Pe corzi portugheze…

Pe corzi portugheze…

Îmi pun pe corzile portugheze cele câteva lacrimi pe care se îndură cerul pleoapei mele să le curgă… Dar dintr-o bucurie, nu din celelalte păreri de umbre. O seară de fado, de cultură portugheză, artistul Ricardo Caria, stabilit în Arad de peste 20 ani, iubește accentul moldovenesc, pe care îl consideră mult mai ușor și ne mărturisește: „Sunt turist la mine acasă, în Portugalia”.

La fiecare interpretare, aflăm povestea cântecului. Acum se face că o „Ea” l-a pierdut pe „El” în mare, așa că se întoarce zi de zi în așteptarea lui. Niște bătrâni îi zic că e nebună, dar nu ascultă… Ritmul e antrenant și motivează publicul să țină pasul, tot ce-și poate dori un artist. Ascultăm ritmul unei speranțe nebune.

Despre fado, descoperim că s-a născut în centrul Lisabonei în urmă cu două sute de ani.  Fado s-ar traduce metaforic ”dor” sau ”soartă”, dar totuși nu e o muzică melancolică, la început era un fel de satiră. Amalia Rodriguez, regină a acestui gen muzical ( Rainha do Fado), este amintită în discursul  interpretului  Ricardo Caria ca reper de mare importanță pentru avântul pe care l-a căpătat muzica portugheză de-a lungul timpului.

Ceea ce mă bucură e vigoarea actului artistic. Cântă cu sinele său, un sunet ce urcă de mai departe de corzile vocale, din suflet. Mimica sa povestește, ca mistica aceea lingvistică ce duce comunicarea dincolo de barierele limbilor.

Tabloul e pur tradițional, chitaristul ne încântă auzul ținând în brațe o chitară portugheză, specifică muzicii fado. „Fără ea nu poți cânta fado adevărat!”  Seamănă cu mandolina, dar e mai mare, are 12 corzi și un acordaj total diferit de ceea ce întâlnim la alte chitare. Concertul curge cu piese dedicate ploilor și bărbaților cu chelie- moment de veselie!

O incursiune în istoria celor două țări: Amalia Rodriguez a venit la Cerbul de Aur, la Brașov, în 1968. În timpul  vieții  sale ea a cunoscut-o pe Maria Tănase, pe care Ricardo o numește „această Amalia Rodriguez a României” și ne cântă melodii românești, spre surprinderea și bucuria noastră: „Cine ți-o mai lua basma?”. Discursul muzical și-l încarcă cu paranteze umoristice și invită publicul la cântat.

Printre aplauze, aflăm și frânturi despre relația cu muzica. A cântat în vremea studenției, a abandonat și apoi a revenit, în ultimii zece ani dedicându-se acestei pasiuni. Ne întoarcem la fado…

Stau, privesc, ascult: muzicalitatea acestei limbi e fascinantă, orice cuvânt pare să ceară o continuare, dar el se continuă în emoție…ce va fi înțeles fiecare!

Finalul meu, nu și al lor, că așa se mai întâmplă, să nu ne cuprindă timpul la talia fiecărui moment, a fost copleșitor. Am mai întors o dată capul: atunci am văzut chitaristul, pe Paul Edeleni, zâmbind prima dată- era o pauză; în rest, cât dura melodia, chipul său era intransigent. De aici înțeleg un singur lucru: e greu să cânți la acea chitară și e musai să fii concentrat. Dar ce poți avea bun pe lumea asta fără mult efort? Pentru că fado există dacă există chitara portugheză. Mulțumesc, Ricardo Caria și Paul Edeleni! Mulțumesc, Lucia Pădurariu!        Articol  realizat de  Mădălina  Andreea  MIRON  la  Concertul  care a avut loc la Bacău, la  Dom  Bistro & Lounge în organizarea  doamnei Lucia Pădurariu, Fondator al Asociației ”Simfonia  Florilor” , Rendez-Vous cu flori, atelier de creație florală

Sâmbătă 9 martie, la  Sfântu Gheorghe (în jud. Covasna), vă puteți  întâlni  cu muzica frumoasă a Portugaliei, alături de invitații  Ricardo Caria și Paul Edeleni, în concert fiind invitată și Monica Opra . Vă fi o adevărată sărbătoare!

Distribuie articolul!