Solidaritate și speranță

Solidaritate și speranță

Județul  Galați a fost năpăstuit  zilele trecute  de un dezastru natural, de mari inundații. ”Ți se rupe sufletul să vezi cum case construite cu greu, cu fiecare leu drămuit cu atenție și cu sudoarea frunții sunt distruse de un asemenea dezastru natural. Este esențial să îi ajutăm pe gălățeni cum putem în această perioadă, fie că este vorba de donarea de alimente de bază, de ajutor pentru curățarea gospodăriilor devastate sau ulterior, de reconstrucție a caselor. Este important ca oamenii să vadă că suntem alături de ei, completând astfel intervenția autorităților statului!” Acest mesaj de suflet  este adresat tuturor celor  care pot ajuta  persoanele care au avut de suferit în urma inundațiilor.

Iată  un alt mesaj de suflet din zona  greu încercată și afectată:”În fața acestor momente grele, nu este vorba doar despre drumuri sau utilaje, ci despre oameni. Despre familii care au nevoie de sprijinul nostru, de comunități unite în fața necazului. Împreună, am arătat că, indiferent de distanțe, putem fi alături unii de alții atunci când este nevoie cel mai mult!”

Aproape 1.000 de pompieri din toată țara au fost trimiși în zonă pentru a ajuta localnicii. Salvatorii vor rămâne  pe meleagurile gălățene  cel puțin pentru următoarele trei zile.

 

 

 

 

 

Distribuie articolul!