LA DESPĂRȚIREA DE PROFESORUL ȘI CRITICUL LITERAR CONSTANTIN CĂLIN
Printre poeți
„Singura mea asemănare cu Bacovia e că, la fel ca el, și eu, scriind (sau citind) <<mă gândesc la mine>>. Uneori prea mult. Mă uit în propriul text ca într-o apă adâncă, dar fără narcisism. Nu-mi contemplu imaginea, ci privesc, concentrat, ceva ce nu e, până uit și de oglinda apei, și de apă, iar – uneori – și de mine. Mă cercetez o clipă în oglindă, apoi nu mă mai văd, nu mai văd nici oglinda. M-a absorbit? Un gând șterge tot ce era în față și-l preface într-o pată albă. Gând fugitiv și inconsistent. Dacă ar fi să-l precizez, n-aș putea: se destramă ca un abur. Când realitatea intră iarăși pe deplin în drepturi, el nu mai există nici ca amintire. Ciudat, n-am simțit niciodată nevoia să-l reconstitui… Bacovia trebuie citit ca un autor vechi, lent, cuvânt cu cuvânt, descifrat. În opera sa sunt termeni, expresii, aluzii ce intrigă, parțial sau deloc cunoscute”. – Constantin Călin
„De ce îl iubeau cititorii, de ce îl preţuiau criticii pe Nicolae Labiș? Secretul era simplu. Labiş anunţase o înnoire de substanţă a poeziei contemporane. El venise cu o altă percepţie a epocii şi cu un alt elan. Se dovedise sincer, efervescent, generos, ataşant. Sugerase nonconformismul fără a se abate prea tare de la ideologia oficială. Vorbise despre sine cu îndrăzneală, descoperise resursele de fabulos ale propriei biografii. Avusese darul formulărilor memorabile, energice, mobilizatoare. Romantismul său impulsiona, inducea un fior revoluţionar. Câţi, preluându-i vorbele, nu s-ar fi angajat în «lupta cu inerţia» şi câţi n-au crezut total că «trăim în miezul unui ev aprins»?” – Constantin Călin
”Ca un miner uitat într-o mină de aur părăsită…”
”Bolnav de Bacovia, Constantin Călin intreprinde în cărțile lui o vastă acțiune de <<trezire>> a poetului fără biografie care în speculațiile unora a trăit ca și cum n-ar fi fost, și a unei poezii rămase în bună parte în cimitirul speculațiilor deșarte și al formulelor ornamentale… Constantin Călin e retras de mulți ani în țara Bacovia, ca un miner uitat într-o mină de aur părăsită, căreia i s-au tras porțile.” – C. Stănescu, 2012
”Bun psiholog, Constantin Călin este preocupat mai mereu de ceea ce-i defineste în primul rând moral pe cei cu care intră în contact nemijlocit sau indirect, adică prin… opera, cu și fără ghilimele, în calitate de critic. Observațiile și succintele sale caracterizări sunt preponderent ale unui moralist a cărui interesantă experiență de viață, nu în ultimul rând cea de profesor, e dublată, potențată de o cu totul remarcabilă experiență cărturărească, biblioteca însemnând pentru Constantin Călin mediul în care se simte cel mai bine, spațiul cu adevarat securizant” – Constantin Coroiu, critic literar
Aprecierile din acest articol au apărut în Revista ”Cultura”
Fotografia profesorului Constantin Călin a fost realizată de ”Ziarul de Gardă” Bacău