INTERVIU CU INTERPRETA DE MUZICĂ POPULARĂ ELENA SIMA
Cu o bogată activitate – înregistrarea unor noi melodii populare, participarea la manifestări artistice dar și la emisiunile de folclor ale televiziunilor (recent a vorbit și la Radio Antena Satelor de ”florile câmpului își pierd treptat mirosul și puterea tămăduitoare, când în păduri apar licuricii și pe cer răsare Cloșca cu Pui…”) – interpreta Elena Sima ne oferă mereu bucuria cântecului, o dată cu ”aerul pur” al satului românesc! Mesageră a folclorului băcăuan, ea a avut plăcerea de a acorda un interviu AMPRENTEI DE ONEȘTI, pentru care îi mulțumim foarte mult!
– Ce a fost pentru dumneavoastră mai frumos, pentru prima dată: satul sau muzica populară?
– Am venit pe lume în localitatea Conțești, comuna Sascut, județul Bacău în familia Borțun, Constantin și Maria. Odată cu trecerea anilor, satul mi s-a revelat cu toate bogățiile sale naturale și culturale amplificate de imaginația copilărească sub ocrotirea și îndrumarea călduroasă a mamei mele. Familia de țărani în care am crescut, vecinii și copiii cu care am copilărit, tataia, mămuca și spiritul creștin în care am fost educată, toate ritualurile și obiceiurile la care am participat sunt elemente care definesc personalitatea mea. Mama cânta. Era cunoscută în sat pentru calitățile sale vocale și interpretative. Oamenii îi cereau, la clăci, la șezători, la muncile câmpului să cânte. Îmi imaginez că înainte de a ști ce este frumos, chiar înainte de a mă naște, m-a atins mângâierea vibrațiilor cântecului mamei și stările sale sufletești atunci când cânta. Vin apoi cântecele de leagăn și amintirea tatălui meu, care trebăluind fluiera tot felul de cântece, veselia surorilor și jocurile noastre. Eu imitam și învățam cântecul satului românesc de atunci. Deci, se pare că muzica m-a mirut, m-a prins în mrejele ei înainte să trec pragul satului.
– Aveți o amintire scumpă de la debutul urcării pe scenă?
– O, da. Pot vorbi de debuturi căci drumul meu m-a adus ciclic către lumea artei. Când ești copil toată lumea este o scenă, dar pe una cu mare însemnătate pentru mine am urcat la sfârșitul clasei a III-a. Pe cea mai „nobilă” scenă: pe treptele școlii din satul natal, Conțești, la serbarea de sfârșit de an. Atunci, pentru prima și ultima dată, mămica m-a auzit cântând, m-a văzut pe „scenă”, aplaudată de cel mai valoros public, consătenii ei. Iubea mult oamenii satului dar și ei o iubeau. Când îmi vine în minte această amintire, sufletul îmi este inundat de o emoție aparte. Încerc să trăiesc bucuria din sufletul ei, fiind convinsă că a fost mândră de mine. Aprecieri datorez doamnei învățătoare Țarălungă care m-a reperat și m-a introdus în corul școlii, pe toată perioada gimnaziului.
– Un alt debut…
– La liceu m-am înscris la Clubul Copiilor din Adjud, având ca îndrumător pe domnul Nae Târâș, sub coordonarea căruia s-a închegat o trupă cu care am debutat ca solistă de muzică ușoară pe scena Casei de cultură din Adjud. Debutul ca solistă de muzică populară l-am avut pe scena Tinerimii Române din București. În culise mă încuraja ca o mamă, doamna profesoară, interpreta de muzică populară din Argeș, Ana Pioaru, căreia îi datorez multe din cunoștințele mele despre tainele scenei și pe care o îmbrățișez călduros. TVR (Televizunea Română) a fost casa debutului meu la televiziune, ca interpret de cântec popular, într-o emisiune prezentată de Benone Sinulescu împreună cu doamna Mioara Velicu, realizată de doamna Niculina Merceanu. A urmat discul de debut „După tobă, după scripcă” realizat cu Casa de Discuri Electrecord și debutul în Radiodifuziunea Română, în fonoteca căreia se află acum cântecele Sascutului. Cel mai nobil debut a fost cel în calitate de interpretă de romanță. Am participat la mai multe festivaluri concurs de romanțe din țară. Nu a fost concurs de romanțe de la care să nu plec cu un premiu important. Am trăit chiar bucuria trofeului. Să urci pe scena Festivalului ”Crizantema de Aur”, este visul oricărui iubitor de acest gen de muzică.
– Prin cântec aduceți bucurii oamenilor! Cum simțiți profunzimea cântecelor pe care le interpretați?
– Simțirea despre care mă întrebați este un act de cunoaștere bazată pe sămânța educației pe care am primit-o în spirit creștin în sânul familiei tradiționale din Sascut. Șlefuită ulterior de formările profesionale și de propriile experiențe o pun în cânt si o aduc în fața publicului. Repertoriul meu este compus din cântece culese dar și din creații proprii bazate pe înțelegerea vieții sufletești a satului meu și pe nevoile intime, nestrigate ale acestuia. Încerc să aduc bucurie, deschidere spre forme de descărcare sufletească, terapeutică. Dar și semnale de alarmă pentru neamul nostru.
– Ce interpreți de folclor ați avut ca model? Ne puteți împărtăși câteva momente petrecute în preajma ”titanilor” folclorului românesc?
– Recunosc că la început nu am avut modele așa cum se înțelege astăzi. Lumea spectacularului a întârziat să cuprindă satul copilăriei mele. Radioul sau televizorul, deși prezente în casa noastră, nu m-au atras atât de mult din această perspectivă cum mă atrăgea hora satului cu lăutarii ei. Modelul meu a fost mama mea care cânta sufletului obștesc, gratuit, ”ca un doctor de suflete, fără de arginți”. Cu toate acestea stă trează o amintire a unui revelion televizat în care Angela Similea, într-o vestimentație de prințesă, pășea gingaș treptele unei scări cântând cu patos, nouă, privitorilor tv. Am știut că asta vreau să fiu. Apoi a venit perioada tristă, cu nașterea în cer a mamei mele iar lupta mea cu adaptarea la noua realitate nu a lăsat loc pentru altceva.
Interpreta Elena Sima cu Grupul folcloric ”Fetele din Caraclău”
Abia târziu când am pornit pe drumul carierei de interpretă m-am uitat în jur să înțeleg ce înseamnă aceasta. Pot spune că m-au impresionat prestanța doamnei Sofia Vicoveanca, antrenul doamnei Mioara Velicu, gingășia doamnei Angela Moldovan, emoția din cântecele doamnei Maria Pietraru, spiritul luptător al doamnei Laura Lavric, căldura glasului domnului Nelu Bălășoiu, popularitatea doamnei Maria Ciobanu, ”oșteanul lui Ștefan”, Anton Achiței și lista continuă până în prezent la interpreții tineri și / sau copiii pe care i-am îndrumat în cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii iar acum în cadrul Asociației DOR DE DOR – ELENA SIMA.
– Costumul tradițional înseamnă foarte mult pentru dumneavoastră! Care sunt semnificațiile ”sfinte” ale acestuia?
– Costumul tradițional este o emblemă a românilor. Deși existența sa precede cu mult epoca formării națiunilor, acesta, prin diversitatea sa, arată bogăția culturală a poporului vorbitor de limbă română. Cu functii pornind de la cele de ocrotire împotriva intemperiilor până la cele de talisman, apotropaice, prin straiul tradițional țăranul își afirma identitatea ca membru al unei comunități, statutul social și rangul. Fiind în sine și un instrument de comunicare, aspectul decorativ-estetic era practic rezultatul îmbinării armonioase a diferitelor simboluri. Rar mi-a fost dat să aud o așa grăitoare comparație a însemnătății costumului tradițional. Luați aminte la însemnarea soțului meu relatată într-o conferință de specialitate: „Ca o comparație, scrisul, este o înșiruire de simboluri grafice ordonate după reguli specifice menit să fixeze un conținut ce poate fi citit de știutori. Dacă acesta este și caligrafic, cu atât mai bine, dar dacă este prea mult stilizat nu se mai poate citi ușor (vezi graffiti). Aspectul decorativ este cel mai puțin important atât la scris cât și la costumul tradițional, însă impresionează neavizații” (Robert Sima). Astăzi putem spune că în mentalul popular sensurile de altă dată ale vestimentației tradiționale nu mai sunt înțelese ca atare. Doar aspectul decorativ-artisitic impresionează ochiul. Astăzi, costumul popular este folosit, integral sau doar elemente, cu predilecție în festivități, pentru a sublinia o notă de patriotism. Rămâne în datoria noastră, a celor care suntem meniți sau ne-am pus în slujba culturii populare a acestui popor, să aducem, pe cât posibil nealterată, această filă de istorie în fața noilor generații și să fim receptiv observatori-îndrumători la nevoile lor de dezvoltare! Interviu realizat de Ion Moraru
Imagini cât 1000 de cuvinte!
COMENTARII
Anca Ungureanu, București
Ce costum frumos!