„Chișinăul e un oraș al depărtărilor, al amintirii, al liniilor drepte… Tăcerile lui sunt mai vaste, depărtările largi, vânturile reci, iernile înverșunate, iar ecourile? Când lumina aceea mocnită tremură fragil, neliniștită, ca o presimțire apăsăt..oare și se stinge, topindu-se parcă sub alte constelații, stranii și necunoscute… Este un oraș pitoresc, plin de contraste și de curiozități prin care, s-a făcut observația, că istoria a trecut fără a fi lăsat vreo urmă”. Așa scrie despre Chișinău scriitorul George D. Dumitrescu în „Orașul din amintire”, o carte editată la București în 1944!
Chișinăul este și orașul vizitat de profesorul oneștean Nicolae Ciorobea și de soția sa! ”Așa cum acceleratul lasă în urmă, gări / Și trenul vieții mele m-a purtat spre zări!”, a scris zilele trecute, împlinind 75 de ani profesorul Nicolae Ciorobea, socotind ” ”Limpede numărătoare a anilor / Dulce caligrafie a amintirilor !!”
ÎMPREUNĂ CU O SINCERĂ URARE LA MULȚI ANI, CU MULTĂ SĂNĂTATE ȘI FERICIRE DAR ȘI CU ACEEAȘI PUTERE CREATOARE DE A SCRIE, ”AMPRENTA DE ONEȘTI” PREZINTĂ CRONICA LITERARĂ A VOLUMULUI ”GÂNDURI ȘI FAPTE DIN IZVORUL ARTEZIAN AL VIEȚII”, CE-L ARE CA AUTOR PE PROF. NICOLAE CIOROBEA
O carte cu de toate
Articol realizat de prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești
O carte – amalgam, sub titlul ”Gânduri și fapte din izvorul artezian al vieții”, Editura ”Magic Print”, 2023, publică profesorul Nicolae Ciorobea, care a activat ani buni la prestigiosul Colegiu Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești. Cine ia în mână volumul se așteaptă la un masiv grupaj de poezii, căci simpla și grăbita rulare a filelor așa dă impresia, dar va rămâne încântat de cuprinsul acestuia. Primele pagini par a găzdui o suită de eseuri, însă presupunerea se dizolvă rapid. Cartea are de toate, este un mozaic, un magazin literar, universal. Mărturii sincere, ardente privind atașamentul față de credința ortodoxă, omagii aduse unor prieteni, rude, vecini, colegi, din păcate și unor elevi dispăruți prea devreme, revolta împotriva ”englezirii” limbii române, lipsa de politețe sau, dimpotrivă, amabilitatea unor vânzătoare, date geografice despre țara noastră, toate se împletesc într-o tapiserie multicoloră (eseu, poezie, foileton, memorialistică, etc). Autorul nu operează cu vreo clasificare impusă de canoanele teoriei literare, de ordin tematic sau de altă natură. Își ordonează producțiile eterogene după criteriul cronologic asemenea unui jurnal de impresii cotidiene, începând cu 21 iunie 2021 și terminând cu vara anului 2023. ”Nula dies sine linia!” (”Nici o zi fără o însemnare!”) Cartea este o producție caleidoscopică, o excursie prin domenii extrem de variate, de la magia Sfintei Liturghii la elogiul adus locurilor natale, mamei, învățătoarei, poetului Nichita Stănescu sau fotbalistului Nicolae Dobrin. Se adaugă jocuri didactice, precum cel cu ”miraculoasa cifră 9” sau mulțumiri pe care autorul le adresează celor ce-l felicită la aniversări personale, ocazie potrivită de a face o precizare:”întrucât sunt născut în Muntenia, trăiesc în Moldova, am prieteni în Oltenia și iubesc Ardealul, vă transmit mulțumirile mele în cele patru graiuri!”
Cu simț critic și disponibilități umoristice, Nicolae Ciorobea observă și condamnă. Cunoscuta zicală ”Vorba dulce mult aduce” a intrat în uitare de mult. Dacă se mai concretizează fragmentar, face impact cu altă zicală:”La români, orice minune durează trei zile”. În rest, lucruri cunoscute:”La un lanț de magazine de pe Calea Mărășești, niște fetițe extrem de ocupate, pentru că într-o mână țin țigara, în cealaltă cafeaua și între ureche și umăr telefonul, după ce termină lunga conversație și te afumă suficient, îți răspund cu hotărâre:N-avem!” Sunt luate în colimator : excesul de amulete și tatuaje, de alcool (”consumul excesiv de vin poate crea iluzia că știi să cânți!”), ipocrizia (”Celor pe care-i dușmănim / Doar mărăcini le oferim ! / Însă, la înmormântare, / Venim cu-o coroană mare!”) sau polemica fără menajamente:”Ne certăm în gura mare / și evocăm animale ! / Mai ales măgar și porc, / Sau oricare dobitoc!” Viața la țară, unde pensionarul Ciorobea s-a stabilit pentru a avea parte de un trai sănătos, nu mai are nimic idilic. Cei vrednici au luat calea străinătății, iar ceilalți ”Când vine ziua de <<ajutor>> / La Poștă stau ciopor! / Și cu banii luați, măi vere, / Sunt prezenți la …păcănele!” Discrepanța dintre posibilități și realitate se manifestă și la niveluri mai înalte. Un poem se intitulează ”Umilința culturii române”, fiind patetică declarația ”Trăiesc în splendoarea clipei / Și-n eternitatea ei”. Perioada post- revoluționară n-a adus împlinirea marilor speranțe. Comparația cu Occidentul ne pune în inferioritate:”Tu c-o stână sus pe deal, / El cu iahtul pe ocean! / Noi c-o zi de sărbătoare / Și ei cu vacanța mare / Noi robotind pe ogoare / Eu prin țări pline de soare”. Contradicția socială s-a adâncit și mai mult:”Noi cu câteva ovine / Ei cu fabrici și uzine / Noi cu casele-n ruină / Ei cu vile și piscină”.
Excesul de a proclama tot felul de ”zile”, practicat mai ales pe rețelele radio, este și el persiflat:”Așa aflăm că a fost ziua oierului, ziua mulsului, a tunsului, a oamenilor fără adăpost, a celor fără rost, a mersului în pas grăbit…etc…etc!!” Ziua Învățătorului, fixată pe 29 iunie, de Sfinții Petru și Pavel, mutată de comuniști pe 30 iunie, adusă după 1990 pe 5 iunie, are un corespondent pe 5 octombrie, după moda europeană. Jocul acesta de permutări este comentat cu ironie amară de profesorul Ciorobea, care a trăit de multe ori la final de an școlar ”micul sentiment al eternității”, convins, ca biolog, că ”învățătura este sistemul nervos al unei națiuni”. Are dreptate, căci inflația de zile speciale șubrezește sentimentul sărbătoresc al marilor evenimente: 1 Decembrie, 15 Ianuarie, 24 Ianuarie… Ziua de pensionare are și ea o câtime de –ntristare. ”Ziua de naștere iar îmi dă târcoale” scrie profesorul Nicolae Ciorobea care, departe de a se veseli, regretă că a mai îmbătrânit cu un an!
Înclinația ludică transformă poezia ”Haz de necaz” într-o succesiune de epigrame, care nu anulează reveria romantică: ”-Am să mor, mi-e tare rău, / Îi spune Gheorghe lui Ion;/ – Fii pe pace dragul meu, / Că sicriul ți-l fac eu!” ; ”-Frate, sunt supărat rău! / Uite, mi-a murit un bou. / Păi așa ne este datul, / Plecăm unul după altul!” Schimbarea de macaz în circulația cuvintelor scoate la iveală un comportament ce ține de caracter sau de educație:”-Gigel: Tată, dă-mi 5 lei, / să-i dau unei bătrâne! / – Bravo, sunt mândru de tine! / Dar unde e doamna asta? –Colo-n colț, vinde înghețata!”
Valoarea poetului Nicolae Ciorobea rezidă în spiritul critic, observația socială și simțul umorului. În general, versurile au caracter ocazional iar unele scene cotidiene au efect răscolitor. O slujbă religioasă la ”paleative” nu poate atenua grozăvia priveliștii, ”moartea dinaintea morții”. Evocarea plecării în eternitate a unui întreg pluton de colegi degajă o imensă tristețe.. Poetul se dovedește un bun mânuitor al rarităților de limbaj. Parodia ”O întâlnire în târg” pune față în față pe Mărin din Severin și Niculăieș, de la Ieși. Olteanul căuta ”căpistere, gaz de lampă, / Un metru de stambă albă, / O fultucă și hamzii / Deteteu și tirizii”. Moldoveanul avea și el planurile sale:”Barabule și cearșaf / Curechi, colțuni, olea poverlă, / Cușmă și fețe de pernă”. Generos, autorul ne oferă și un miniglosar, pentru Nicolae Ciorobea cuvântul rostit fiind și un tezaur al comunicării. Vorba firească, dătătoare de concretețe gândurilor mute, va rămâne etern superioară inteligenței artificiale (”Scrisul stingher de pe Messenger / Ori mesajul luat de pe Whatsopp, / Ca și slovele buluc de pe Facebook”) . De unde și mobilizatorul îndemn:”Hai să schimbăm aurul tăcerii / Cu argintul vorbirii, / Să ne împrumutăm sufletul proaspăt / Și fiorii iubirii!”
Încheind această cronică, n-aș fi de acord cu sugestia reieșită dintr-un dialog al poetului cu sine:”- Nicolae, nu mai scrie, / Lasă-te de poezie! / Că alergând după rimă, / Mai intri și-n derivă!” Aș zice: Fii dârz și luptă Nicolae! Alege-ți ”frontul” și armele potrivite, temele și modalitățile expresive eficiente.