Meteora este un locaș de cult și reprezintă al doilea centru religios din Grecia, după Muntele Athos. Există numeroase teorii care încearcă să explice fenomenul geologic ce a dus la ivirea stâncilor în mijlocul unei câmpii. Am aflat din diverse verificări pe internet și în cărțile care prezintă geografia și istoria acestui loc că la baza formării stâncilor stă procesul de eroziune, realizat de factori externi (ploaie, vânt) asupra depunerilor de nisip, noroi și pietre adunate aici de către râul Pinios, ce își formase o deltă de vărsare.   Însă e difícil să înțeleg aceste depuneri de calcar și nisip ce s-au format de-a lungul celor 60 milioane de ani și au peste 400 metri deasupra câmpiei Tesaliei. Dacă e să mă las purtată de imaginație, aș putea merge pe ideile mele suprarealiste: poate câțiva meteoriți pierduți din spațiu, poate câteva ozn-uri care s-au ridicat din pământ în urma unor mișcări tectonice și ai căror locuitori nu mai sunt prezenți sau cine știe, poate anticii Zei ai Olimpului împietriți ca urmare a nesupunerii lor față de Zeus.

Stâncile, legătură spirituală dintre pământ și văzduh, au fost amintite în multe scrieri datând chiar din secolul al II-lea, dar abia în secolul XIV un călugăr pe numele Athanasios înființează prima mănăstire ce se ridică pe cea mai mare stâncă, numită Platilithos (piatră lată), cu o înălțime de peste 600 de metri deasupra mării. În următorii ani, a apărut o comunitate monahală, cuprinzând 24 de mănăstiri, fiecare extrem de bine pusă la punct, cu bucătării, pivnițe, chilii, biserici. Din nefericire, din cele 24 de mănăstiri mai sunt deschise doar 6. Multe dintre ele au fost renovate de-a lungul timpului, altele însă își arată doar ruinele. Se pare că declinul acestor mănăstiri a început în secolul XVII, sub invazii repetate ale turcilor, iar cele două războaie mondiale au lăsat și ele urme dureroase peste acest loc rupt parcă de realitate. Am aflat și chiar am fost foarte surprinsă să văd în timpul vizitei că fiecare mănăstire are propriul sistem de aprovizionare. Acest sistem este pe baza de scripete, iar frânghiile din vechile timpuri au fost înlocuite de cabluri, unele dintre ele chiar automatizate.

Am vorbit mai devreme despre marele Meteoron. Am impresia că parcă aș fi vorbit despre un personaj din filmele Marvel cu super-eroi, care luptă împotriva răului și care ne păzește mereu ca un gardian al galaxiei. Acest colos al Meteorei a fost construit în 1340, iar turnul care domină mănăstirea a fost construit în 1520. Din nefericire, aglomerația mereu prezentă nu îți dă suficient răgaz să te bucuri de această impunătoare construcție și nu te lasă să apreciezi suficient de mult energia pe care o emană construcția și picturile. Despre muzeul  care ascunde comori de nedescris ale ortodoxismului elen se pot spune extraordinar de multe lucruri, însă ceea ce vezi cu ochii sau cu aparatul foto nu îți oferă posibilitatea de a descrie în cuvinte. Manuscrise vechi de peste 800 de ani, oseminte, veșminte și obiecte de cult din aur sau argint sunt doar câteva dintre minunățiile deschise publicului. Iar priveliștea pe care o poți vedea de sub umbra copacilor îmi confirmă clar că acest loc nu e pământesc.

Am vizitat și alte mănăstiri, precum Mănăstirea Varlaam și Mănăstirea Sfânta Treime, însă ce am simțit și văzut la Marele Meteoron nu poate fi comparat. Recunosc, încă nu am fost la Atena și, cu siguranță, mai am multe de vizitat, însă se spune că dacă nu ai vizitat Meteora înseamnă că nu ai vizitat Grecia. Indiferent că vorbim de frumusețea insulelor, cu apele de un albastru intens sau de arhitectura antică a faimoasei capitale, Meteora reprezintă, cu siguranță, un simbol al creștinismului și, în același timp, oferă cele mai spectaculoase peisaje din această țară minunată!

Rămâne să decizi tu, dragă cititorule, dacă Meteora e o minune din spațiu sau e ceva construit cu răbdare pe pământ în peste 60 de milioane de ani.   Articol realizat de Ana Denisa Macovei, sub îndrumarea prof. Tudor Stingheriu, Liceul  Teoretic ”Vasile  Alecsandri”” Iași