Legendele se nasc fulgerător…

Legendele   se  nasc  fulgerător…

Rândurile de mai jos au fost scrise de  eminentul profesor  băcăuan  Gheorghe Iorga (traducător –poate cel mai cunoscut de limba persană, critic literar, eseist, publicist). În urmă cu mulți ani, în februarie 2006, prof. Gheorghe Iorga ne vorbea de un supliment de cultură –”Meridian 27” (Bacăul situîndu-se aproape de acest meridian, longitudine estică).  În primul număr al Suplimentului de cultură ”Meridian 27” (realizat  de  ”Ziarul de Bacău” atunci când acesta avea ca director pe  doamna Nicoleta Bichescu), prof. Gheorghe Iorga nota: ”Acest supliment vrea să-i  ofere  obscurului, anonimului cititor din mulțime, dar  nu numai lui, desigur, și alte căi prin care viața lui s-ar putea muta în alte orizonturi…din spațiul  cultural românesc și al altora, mișcându-ne între un trecut din ce în ce mai promițător și mai deranjant și un prezent apăsător, dar lipsit de contururi”. Cu aceeași bucurie a lecturii propunem și rândurile care urmează!

 

NU   NUMAI   DESPRE   FLORII.  UN…AVATAR!

 

M-am născut de Florii, la ora 12 (într- un cătun cu vreo 15 case). La Nănești, în comuna Parincea, județul Bacău, trăgeau clopotele, semn că se terminase slujba la biserică. Cică țipătul meu s-a auzit mai tare decât dangătul clopotelor! Ar fi trebuit să mă cheme Florin, după tradiție… Însă bunica mea, mama tatălui meu, înțeleaptă ori vigilentă?, i-a atenționat pe ai mei că pe BOUL nostru din grajd îl chema…Florean… Rușinați de opțiunea lor și cu bun-simț în privința relației cu animalele din gospodărie, al șaselea simț pe vremea aceea, mama și tata, fie-le vie amintirea!, au renunțat repede și m-au botezat Gheorghe, pentru că urma, contextual, sărbătoarea marelui mucenic.

Povestea prenumelui meu am aflat-o de la mama și mi-a fost confirmată de moașa mea. De atunci mă întreb în fiecare zi de Florii ce s-ar fi întâmplat cu viața și destinul meu dacă aș fi înfruntat lumea cu prenumele Florin. Aș fi luat cu mine și apucăturile afectuoase, de o cumințenie tandră, ale lui Florean???

Dar stați să citiți! Povestea nu se termină cu această întrebare!

La un seminar de teorie a literaturii, când Gheorghe, în carne și oase, era student în anul I la Facultatea de Litere a Universității București, regretatul critic și istoric literar Savin Bratu, romașcan, dispărut la cutremurul din 1977, și-a amintit, vorbindu-ne, pe urmele lui G.Călinescu, despre universul animalier al poeziei, cum a ajuns el, în urma unui concurs atipic, asistentul autorului celebrei „Istorii…”, apărute în 1941. Călinescu avea nevoie de un post de asistent, iar facultatea a organizat concurs de ocupare a acestuia. Mulți candidați în celebrul amfiteatru „Alexandru Odobescu” pentru un loc! „Divinul critic” le-a cerut candidaților să răspundă argumentat la o unică întrebare: Care este cel mai poetic animal? Apoi a plecat din amfiteatru, lăsându-i singuri și total descumpăniți pe tinerii candidați. S-a întors cam după o jumătate de oră, a luat lucrările și le-a citit în grabă, cu voce tare. Aproape toți concurenții au privilegiat, atribuindu-le epitetul „poetic”, animale exotice, fabuloase, mitologice etc.—inorogul a fost cel mai…norocos —. Când a ajuns la lucrarea lui Savin Bratu, a citit în gând, apoi a ridicat sprâncenele a uimire și, cu un zâmbet larg, satisfăcut, a întrebat: „Cine-i Savin Bratu?” Vă imaginați ce era în gândul și inima bietului candidat. Ce prostii scrisese, cum reușise, Doamne, să se facă de râs el, cu origini sănătoase, printre atâția intelectuali? Călinescu a spus: „Tu ai câștigat concursul!” Și a citit cu voce tare răspunsul: BOUL. PENTRU CĂ OCHII SĂI AU CEVA DIN GREUTATEA PĂMÂNTULUI.”

Se spune, legendele se nasc fulgerător uneori, că marele critic și-ar fi însușit ideea și a făcut-o cunoscută în câteva împrejurări… I-a plăcut mult. Atunci mi-am amintit de boul nostru, Florean, boul meu din copilărie, văzut atunci de mine, prin amintirea lui Savin Bratu, ca un fel de…dublu al meu! Și cred că, în momentele acelea, am regretat că nu mă chema Florin… Mistica numelui.

De aceea astăzi sunt fericit să le urez tot binele din lume tuturor acelora pe care nu i-am putut însoți cu numele Florin, dar pe care îi însoțesc cu inima și gândul! La mulți ani, dragii mei!

Iar celor de confesiune catolică, Paște înțelept! Fie ca florile, toate florile, să dea o șansă lumii în care mai trăim!!!       Prof. Gheorghe  Iorga, Bacău

 

 

Distribuie articolul!