Specialiștii Benjamin Moore au decis nuanța care va seta trendurile noului an 2024 în tot ceea ce înseamnă design și amenajări interioare. Aceasta este Blue Nova 825 – un albastru cu tonuri medii, inspirat de cerul nopții și de strălucirea stelelor. Amestec de albastru cu violet, această culoare ne duce cu gândul la universul cosmic și oferă un sentiment reconfortant și calmant.
Institutul Pantone Color a decis, în privința modei, ca anul ce ne așteaptă să fie reprezentat cu nuanța Peach Fuzz, Acest piersiciu superb, îndeamnă la tandrețe și senzualitate, iar semnificația sa se învârte în jurul ideii de emoție și sentimente față de cei din jur. Culoarea anului 2024 este despre a fi împreună cu ceilalți și de a crea un mediu amonios și plin de pace. Peach Fuzz, este considerată o nuanță caldă, ce poate sugera o atmosferă de sensibilitate și delicatețe.”O piersică blândă catifelată al cărei spirit atotcuprinzător îmbogățește mintea, corpul și inima. O nuanță caldă și confortabilă care evidențiază dorința noastră de a fi împreună cu ceilalți și sentimentele pe care aceasta le creează” –așa prezintă Institutul Pantone nuanța Peach Fuzz. În prezentare se mai arată că ”subtil senzuală, Peach Fuzz (<<puf de piersică >>) aduce un sentiment de tandrețe și comunică un mesaj de grijă și împărtășire, de comunitate și colaborare”.
Acum când ”Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări” (după cum frumos nota într-un poem George Bacovia), ”să tragem dreapta” pentru a cuprinde ”în alb” versurile poetului Andrei Cocieri din Republica Moldova:
Alb
Alb afară
Alb pe crengi,
Albul mă-nconjoară.
Albul zboară,
Frunze-n alb
Albul mă doboară.
Alb în ochi,
Alb în păr,
O viață e-nălbită.
Alb în suflet
Alb în gând,
Albul e ispită…
Concluzia stă într-un proverb (tot din Basarabia): ”Fericirea dă multora prea mult, dar nimănui destul!”