Din dor de Eminescu ( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI) Când m-atingi din mila-ți sfântă cu-al cerescului condei, Dintr-o dată-n încăpere simt parfum de flori de tei. Şi rămân pierdută-n gânduri, tot cu ochii pe fereastră. Gândul către tine fuge: ,,Floare-albastră, floare-albastră…” Un suspin cât o mirare mă trezeşte...
