ARTICOL DE COLECȚIE
A șaptea artă în șapte zile
Pentru că altădată am alergat (cu folos) după Caravana Filmului Românesc, prezentă la Onești din anul 2013 încoace, acum am hotărât să ies eu înaintea ei, ca să nu pierd niciun minut din atmosfera magică în care iluzia devine palpabilă. Duminică 31 iulie, chiar la intrarea în Parcul Municipal Onești, două siluete bărbătești mi-au atras atenția nu atât prin ele însele cât prin privirile celor care veneau din partea opusă. Tinerii treceau nepăsători, cel mult cu o umbră de curiozitate pentru doi străini, interesanți, poposiți în oraș. Niște necunoscuți care nu figurau în smarfonul lor. Cei de vârstă mijlocie își atenționau partenerii ”uite un actor, l-am văzut la tv, nu știu cum îl cheamă dar precis este un artist mare!” Alții îl știau pe Dorel Vișan, dar tipica sfiiciune moldovenească îi împiedica să facă un semn de salut, iar surpriza le sugruma urma vreunui zâmbet. Din fericire, am văzut și persoane (să fi avut cam 50 ani), care i-au urat celebrului actor bun venit și succes, primind răspunsuri formulate cu recunoștință și amabilitate.
Pășeam în urma celor doi bătrâni prin ritmul domol al deplasării și totuși tineri, prin ținuta lor distinsă și mai ales prin dialogul alert pe care-l aveau. Actorul purta haine ușoare de vară, o bluză cu modele sud – americane, dar în culori sobre, pantaloni albi, pantofi și ei albi, din piele fină, cu o croială aproape artistică. Tovarășul său, îmbrăcat în întregime în alb, avea popularii <<adidași>>, însă de bună calitate. La Roată erau câteva sute de persoane care știau cine este Dorel Vișan, pentru el chiar veniseră, așa încât l-au aplaudat călduros și au scutit-o pe doamna Roxana Busu să mai facă prezentările. Privindu-l mai de aproape și din profil pe însoțitorul actorului, am constatat cu bucurie că era cunoscutul regizor Șerban Marinescu, prezent și altădată la Onești, autorul peliculei ”Cel mai iubit dintre pământeni”, în care prietenul său făcuse un rol fabulos. Preluând microfonul, Dorel Vișan a refuzat să urce pe scenă, precizând că locul său este printre oameni.
La început a fost …meditația!
Surpriza a fost că în locul recitalului anunțat pe ecran (și ne așteptam să auzim lungi tirade din teatrul lui Eminescu), actorul ne-a ținut o lecție de viață. O tăcere de templu, de biserică a cuprins asistența când prin fraze vibrante actorul Dorel Vișan ne-a prevenit că suntem pe cale să pierdem ce avem mai scump, sufletul nostru supus ispitelor și loviturilor unei lumi în degringoladă. El a făcut apel insistent la textele sacre, precizând că omul este singura ființă făurită chiar de mâna lui Dumnezeu. Că omul a fost privit de artiști și filosofi în toate chipurile, de la idendificarea cu lupul ori cu fiara crudă a junglei până la măreția lui astrală. Că are capacitatea singulară de a înfrumuseța lumea, dar o întinează tocmai prin faptul că a întors spatele lui Dumnezeu. Patetic, actorul ne-a îndemnat să ne întoarcem la tradițiile strămoșești, la credință, pentru a supraviețui sufletește. Apoi ne-a vorbit despre sentimentul patriotic, exprimându-l ”derobat” de fraze pompoase și ilustrându-l cu versuri, mai ales din creația poetului Adrian Păunescu dar și din alți poeți. Era Dorel Vișan cu totul altul decât cel din rolurile comico – satirice, din bancurile cu ardeleni., din conflictele cu subalternii din vremea directoratului de la Naționalul clujean. O ținută impunătoasre, o voce puternică, o dicție perfectă la … 86 ani! Semnele unei ființe înzestrate de natură și perfecționate prin muncă, oferind fericita îmbinare de talent și înaltă simțire. Retrâgându-se lângă Șerban Marinescu și-a consultat ceasul de mână întrebând: ”Cum a fost maestre?”, ”Foarte bine!” i-a răspuns regizorul, mângâindu-l fratern pe spate. Până și ”monștrii sacri” au nevoie de confirmări și încurajare…
Amintiri de la un vechi film
- Ploaia torențială din dimineața zilei de luni 31 iulie a dus la un prim derapaj. Cufundat în paralelisme (”Biblia” și romanul ”Cămașa lui Iisus”), fermecat de rondelurile macedonskiene, am omis a consulta site-ul Primăriei. În seara frumoasă și răcoroasă, și eu cu sentimentul sărbătoririi și grupuri de tineri ”bine înarmați” cu floricele de porumb (pardon, popkorn) și covrigi, am aflat că filmul ”De-aș fi Harap Alb” rulase deja de la ora 17 la Filiala ”Cosânzeana” a Bibliotecii oneștene. N-am regretat prea mult ținând cont de spațiul restrâns de acolo și de faptul că pelicula îmi era foarte cunoscută. Am vizionat filmul lui Gopo imediat după lansare, discutându-l copios cu mai mulți colegi studenți. Eram extaziați de frumusețea protagoniștilor (Florin Piersic, Irina Petrescu și mai ales Cristea Avram în rolul Spânului), de prezența pe ecran a unor actori legendari (Constantin Codrescu, Fory Eterle, Emil Botta, Puiu Călinescu). Ne distra teribil apariția Licăi Gheorghiu în rol de …bonă! Făceam bancuri spunând că nu este talentată dar este ”tare-n tată”, care era conducătorul statului – Gheorghe Gheorghiu Dej.Nu știam pe atunci că datorită fumurilor ei și a admirației părintești necondiționate ne-am ales cu Studioul Cinematografic de la Buftea, sursa atâtor pelicule românești de succes. Ulterior m-am întâlnit cu ”Harap Alb” încă de multe ori, căci era numărul 1, la concurență cu ”Veronica” în topul preferințelor Prințesei (nepoata mea în epoca ”grădi”).
Cât se poate de real…
- ”Maria Mirabela”, film pentru copii, dar și pentru oameni mari care știu să aprecieze și forma, nu numai conținutul operei de artă, a fost prefațat cu măgulitoare opinii formulate cândva de scriitorii Marin Sorescu și Grigore Vieru. A fost o încântare să reascultăm vocile a două staruri românești: Anda Călugăreanu și Mihai Constantinescu. Am avut fericitul prilej de a mă întreține minute bune cu organizatorii Caravanei Filmului Românesc la Onești, cu Roxana Bușu și Mihai Orășanu. Am deplâns absența invitaților de marcă. Bătrânii actori fie au plecat spre tărâmul veșniciei, fie au căzut pradă unor suferințe fizice, iar tinerii actori nu reușesc să câștige admirația publicului. Oricum, conlocuitorii mei, doi oameni de suflet, nu-și pierd curajul și sunt deciși a reveni constant la Onești, unde se simt ca acasă.
- ”Șantaj”, excelent film cu inserții de aventură și subtilități psihologice, ecranizare a romanului ”Omul de la capătul firului”, de Rodica Ojog Brașoveanu. Plus un subiect care se repetă în actualitate: diplomele false. Ne întristează doar afișul. Dintre protagoniștii enumerați (Octavian Cotescu, Silviu Stănculescu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani) supraviețuieste numai Ileana Stana Ionescu!
- ”Ringul”, peliculă de Sergiu Nicolaescu. Drama unui boxer într-un lagăr german. Grijulie, Roxana Bușu ne atrage atenția că scenele de înfruntare cu pumnii sunt reale. Ultima, în care adversarii se reîntâlnesc a fost filmată la Sala Polivalentă din București în prezența a 5000 de spectatori plătitori, curioși să-l vadă pe carismaticul regizor boxând. ”Așa se făceau filmele pe atunci, nu ca în zilele noastre când punem o cameră de luat vederi în colțul sufrageriei, înregistrăm doi inși care mănâncă o ciorbă și filmul e gata!”
”Ziua cea mare!”
- Vineri 4 august. Ziua cea mare. Pe scenă urcă Andrei Păunescu, soția sa, Maria, fiica lor de 8 ani, Adriana dar și valorosul lor partener, Vanghelie Gogu. Andrei are o ținută distinsă, elegantă, e finuț în gesturi și ferm în rostire, pe scurt este fiul lui Adrian Păunescu dar și al sensibilei poete Constanța Buzea. Cu vocea sa caldă, bine timbrată, câștigă imediat simpatia publicului. Public în componența căruia domină persoanele de vârsta a doua plus. Câțiva tineri au venit din curiozitate, dar nu pot înțelege farmecul, dezlănțuirea, euforia generate de Cenaclul ”Flacăra” , cel de altădată și ecoul său de acum. Astăzi, când mai pe toate canalele radio și tv rar se aude câte o melodie românească și rarisim din repertoriul deceniilor trecute… Galopul globalizării cere drept fundal sonor o altă rostire. Ca și Fuego, cu publicul său bine delimitat cronologic, Andrei Păunescu are o nișă anume. Sunt nostalgicii anilor frumoși 70 și, paradoxal, chiar 80 când poetul Adrian Păunescu aduna pe stadioane zeci de mii de fani, sensibilizându-i până la delir. Vechile cântece sunt reluate acum și aici, încălzind asistența. ”Căciula” dacilor strămoși, ”Imnul lui Ștefan” compus de oneșeanul Gil Ioniță, colindele lui Hrușcă… Vanghelie Gogu își are și el numărul său. Cum arată și numele, este de stirpe aromână, machidon, din ramura cea mai sudică și mai rezistentă a sufletului românesc. Înzestrat cu o armonică, interpretează cântece în dialect, dar și câteva piese moderne compuse de el. Ca de obicei, publicului oneștean i se reproșează că nu se lasă prins în jocul interactiv. Generos în aplauze, nu cântă convingător. Dar ca și tatăl său, poetul, Andrei Păunescu, în stil personal însă, știe să stârnească germenele de patriotism ce dormitează în fiecare dintre noi. Melodiile cu ritm de odă, apoi cu cele cu ritm de marș mobilizează spectatorii și când răsună imnul oștirii naționale, ”Treceți, batalioane române, Carpații”… cele câteva sute de persoane, ridicate la comandă în picioare , cu telefoanele pe post de făclii, par de neoprit în pornirea de a refăuri România Mare. Urmează filmul ”Te salut, generație în blugi!” Despre acest film Andrei Păunescu a declarat:”Politrucii comuniști, nemulțumiți de comportamentul tineretului contaminat de civilizația occidentală, au vrut să distrugă acest film. A fost ascuns și salvat de …Nicu Ceaușescu, tânăr și el pe atunci, care a considerat că o mărturie a celebrului fenomen trebuie cunoscută și de către urmași”. Forța poetului Adrian Păunescu, uriașa sa personalitate, vocile ajunse legendare – Hrușcă, Șeicaru, Alifantis, Ducu Bertzi, Tatiana Stepa, mulțimile în delir, marile orașe cuprinse de efuziunea patriotică, fac din peliculă o realizare de neuitat, antologică. Interesant, Andrei Păunescu, după ce răspunde cu respect și delicatețe tuturor celor care i-au cerut un autograf sau o fotografie, trece în rândul spectatorilor și urmărește cu interes vibrantele secvențe pe care le-a văzut probabil de zeci de ori. În brațele sale ”se culcușește” fiica sa, Adriana, și tatăl o strânge la piept, drăgălind-o cu cea mai dulce mângâiere. Ce o fi în sufletul lor!? Într-al meu răsună toată seara, chiar și după ce adorm, refrenul ”Trăiască România! Trăiască tricolorul!”
- Ultimul film pe care –l vizionăm la ediția din acest an a Caravanei Filmului Românesc de la Onești, este realizat în 2022 (unii au cerut filme noi) și este o comedie. Doamna Roxana Busu ne îndeamnă să râdem, să ne debarasăm de grijile de azi și mai ales de mâine. Ea a adus mulțumiri funcționarilor Primăriei municipiului Onești și Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti”, căci în spatele celor șapte zile frumoase cu proiecții de filme românești s-au depus considerabile eforturi, și materiale și logistice. A mulțumit și domnului primar al Oneștiului, Laurențiu Neghină, fără de a cărui generozitate evenimentul cinematografic nu ar fi avut loc. Stăruie în glasul prezentatoarei o undă ușoară de tristețe, o mică ezitare în fața viitorului. ”Poate ne vom vedea sau poate nu încă un an sau mai mulți, cu alte filme, alte prezențe, alte bucurii și necazuri”. A consemnat prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești,
Foto Simion Bâlbâe