MINUTUL DE CULOARE ȘI EMOȚIE
”Prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris! URIAȘUL David Popovici este campion olimpic la 200 de metri!”, au anunțat canalele de televiziune Eurosport! Prof. univ. Mihail Neamțu, doctor al Universității din Londra, l-a caracterizat într-un mod inedit pe David Popovici:” Pleacă precum glonțul din pușcă și nu se abate până nu-și atinge ținta. E opusul resemnării mioritice, al suspinului mincinos, al oftatului prețios. Ardere pură, încordarea voinței, fitness mental, tenacitate și ambiție tinerească. Modestie, retorică minimalistă și focus pe rezultate. Ăsta e tânărul David în lupta cu Goliatul neputinței românești!”
Iată și o altă opinie: ”Acest sportiv, intrat deja ȋn legendă la 19 ani, care a câştigat ieri, 29 iulie, o cursă la o diferenţă incomprehensibilă pentru simţul comun, ne vorbeşte despre simplitate, despre capacitatea de a te bucura de oamenii şi lumea din jur, despre ocazia pe care o oferă fiecare competiţie de a te distra şi a afla ceva despre tine, despre cum aşteptările tale trebuie să fie ȋn primul rând ȋn raport cu tine, fără ca asta să devină prilej de indolenţă şi automulţumire”, a notat Doru Căstăian din Galați despre acest succes.
Iar eroul acestui succes, înotătorul David Popovici a declarat:”Nu mi-a păsat de medalie, tocmai așa am reușit s-o câștig. Nu ăsta e obiectivul; obiectivul este să te simți bine. Vii la Jocurile Olimpice pentru a înota alături de cei mai buni din lume, e un privilegiu doar să fii aici. Așa că, tocmai pentru că nu am concurat pentru medalie, așa am reușit s-o câștig. Dar, bineînțeles că mă bucur că am scris istorie pentru înot!” El a mai menționat:”De la 10-11 ani știam că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Și dacă eu am reușit, un băiat născut și crescut în Pantelimon, Titan… dacă eu am reușit, un băiat complet obișnuit, absolut oricine poate! Prin determinare, perseverență și foarte multă muncă. Sunt un băiat obișnuit care înoată repede. Îmi cer scuze pentru emoțiile mele!”
Într-un interviu publicat în ”El País” în urmă cu un an ( pe 13 iulie 2023), realizat de Diego Torres, sportivul David Popovici menționa:”În marea schemă a lucrurilor, lumea nu se va schimba deloc dacă voi câștiga 300 de medalii olimpice. Ceea ce ar avea un impact este cum și ce aleg să expun prin munca mea, ce îi fac pe oameni să simtă și ce mesaje pot transmite. Asta ar lăsa o amprentă: să-mi folosesc imaginea și vocea pentru o cauză mai mare. Înotul este doar profesia mea. Câștigarea sau înfrângerea fac parte din portofoliul meu. Vreau să fiu mai mult decât atât!“
Pe rețelele de socializare comentariile curg cu miile:”Câtă nevoie au generațiile de copii de modele cum ești tu! Să vadă cum munca, perseverența, ambiția, smerenia și maturitatea emoțională de care dai dovadă, de ani de zile, inspiră atâția oameni. E o onoare să te putem urmări și să ne putem bucura alături de tine!”; ”Performanța, caracterul, determinarea, toate acestea sunt atributele unui campion, iar tu ești campionul nostru!” ; ”Ești cel mai mare! Deși noi nu am făcut nimic pentru tine, tu nu încetezi să faci ceva și pentru noi în fiecare zi. Îți datorăm multe… și noi, și țara!”; ”Munca ta dedicată acestui sport, ne dă speranță și bucurie că din rodul sudorii tale se vor ridica generații întregi ce vor lupta pentru România!”; ”Ai făcut România mândră prin performanța ta extraordinară. Mulțumim pentru tot efortul, dedicarea și inspirația pe care o aduci tuturor. Ești un adevărat campion și un exemplu de urmat!”