Câtă  bucurie duhovnicească  trebuie  să aibă creștinătatea atunci când se vorbește despre Maica Domnului, Sfânta Fecioara Maria? Mai întâi trebuie să ai credință  sfântă  către cea care strălucește ca soarele între norii ridicării neamurilor și care a înflorit ca un trandafir, ca un crin, prin  sfințenia  lucrării sale, care depășește  universul  și, în același timp, il integrează.

Deși nu are altă  biografie decât cea profetică, ce este semnalată de  către Arhanghelul  Gavriil: ,,Bucură-te, cea plină de har, Domnul  este cu tine!” și  ,,Binecuvântată  ești  intre femei și  binecuvântat este rodul pântecelui tău!”, la care răspunde: ,,Mărește suflete al meu  pe Domnul!” și ,,S-a bucurat duhul meu de  Dumnezeu, Mântuitorul meu, că iată a căutat  spre smerenia roabei Sale și iată de acum mă  vor ferici toate neamurile!”, biografia ei este mesianică, misionară. Și ce trebuie mai mult? Nimic altceva decât  să o cinstim, pentru că chemarea ei este foarte mare și rostul ei este de la Dumnezeu. Ea și-a început ascultarea la sfatul lui Dumnezeu Tatăl, fiind mai presus de orice realitate  și de orice înțelegere  că a rămas fecioară, cum de altfel o cântă  și o cinstește Sfânta Biserică, spunând ”Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!”

Putem să afirmăm prin urmare  că prin nașterea ei, a Fiului Hristos Mântuitorul s-a produs  o mutație la nivel universal, fiind Maica lui Dumnezeu coborât și întrupat în Iisus. Astfel, încuviințată de Dumnezeu  este ”palat al Preasfântului Duh,  scaun de foc al Împăratului Celui nevăzut, chivot  ceresc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu și zămislirea negrăită a trupului lui Hristos” (Rugăciunea de la Acatistul Bunei Vestiri).

Pentru aceasta, lumea, creștinătatea o preamărește  ca fiind rugătoarea cea  fierbinte către Fiul ei și Dumnezeul nostru. Prin ea Cel  Preaînalt S-a pogorât din ceruri  ca să ridice firea umană, cea căzută în păcat. Prin Sfânta Fecioară Maria se face  începutul bunei voințe a lui Dumnezeu și înaintea propovăduirii  mântuirii oamenilor în templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată  și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește.

Iată așadar că  Mireasa Preasfântului Duh este cea care a potolit potopul blestemului nostru strămoșesc, dezleagă lanțul tăcerii și scoțând pe buzele ei un ”fie!”- ”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău”(Luca I, 38), ”Cuvântul trup S-a făcut și a locuit între noi”. Dumnezeu, Părintele nostru a făcut acest lucru pentru noi oamenii și a noastră mântuire, un lucru cu totul nou, care nu s-a întâmplat niciodată în veacurile  trecute  și nici că se va  mai întâmpla vreodată în veacurile viitoare. Fecioară și Maică, cea mai înaltă taină a credinței noastre ortodoxe, Fecioară și Maică a lui Dumnezeu. Acest lucru depășește hotarele înțelegerii firii, adică Cuvântul dumnezeesc…

Ne minunăm cu toții de nemărginita milostivire a lui Dumnezeu că în purtarea Sa de grijă, pe Dumnezeiasca Maică, Sfânta Fecioară Maria, dintre toate fecioarele pământului a ales-o ca să fie maică a creștinilor, la care aleargă bolnavii, orfanii, robii, întristații, văduvele și bătrânii, ca prin mijlocirea ei, să stingă toată mania dumnezeească și să se mântuiască.

Pe cei flămânzi, pe cei însetați,  pe cei bolnavi, pe cei nedreptățiți, pe cei huliți, Sfânta   Fecioară Maria, plină de daruri, îi mângâie și-i ajută – pe toți cei care se așează sub sfântul ei acoperământ. Numai celor mândri le stă împotrivă, celor care hulesc, o batjocoresc și nu o cinstesc. Întrebarea este: care limbă omenească  poate să tălmăcească mărețiile prin care Sfântul Duh a împodobit  sufletul ei?

Vrednicia ei este nemărginită; de aceea se și spune  că Sfânta Fecioară Maria este un ocean de daruri pe care le primește pe toate fluviile nesecate  ale harurilor dumnezeeiești ale duhului, ea oferindu-le ca maică a creștinilor. Ea este un ocean nesecat de bunătăți și de aceea binefacerile ei sunt mai mari decât la toți sfinții și îngerii.

În decursul timpului s-a scris mult și se va mai scrie  despre Maica Domnului, pe care trebuie să o cinstim și s-o respectăm, dar niciodată   de  binefacerile ei, minunile ei, pe care le săvârșește în fiecare zi cu orfanii care sunt lipsiți de părinți, cu bolnavii și cu toți cei plini de griji… Acestea nu vor încăpea într-o carte! Ea, Sfânta Fecioara Maria  este  oglinda fără de pată a neprihănirii și curăției,  cum de fapt găsim scris și în ”Cântarea Cântărilor”: ”Toată ești frumoasă iubita mea și întinăciune nu este întru tine” (1, 14).

Ea este izvor al luminii, pentru că este ”plină de har” (Luca 1, 28) și rai cuvântător, și frumoasă priveliște în ochii serafimilor. De aceea după Dumnezeu să avem nădejde în Maica Domnului, care este bucuria, mângâierea și lauda  noastră, pentru că ne poartă de grijă când suntem în pribegie, ne hrănește când suntem flămânzi,  ne vindecă de boli incurabile,  ne mângâie în necazuri,  ne eliberează când ajungem robi și ne  bucură când suntem întristați.

Sfânta Fecioară Maria, Împărăteasa plină de har și slăvită din acea strălucire a luminii dumnezeiești, stand în dreapte Celui Unul Născut Fiul Său, Hristos Mântuitorul, trimite celor credincioși pacea cerului cu nemărginita milostivire a lui Dumnezeu. Minunile ei curg în fiecare zi către toți credincioșii care se închină icoanei sale  și-i povățuiește,  pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință îi întoarce, pe cei tineri îi învață, pe bătrâni îi sprijină și pe prunci îi hrănește. Toate acestea sunt fapte minunate și stări de purificare sufletească. Din sfânta ei icoană Maica Domnului ne privește  cu ochii ei blânzi,  ne aude, ne ascultă și ne dăruiește dragostea ei.

Timpul se dilată și dispare. Noi trebuie să știm însă că întruparea Fiului este o acțiune a Sfintei Treimi în lume. Maica Domnului are puterea să ne deschidă, celor care o cinstim, ”ușa milostivirii Părintelui Ceresc”, că pe toate  le poate câte le voiește.      Articol de  preot stavrofor Constantin Catană, de la Sfânta Mănăstire Văratec (jud. Neamț)