Zile și nopți… tropicale

Zile și nopți… tropicale

Valul de căldură va persista și în aceste zile în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor atinge 33 – 36 de grade pe arii extinse și local până la 37 – 39 de grade, iar unele zone vor avea parte de mai multe nopți tropicale. Datorită persistenței unui câmp de presiune ridicată în straturile mai înalte ale atmosferei, vremea va continua să fie călduroasă pe tot parcursul acestei săptămâni. Local, mai ales în nord și centru, vor fi posibile câteva averse, dar în multe zone din țară nu se vor semnala precipitații.

Nopți tropicale și câteva furtuni locale

Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 17 și 24 de grade. În zonele de vale, va fi ceva mai răcoare dimineața devreme, între orele 5 și 7, în timp ce pe litoral, în zonele de deal, dar și în majoritatea orașelor mari, nopțile vor fi tropicale, adică mercurul nu va coborî sub 20 de grade. Începând de miercuri 23 august, temperaturile vor scădea ușor în nord și nord-est, însă doar cu 2 – 3 de grade, în timp ce în sud va fi în continuare foarte cald. De asemenea, șansele de averse și furtuni vor fi mai ridicate pe la mijlocul săptămânii, mai ales la deal și munte, și în regiunile intracarpatice. Vremea se va încălzi din nou în toată țara în weekend, și se pare că va fi caniculă în majoritatea zonelor de câmpie. Estimările actuale indică temperaturi maxime cuprinse între 33 și 38 de grade, dar izolat s-ar putea atinge și valori ușor mai ridicate.

Vremea se răcorește spre sfârșitul lunii

După acest puseu cald din weekend, care se va prelungi în unele regiuni și în primele zile din săptămâna viitoare, se pare că va pătrunde o masă de aer mai rece dinspre nord-vest. Deocamdată, nu e clar cât de puternică va fi această răcorire sau dacă va fi însoțită de ploi, dar cel mai probabil temperaturile vor începe să scadă treptat, iar spre finalul săptămânii viitoare se vor apropia de valorile normale pentru această perioadă. Cu siguranță că vor mai fi zile călduroase și în luna septembrie, dar sunt șanse mici să mai avem un val de căldură atât de puternic la începutul toamnei, când durata zilelor începe să scadă tot mai mult, iar nopțile devin tot mai lungi.       Meteo Radar

 Atenție, se oprește apa pe timpul nopții în mun. Onești!

Având în vedere consumurile mari de apă înregistrate în ultima perioadă în municipiul Onești, ca urmare a temperaturilor ridicate, rezervoarele de înmagazinare de la nivelul Complexului de pompare Cuciur se golesc cu repeziciune. În ciuda eforturilor depuse pentru a menține nivelul optim, sistemele de stocare nu reușesc să acumuleze suficientă apă pentru a susține o furnizare continuă. Prin urmare, pentru refacerea stocurilor, astfel încât fiecare gospodărie să beneficieze de apă în timpul zilei, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile în nopțile de 22, 23 și 24 august 2023 în intervalul orar 23.00 – 04.00.

Utilizarea apei în alte scopuri decât cel menajer a dus la o creștere excesivă a consumului, depășind capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare și generând dificultăți în asigurarea continuă a apei potabile. De aceea, recomandăm cetățenilor să utilizeze responsabil apa potabilă, cu prioritate pentru băut, nevoi igienico-sanitare și casnice.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei în intervalele orare amintite, recomandăTIm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve pentru uz casnic.     Biroul de comunicare RAJA  SA CONSTANȚA, CENTRUL  ZONAL   ONEȘTI 

Distribuie articolul!