Cu câteva zile în urmă (la 10 decembrie), ”matinalii” de la Radio România Actualități au ajuns …pe valea Trotușului! Iată dovada!
GPS-ul ne duce spre localitatea cu cele mai multe arii protejate din județul Bacău. Pe dealul Măguricea se află unul dintre simbolurile orașului, Castelul familiei Știrbei, ridicat de meșteri italieni la sfârșitul secolului 19.
Se spune că prinţesa Marina Ştirbei, numită şi ,,Prinţesa Aviaţiei Româneşti”, obișnuia să aterizeze pe aerodromul din apropiere unde era de fiecare dată întâmpinată de copii cărora le împărţea dulciuri. După ce familia princiară a fost expulzată, clădirea a fost transformă în sanatoriu T.B.C., iar apoi în tabără pentru şcolari.
Tot în acest oraș există și Muzeul dedicat Primului Război Mondial, dar și “Moara de apă Hazaparu”, iar pasionații de drumeții pot ajunge la barajul și lacul de acumulare Poiana Valea Uzului, ori în Rezervația naturală Izvorul Alb.
Tot aici are loc un festival cu măști, muzică, dansuri, și urături în ajunul Anului Nou, fiind locul unde s-a născut Jocul Ursului. Și este vorba despre orașul..?
Ați ghicit? Puțini ”matinali” au fost minunați menționând orașul Dărmănești! Și-au amintit și de tabăra care era acolo, unde ”era tare frumos!” Da, în imagine este Palatul Știrbei din Dărmănești și pentru ”matinali” (și nu numai pentru ei!) iată și câteva amănunte despre „ Prinţesa Aviaţiei Româneşti”! Aceste amănunte au fost adunate de pe internet, cu ajutorul ”Ziarului de Vrancea”
Marina Știrbei s-a născut la Viena, pe 19 martie 1912. Marina a fost fiica prințului George Știrbei, nepoata lui George Valentin Bibescu și verișoara lui Constantin Cantacuzino („Bâzu”). În 1935 a urmat școala de pilotaj „Mircea Cantacuzino”, condusă de Ioana Cantacuzino. Aceasta era singura școală care accepta și femei ca elevi și pe care a absolvit-o obținând brevetul de pilot gr. I (pilotaj) nr. 93/1935 (al șaselea brevet feminin în România). Ulterior va obține și brevetul de pilot gr. II (navigare). Imediat și-a cumpărat un avion propriu, un ICAR Universal (înmatriculat YR-MAI. Antrenată în zborul acrobatic de Bâzu, în 1936 s-a clasat pe locul I la concursul național aerian, categoria „avioane ușoare de turism”. Și-a comandat avion, construit în România, și l-a numit „Icar“, precum eroul legendelor Olimpului, cel care s-a aventurat extrem de aproape de Soare. A fost prima femeie din România care a condus avionul până la Stockholm – a fost ceață deasă, n-a fost deloc ușor – și, apoi, până la Helsinki în 1939. Aici, în vremea războiului mondial, a descoperit că soțiile soldaților se organizaseră în Societatea Femeilor Aviatoare din Finlanda, numită ”Lotta Svard”, și zburau înspre tranșee pentru a-i ajuta pe răniți. La întoarcere a depus un memoriu la Ministerul Aerului prin care solicita înființarea unei escadrile sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Escadrila, cu numele de Escadrila Sanitară, a fost înființată la 25 iunie 1940 și din ea făceau parte Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, iar în curând și Virginia Duțescu. Porecla de „Escadrila Albă”, sub care era cunoscută, a fost dată de ziaristul italian Curzio Malaparte, și venea de la faptul că era dotată cu avioane de tip RWD-13, de fabricație poloneză, vopsite inițial în alb, cu crucea roșie aplicată pe fuzelaj și pe aripi.
Marina Știrbei a creat în cel de-al Doilea Război Mondial și o Instituție medicală la conacul familiei sale din Dărmănești, pentru a-i ajuta pe soldații răniți, salvați de pe front. „Escadrila Sanitară făcea transporturi de răniți foarte grav. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă șanțuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniții pe care-i îmbarcam și-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie“, povestea aviatoarea Mariana Drăgescu, într-un interviu din 1993 pentru postul Radio România.
În 1942 Marina Știtrbei s-a căsătorit cu prințul Constantin Basarab Brâcoveanu, nași fiind Martha Bibescu și George Matei Cantacuzino. A fost o nuntă ca-n povești:„Asta e ultima nuntă aristocratică din Europa nouă ce se întrevede. Alta nu va mai fi!“, aprecia exclamativ ambasadorul finlandez la București, Eduard Palin și cuvintele sale au rămas ca un ecou în istorie, căci a cam avut dreptate. În 1948 soțul ei a fost arestat, iar avionul ICAR și diferite alte bunuri au fost confiscate. După arestarea soțului, ea și cei doi băieți, Constantin și Mihai, au fost nevoiți să trăiască din vânzarea puținelor bunuri pe care le mai avea. În 1964 Marina reușit să plece din România cu ajutorul Marthei Bibescu. Temporar s-a stabilit în Anglia, iar mai târziu s-a mutat definitiv în Franța. A apucat să mai ajungă în România ieșită de sub comunism, în 1992, când a asistat la Canonizarea Sfinților Brâncoveni și ”a văzut, câtuși de puțin, speranța cu propriii ochi”, după cum a menționat revista ”Historia” într-un articol. A murit în 2001 în Franța.
Marina Știrbei a fost nu doar o aviatoare de excepție, ci și o femeie care a dovedit că, indiferent de circumstanțe, este posibil să îți urmezi pasiunea și să îți aduci contribuția la binele societății. Moștenirea ei continuă să inspire generațiile viitoare de aviatori și pe toți cei care cred în puterea determinării și a curajului.