Mediul, momentul și condiția interpretativă determină succesul unei prestații artistice. Mediul: Catedrala Ortodoxă ”Pogorârea Duhului Sfânt din Onești; momentul: intervalul dintre sărbătorile religioase Învierea Domnului și Înălțarea Domnului; interpreții:Corul ”Capella Transylvanica” de la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj și un surprinzător de bine pregătit cor de copii – ”Allegria”al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Onești. Să adăugăm publicul, multă lume selectă, preoți, enoriași, intelectuali, oameni de afaceri, factori din administrația municipală în frunte cu însuși primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină.
Prefațând manifestarea care a avut loc în ziua de 7 mai părintele paroh Justinian Alupei a declarat că este o adevărată onoare pentru oneșteni prezența artiștilor de la Cluj, veniți să potențeze bucuria sufletească prilejuită de Învierea Domnului. Întâlnirea a fost programată de multă vreme, a fost binecuvântată de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului , și s-a realizat datorită efortului considerabil depus de profesorul Aristică Vaida.
Corul de Cameră ”Capella Transylvanica” are o tradiție îndelungată, fiind fondat în 1955. Timp de 30 de ani a fost condus de profesorul Dorin Pop, iar din 1985 de discipolul acestuia, Cornel Groza. Participant la numeroase festivaluri naționale și internaționale, acest cor este multipremiat. În naosul vast al Catedralei, deocamdată în curs de finisare, cu pereții hașurați așteptând pogorârea sfinților prin mâna binecuvântată a zugravilor, se așterne o liniște incredibilă în raport cu cele câteva sute de spectatori ai acestui concert. Coriștii își ocupă locul în fața Porților Împărătești după un plan bine gândit și, în aplauzele mulțimii, apare dirijorul. Un bărbat carismatic, ochi inteligenți, zâmbet de om bun, forță de cooperare cu sala și, bineînțeles, cu membrii corului. Absolvent al Academiei Muzicale clujene, având ca mentor pe marele compozitor Sigismund Toduță, prof. univ. Cornel Groza deține o experiență impresionantă: 50 de ani în domeniul muzical, în principal ca dirijor.
Repertoriul serii este alcătuit exclusiv din cântece religioase aparținând compozitorilor români. ”Tatăl nostru” de Emil Simion, ”Isuse Hristoase” de Gheorghe Cucu și un vechi ”Axion” al ieromonahului Macarie, într-o interpretare fără cusur, se ridică spre bolta înaltă a Catedralei, solemnă probă de admirație pentru puterile celeste. Cu piese muzicale compuse de Gheorghe Dima și Augustin Bena, publicul este cucerit de calitățile interpretative ale corului: robustețea emisiei, amplitudinea scării dinamice, sobrietatea stilistică și acuratețea în exprimare. Odată cu piesele următoare, aparținând clasicilor Gavriil Muzicescu, Ciprian Porumbescu sau Tudor Jarda vine și o surpriză. Maestrul Cornel Groza îi trece bagheta discipolului său, Aristică Vaida. Este un gest semnificativ, ca o predare de ștafetă între generații. Noi, oneștenii, avem emoții! Le mai atenuăm cu ideea că, după atâtea repetiții și concerte, cu asemenea talente, mecanismul bine pus la punct al corului merge și singur. Nu este deloc așa, pentru că în interpretare se disting câteva particularități dovedind valabilitatea vechiului adevăr că o piesă muzicală sună diferit, în funcție de interpret. Acum și de dirijor! Elevul, ajuns de multă vreme și el profesor, este felicitat de maestrul său. Cu alura lui de veșnic adolescent, deși în curând va atinge o serioasă vârstă rotundă , Aristică Vaida este omul care le aduce frecvent oneștenilor bucuriile muzicii. Născut la Onești, absolvent al Liceului de Artă ”George Apostu” din Bacău și al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, este specializat în arta dirijorală. A înființat corurile ”Magnificat” al Liceului Teologic”Fericitul Ieremia” și ”Andantino” al Școlii Gimnaziale ”Ghiță Mocanu”, prezente și premiate la concursuri și olimpiade. Colaborarea cu maestrul Groza s-a întărit și prin susținerea gradului didactic I.
Din nou la pupitru, dirijorul clujean obține maximum de armonie și persuasiune cu piesele ”Fericirile” de Ioan D. Chirescu și ”Miluiește-mă” de Gheorghe Cucu. Adânc sensibilizat, publicul îl răsplătește prin îndelungi aplauze. Cu o înclinare aproape artistică a capului și a corpului, cu brațele parcă vrând să cuprindă întreaga asistență, cu zâmbetul său seducător, dirijorul își manifestă deschis mulțumirea de a fi dăruit momente de înaltă elevație spirituală și artistică. Vine la rând o nouă surpriză: Corul de copii ”Allegria” se atașează corului mare și finalul apoteotic marcat de ”Hristos a Înviat”, transpus în trei versiuni ne ridică –n slăvi! Ne simțim mai buni, mai curați, mai iertători!
Din nou vocea caldă a părintelui Justinian aduce mulțumiri pentru acest eveniment, care va rămne însemnat în activitatea Catedralei Ortodoxe din Onești. Petru Pavăl, părintele secretar al Protopopiatului Onești dă citire diplomei acordate de ÎPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, corului și dirijorului său. Maestrul Cornel Groza felicită Biserica, Primăria, Biblioteca Municipală și mai ales publicul, manifestându-și dorința de a reveni oricând la Onești. Prof. Aristotel Pilipăuțeanu