Glasul clopotelor bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din centrul comunei Cașin au bătut azi cu mare durere la înmormântarea profesoarei Lenuța Moldoveanu. Și câțiva picuri grei de ploaie, veniți din cer au îndoliat trista atmosferă și pe cei care au ținut să fie prezenți la plecarea pe ultimul drum a distinsei profesoare, care a activat în ultimii ani la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești. Alături de colegi de la această instituție dar și de la alte licee din municipiul de pe Trotuș au participat locuitori din comunele Buciumi, Ștefan cel Mare, Cașin precum și din Onești, Borzești și din alte localități, care au cunoscut-o pe prof. Lenuța Moldoveanu.
Un nefericit accident rutier, care a avut loc pe raza comunei Bogdănești în după – amiaza zilei de 21 iulie a luat-o din mijlocul tuturor și a celor dragi pe profesoara Lenuța Moldoveanu în pragul când a împlinit vârsta de 65 ani. Devotată catedrei de matematică, pe care a slujit-o cu o mare dăruire doamna Lenuța Moldoveanu a știut că profesorii își petrec majoritatea nopților planificând lecțiile, diminețile explicând și corectând lucrările elevilor, pe care îi încurajează ani în șir. Ea a fost membră în Comunitatea profesorilor de matematică din România iar în activitatea pe care a desfășurat-o a adus mereu ceva pozitiv în jurul său.
În urma acestei treceri la cele veșnice prea de timpuriu rămâne o durere grea și multe regrete. ”Am pierdut unul din oamenii foarte, foarte dragi sufletului meu, care a avut un impact puternic în viața mea… Ați fost una dintre persoanele care m-au cunoscut cu adevărat și care m-a acceptat așa cum sunt. Ați fost lângă mine, m-ați sprijinit și mi-ați văzut suferințele fără să vi le spun” – este unul din mesajele cutremurătoare către profesoara Lenuța Moldoveanu.
Azi ea a fost înmormântată la Cașin, lăsând în durere pe malul gropii pe mama sa, pe colegii de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”, dar și pe toți cei care au cunoscut-o! Sincere condolianțe și Dumnezeu să o odihnească în pace, să aibă grijă de sufletul său!