Cerul dragostei se-aprinde,

                                             Totul pare o poveste!

                                             Du-te Soare, vino Lună,

                                             Sânzienele  adună!

Când înfloresc sânzienele  și soarele  ajuns la zenit, se odihneste la amiază, ca mai apoi să-și micșoreze zilnic  arcul descris pe cer și ziua să tot scadă, când cireșii s-au copt și parcă au luat foc, când  floarea de tei a dat în pârgă și ne ademeneste cu parfumuri regale, in natură se așterne o liniște totală. Iar  vietățile capătă darul vorbirii  și se strâng la sfat, în timp ce tăcerea începe să  vorbească… Atunci o mare bucurie a strălucit și a dat de veste  că  două distinse doamne cadre didactice – Elena Cristea și Rita Ardeleanu-  au ajuns la vîrsta pensionării!

Într-un buchet de fericire, la apogeul carierei, ele  s-au hotărât să se oprească din activitatea didactică la frumoasa sărbătoare ”ce deschide cerul”, când  zilele încep să descrească, după solstițiul de vară. Frumusețea activității desfășurate va continua prin învățămintele ce au fost sădite și vor rodi în sufletele copiilor.    Atunci, în ziua  tulburăroarei frumuseți a ”Sânzienelor”, un vânticel cald, blând și smerit, s-a stârnit  din senin,  a adiat  ușor prin curtea școlii, prin sălile de clasă și prin cancelarie, prin sufletele copiilor și apoi prin încăperea unde s-au adunat toți colegii și invitații pentru  a le omagia pe cele două  sărbatorite –   doamnele  Elena Cristea și Rita Ardeleanu.

Vânticelul vibrând și tremurând de emoție le-a mîngâiat ușor pe frunte, pe chip și pe suflet, a făcut o reverență adâncă și le-a spus: ”Dragile mele, eu sunt îngerul trimis de Iisus ca să vă felicit și să vă mulțumesc în numele cerului și a naturii divine pentru  tot ceea ce ați făcut în școala românească, deoarece nimic nu se întâmplă în viață fără ca Dumnezeu să nu știe!  Nu vine nici primăvara, nu crește nici iarba și nici nu iese nimeni la pensie fără știrea Lui iar salvarea unui copil de la beznă face mai mult decât orice rugăciune dintr-o biserică! V-ați achitat cu responsabilitate și dăruire  de misiunea ce v-a fost încredințată și ca doi mari apostoli ați intrat cu duhul dumneavoastră  în sufletul și inima copiilor, unde ați aprins lumina  ce strălucește  ca o perlă de chihlimbar, de culoarea aurului, zbuciumându-vă mereu de sacralitatea marii indatoriri. V-ați integrat și v-ați dizolvat  în toată ființa de copil și astfel v-ați îmbogățit mereu nucleul sufletesc, fără ca el să scadă!

Dimpotrivă, el a tot crescut, deoarece educatorul devotat si dedicat nu are suflet doar cât are, ci are atât cât dă, cât oferă iar dumneavoastră ați dat mult din ceea ce sunteți! Și astăzi sunteți ceea ce ați dăruit, cu multă generozitate.

Ați creat frumosul si ați iubit frumosul, atunci cînd ați construit oameni pentru că aveți simțuri didactice curate, cărora le-ați dat drumul liber, ca unor porumbei. Vă felicit că ați  făcut artă din activitatea didactică pentru că  educația e cea mai frumoasă artă dintre arte! Cum scrie la o carte a Sfântului Ioan Gură de Aur  <<educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu!>>”.

Apoi vânticelul, acest inedit înger de care avea nevoie  clipele magice ale sărbătorii, ajunsă și ea la zenit, s-a retras așa cum a venit, multumit că a adus  momentul de echilibru al vieții și că a reușit să pună materia în mișcare. Doamnele  Elena Cristea și Rita Ardeleanu ramân definitiv în  inimile  copiilor iar de acum înainte le așteaptă o binemeritată odihnă, o relaxare printre florile amintirilor, meditație, reflecție, lectură și…o bucurie dulce – amăruie pentru visul împlinit… Dar din păcate totdeauna realizarea unui vis este un înger căzut…, ceea ce  înseamnă că vine o mare schimbare, omul păstrând  năvalnica aspirație spre armonie, prietenie și călăuzire.    Învățător  Geo Cristea, sat Drăgugești, com. Helegiu