”A plecat Vlad Ciobanu, cel care avea <<rafinamentul complicat al simplității>>… Mereu am să-i țin minte această exprimare… Parcă a așteptat să se aștearnă zăpada peste lume și a plecat tăcut, în lumină, pe covorul alb, întins dinaintea sufletului său curat… A plecat întru Iubire, întru Poezie, întru Frumusețe…” Acestor rânduri Dana Georgescu a adăugat: ” am știut că am descoperit un Om prețios, la care am revenit de câte ori am simțit… Și de fiecare dată, Dumnezeu a rânduit să fie întâlniri de neuitat…”
De când s-a aflat, în dimineața acestei zile, că sculptorul Vlad Ciobanu ”s-a mutat într-o stea” s-au scris atât de multe gânduri frumoase! ”Om de Neuitat prin Arta sa”, a notat Lia Lungu din Banat, interpretă de folclor folclor ;”Un om și un prieten de pus la rană!”- este mesajul scriitoarei Manuela Vasilescu, din București;” Un suflet mare, un prieten bun, un artist minunat” – Speranța Botez, din București.
Fundația Națională ”George Călinescu” din Onești a transmis un mesaj emoționant:”Vlad Ciobanu s-a mutat dincolo! Un Suflet, o Minte dedicate artelor, un caracter drept, un talent dublat de putere de muncă exemplară! Vicepreședinte al Fundației Naționale <<G. Călinescu>>, membru de Onoare al Rotary Club, profesor și mentor, rafinat și onest cunoscător al operei lui Brâncuși, Vlad Ciobanu lasă în urmă o prodigioasă activitate desfășurată pe multiple planuri…
Dragul nostru Vlad Ciobanu îți suntem recunoscători pentru tot ceea ce ai dăruit, nu doar Fundației ci și Oneștilor! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină, în lumea Formelor Eterne!”
Tot din Onești, unde Vlad Ciobanu era prezent cu toată dăruirea sufletului său la ”Zilele Culturii Călinesciene” (în foto 1), a notat rânduri emoționante doamna Carmen Marinela Cisman:”Ne -am întâlnit acasă, la Onești, în vremurile pe când eu eram adolescentă cu vise de împlinit și tu, un tânăr artist, sculptor în drumul recunoașterii . Am învățat de la tine, că nu trebuie să renunți niciodată la visul și pasiunea ta și așa, în timp, am intrat și am am rămas << pe cale>> amândoi , fiecare în domeniul lui și la nivelul la care fiecare dintre noi am reușit să ajungem…”
La mijlocul lunii decembrie Vlad Ciobanu a vernisat la Galeria ”Artoteca” din București expoziția ”Pelerin”, menționând că a dat acest titlu pentru că ”pelerinul are o țintă, o căutare, care-l transformă și îl construiește, el devenind acea miză, acea căutare!”
Iar azi, mesajele au curs cu o mare tristețe pe rețelele de socializare, exprimând marea pierdere! Iată unul dintre cele mai tulburătoare:”Dragă Vlad Ciobanu, mă gândesc că omul care lasă în urma lui atâtea amintiri și aprecieri nu a trăit deloc degeaba. Iar tu, Vlad, ai știut să rămâi în mintea celor care te-au cunoscut, nu doar ca un sculptor remarcabil, ci ca om de o incontestabilă valoare și erudiție. Ne vei lipsi iar acest ultim drum al tău va fi însoțit de atât de multe gânduri si regrete ale noastre, ale celor care au avut privilegiul de a te cunoaște. Odihnă în lumină, Vlad Ciobanu!”
Și parcă, la fel de trist, ca în deschiderea acestui articol, din București, Cristina Tritoiu a așternut ”în unda internetului” cuvintele:” A nins peste București, a nins peste străzile pustii, peste inimile noastre, peste gândurile noastre, a nins peste noi ca într-un vis efemer… parcă viața și-a cernut ultima ninsoare… și așa a fost… a fost un OM cum n-are să mai fie…”
