Azi avem o bucurie pentru poetul Ioan Avram! ”Izvor din suflet blând”, el s-a născut la Cașin, în apropierea Oneștilor și zilele trecute a trăit ”simfonia” împlinirii încă a unui an, la Cluj,în ”inima Ardealului”, unde s-a stabilit! Ioan Avram este absolvent al Liceului Teoretic Nr. 2 din Onești și al Facultății de Științe Economice a Universității din Cluj. A cochetat cu poezia din anii tinereții, în urmă cu 40 de ani, fiind membru al Cenaclului Literar ”Junimea Nouă” din Onești (condus de poetul Constantin Th. Ciobanu). Ioan Avram este autorul a trei volume de poezie (”Din inimă și suflet” , “Gânduri pestrițe” și “Petale de cuvinte”), care au apărut la Editura ”Ecou transilvan” din Cluj, este prezent în mai multe antologii lirice, publicate în România, Canada și Franța iar în palmares are premii cucerite la puternice concursuri literare.
Urările au venit de peste tot, din întreaga țară dar și din Bosnia și Herțegovina ori din… Bolivia, unde are prieteni de nădejde! ”Să ai mereu dragoste de împărtășit și prieteni care să te respecte!”; ”Nu număra lumânările ci privește lumina pe care o răspândesc! Nu număra anii ci bucură-te de viața pe care o trăiești!”;”Să ai pace în suflet, dragoste în inimă, lumină în viață, credință și speranță, înțelegere și armonie!” – sunt câteva din sutele de mesaje primite de poetul Ioan Avram la această frumoasă sărbătoare.
El este autorul unui frumos poem ce simbolizează faptul că ”rădăcinile nu se uită niciodată!”
Rădăcini
Chiar de-i soarele-n amurg și nu-i roua dimineții,
Pe pământul meu natal, mai simt izul tinereții,
Prind mirosul pâinii calde adulmecând prin odaie,
Curcubeul scaldă cerul în culoare, după ploaie.
Însă pasul mi-e mai moale și mi-i chipul obosit,
Nu-mi mai iese mama-n cale și nici tata n-a venit,
Au plecat pe-un drum spre ceruri de unde nu se întorc,
Rădăcinile de-o viață câte-o lacrimă îmi storc.
Cumpăna de la fântână stă cu capul aplecat,
A uitat să scoată apă și vite n-a adăpat,
Așteptând o mâna, două , s-o cuprindă ca-n trecut,
Să mai scârțâie din coate când găleata s-a umplut… Versuri de Ioan Avram
Aceste versuri au atins ”corzile sufletului” multor iubitori de poezie, care consideră că ”doar lacrimi mai poți avea pentru o așa durere!” Din vatra satului Cașin, o prietenă din generația poetului Ioan Avram a însemnat cu nostalgie:”Dorul de copilărie, de părinți și de casa părintească este un dor ce nu se stinge niciodată! Parca trăiesc și acum jocurile copilăriei cînd ne adunam cu toții… și nu eram puțini!” Din Basarabia, poeta Geta Lipovanciuc a trimis mesajul ,,Sublime gânduri!!! Felicitări cu sufletul, prieten drag!!! Binecuvântări divine!!!”, în timp din alte rânduri răzbate gândul că ”dorul și amintirea rămân veșnic în o nimile noastre!”
Parafrazând un alt comentariu – ”Dureros de frumos, frumos de dureros!” iată și un poem închinat de Ioan Avram ”poetului – nepereche” Mihai Eminescu!
Solie în cer
Au curs râuri de cerneală peste file de poveste,
Un Luceafăr enigmatic a zidit cărări pe creste,
Printre codri, printre stele sau pe “Lacul” cel albastru
Și-a deschis drum Eminescu, însuși devenind un astru.
Cu-a lui dragoste suavă și-a pus inima în rime,
Floarea dalbă de cireș i-a dat aripi spre-nalțime
Și-a pus dorurile toate în poeme, pe hârtie,
Dar în suflet săpând poate muguri de melancolie.
“La mijloc de codru des” lângă floarea cea albastră,
Își țesea cu fir “Dorința” ca o pasăre măiastră
Dar “Din valurile vremii” apărând neguri mai reci
Și-a pus “Doina”-n cor să cânte pe mirifice poteci.
Construindu-și nemurirea pe al timpului făgaș,
A scris filă după filă cu aripi de îngeraș,
Cu al dragostei fior, strălucind printre mireni,
Înălțând pe raze sacre tărâmuri de pământeni.
Răzvrătindu -se pe-o lume înțesată-n multe rele,
A pus “Epigonii” în ramă cu speranța să îi spele,
Cu iubirea lui de țară ce-l lega de a sa glie,
A plecat la cer solie, pentru-o “dulce Românie”. Versuri de Ioan Avram