chef la mânăstire”. N-o putem reproduce integral, din grijă pentru delicatele noastre cititoare, precizăm doar că ”s-au băut vinuri de toate soiurile, legiuite celor patru feluri de lighioi:porc, pasăre, pește și oaie”. O fi sănătoasă cămara de fructe a lui Ion Pillat, dar nu rezistă comparației cu ”un vin indigen, vin de grădină” ori ”niște ravac nebun, la prispa înaltă, sau niște sânge-de-iepure, să dai cu căciula –n câini” (Mateiu Caragiale). Sau Cotnarul cântat de Mihai Codreanu într-un sonet. Rafinamentul Principelului, eroul lui Eugen Barbu, subliniază teluricul în paradisiac: ”Și ceapa se muia în gingii cu un iz de măr curat și mai era și o lipire galbenă de ceară moale și gustoasă…”
Nu putea să lipsească din această îmbelșugată paradă masa de la câmp a Moromeților lui Preda, când Ilie, uzând cinic de disimularea-i caracteristică îi face o figură lui Paraschiv. Încă neîntrecut rămâne Păstorel Teodoreanu care, în”Hronicul măscăriciului Vălătuc” dă sfaturi cardinale:”Eu unul nu cunosc vin mai suav și care să deie o amețeală mai ușoară și mai plăcută ca vinul roz de Uricani. Te uiți la el? Rubin topit!… Vinul acesta nu s-ar cădea să-l beie decât trubadurii și menestrelii, ca pe urmă să-și suspine stihurile la picioarele domnițelor visătoare”.
Să revenim la cartea lui Serghei Coloșenco, unde, pentru mai multe dintre careuri se adoptă o modalitate specială și atractivă de abordare. ”Invitația la masă”, de exemplu, se materializează prin aglutinarea definițiilor orizontalei într-un text coerent și continuu:”Vă invit la o gustare înainte (aperitiv), Principalul fel fierbinte (supa), apoi o friptură la grătar (fleică) cu garnitură de cartofi fierți și zdrobiți (piure). Ca desert, o prăjitură făcută cu aluat proaspăt, acoperită cu fructe (tartă), avnd alături o cafea. Merge și o țigară aprinsă, făcută scrum” (arsă) și așa mai departe.
Puțin mai complicate sunt careurile în care orizontal se indică sec ”Noțiuni legate de arta culinară” și numai pentru verticală definiții. Partea bună este că sporește plăcerea dezlegătorului. Ca de obicei unele definiții creează buna dispoziție:”A ști din vechime ” (sci); ”comun la cașcaval!” (ca); ”poftim smântâna” (ia), ”un ou în oglindă” (uo); ”bază umană la o cafenea” (stâlp). Alte definiții cimentează relațiile din domeniu: Carol Scrob (CS), ”Un om cu o jumătate de ou” (omo).
Așa cum în organismul uman sângele este dublat de sistemul limfatic și aici careurile sunt concurate de aritmogrife (pătrate, triunghiuri și alte poligoane), metagrame, monoverbe, ș.a.m.d., unele dintre ele foarte ingenioase. Magician al jocurilor de cuvinte Serghei Coloșenco transformă cu o simplă atingere de baghetă ”portofel” în ”ostropel”, ”năsturel” în ”leuștean” și ”romanițe” în ”trigoane”. Asociază paradoxal domenii cu totul diferite, ajungând de la Petrarca la banala afirmație ”Petre are caș”, niște ”cobre + fazani” râvnesc la brânzoaice iar un ”mistreț + nurci” la ”cremșnituri”. Ca în pictura suprarealistă, un ”struț” în arenă este de fapt ”restaurant” iar un ”arcaș” fugărind ”o becață” maschează o banală ”bucătăreasă”.
Nu numai în materie de literatură prof. Serghei Coloșenco dovedește o amplă documentare. El face apel inspirat la din Modul de întrebuințare al ”Rebusului culinar ” la celebrități în materie, precum Sanda Marin cu necontenit reeditata sa ”Carte de bucate” sau Octavian Stoica, autor al volumului ”De-ale gurii din bătrâni”. Ar merita să scriem și despre aceste lucrări, dar atunci ne-am asuma riscul unui comentariu interminabil, în opoziție cu respectul pentru răbdarea cititorilor. Încheiem cu două extrase din Modul de întrebuințare al ”Rebusului culinar”: ”Nu-l consultați pe inima goală (pe nemâncate!); Nu luați în serios chiar toate cele citite! ”