Grație profesorului Emil Țîntaru, președinte al Clubului ”Tema Sport”, care este și un împătimit ”căutător de talente” în tenis, municipiul Onești rămâne în topul localităților unde se organizează puternice competiții ”la fileu”. Întrecerile la una dintre acestea s-au încheiat nu de mult, la start fiind cei mai buni jucători de tenis de la categoria U-16 ani. Este vorba de desfășurarea ”Cupei Onești – Panimon – Vrancart” din cadrul Circuitului Național al Federației Române de Tenis U- 16 ani.
În această întrecere sportivă, la simplu băieți, Rareș Rugină (Tenis Club Focșani) l-a învins în finală, cu scorul de 6-2; 6-7(4); 6-2, pe Văleanu Matei (CSM Brăila), după o finală mult disputată. ”Pe un tablou complet” de concurs, cu jucători din București, Pitești, Brașov, Iași, Bacău și din alte orașe ale țării, Rareș Rugină l-a învins pe Văleanu Matei, ambii tenismeni fiind dintre cei care au participat la mai multe competiții organizate de CS Tema Sport Onești. La simplu fete, Andreea Popa (LPS Mircea Eliade București, ce poate fi o tenismenă încununată de glorie în viitor) a dispus în finală, cu scorul de 6-2; 4-6; 6-4, de Ioana Șandru (A.ST.C. Durău). Este de remarcat faptul că după 2-6, 6-3, 6 – 2 Ioana Șandru a învins-o pe bucureșteanca Thea Marcu , ce a fost cap de serie nr. 1 a acestei competiții. Menționăm că Andreea Popa a fost câștigătoare și a Circuitului Național al FRTU-16 ani, care a avut loc la Oradea și a performat recent și la Campionatul Național Intercluburi pe echipe de dublu.
La dublu băieți, victoria a revenit echipei Luca Frunză (CS Arc Pro Tenis) / Eduard Dragomir (C.S. Văideanu Brașov) cu scorul de 6-3; 6-2, în fața cuplului Rareș Rugină (T.C. Focșani) / Sebastian Rugină (AST Rot Tecuci). În proba de dublu fete, victoria a revenit echipei Thea Marcu (C.S. Dinamo București) / Andreea Popa (LPS Mircea Eliade București), cu 6-0; 6-2, în fața perechii Anastasia Munteanu (SCM Bacău) / Briana Giuvelic (CSM Brăila). ”Cupa Onești – Panimon – Vrancart din cadrul Circuitului Național al Federației Române de Tenis U- 16 ani, a fost o competiție reușită, cu participare și premiere selectă”, a menționat prof. Emil Țîntaru, președintele Clubului Sportiv ”Tema Sport” din Onești. Acum el pregătește alte două întreceri pentru iubitorii tenisului: Cupa ”Ștefan cel Mare și Sfânt” (ce este rezervată jucătorilor de la categoriile 10 și 12 ani, masculin și feminin) și cea de-a 48-a ediție a Cupei ”Stejarul” (care va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, cu participarea tenismenilor la 6 categorii de vârstă. Aceste întreceri sportive sunt cuprinse în Circuitul Dacia România – Agricultorul – Panimon- Vrancart – Trotușul.
Evidențiem faptul că la buna organizare a ”Cupei Onești – Panimon – Vrancart” din cadrul Circuitului Național al Federației Române de Tenis U- 16 ani, au contribuit prof. Țintaru Emil – director de turneu și președintele clubului ”Tema Sport” Onești și arbitrii Ghia Lucian (principal) și Țintaru Andrei.