Ca într-un altar de suflet…

Ca într-un altar de suflet…

Proiectul ” Urme pentru viitor” inițiat de domnul Mihai Sacaleanu*  prinde viață, încet-încet. Astăzi voi spune o poveste de viață a unui artist popular, care vede frumosul în rădăcini de copac și în ramuri uscate găsite pe dealuri, cărora le dă viață: Burghele Ion din satul Trestiana, comuna Grivița, județul Vaslui.

Am ajuns la domnul Ion într-o zi friguroasă de noiembrie, când cerul stătea nehotărât: să plouă, sau să ningă. Cum fiecare avem un loc al nostru, care ne este foarte drag, și domnul Ion are un fel de muzeu al lui, făcut în ograda domniei sale, pentru că nu se îndură să lase puii săi să se îndepărteze de casă. Așa că, am pășit cu emoție ca într-un altar de suflet, într-o casă făcută cu o tindă și o odaie, și parcă am pășit pe un teren fermecat: lumea lemnului dădea viață ființelor fantastice. Rădăcini de copac, șlefuite și lăcuite întruchipau caracatițe, meduze, șerpi, gânganii, vietăți din poveștile noastre românești sau din alte basme. Am văzut un trunchi de copac scobit și transformat într-un bar rotitor, mașina de cusut avea suport nou și era „scoasă la pensie”. În sculpturile din cameră erau ascunse date, nume, ca în hărțile de comori. Domnul Ion este pasionat de zodii, le dă semnificații noi, le alătură, le obligă să vorbească.

În timp ce ne arăta comorile, Ion Burghelea ne povestea viața lui, o viață fascinantă, bună de scris într-o carte. Deci, începutul vietii sale a fost în ziua de 23 mai 1947, la Galați. După ce crește, face o Școală profesională de 3 ani de tâmplar de mobilă fină și articole tehnice. Asta îl va apropia de lemn, deși îi cunoaște gustul și esența de când începe să facă, în joacă, copil fiind, mici obiecte cioplite, moștenind de la tatăl său dragostea pentru lemn.

Se căsătorește foarte tânăr, la 16 ani, cu Paulina, prietena lui de la grădiniță, cu care a ținut legătura mereu, deși aceasta a făcut o școală comercială, la Iași.

Era angajat la IRB, ca modelator în lemn. Într-o zi a întrat în sala clubului „Voința” Bârlad, unde, pe o scenă a văzut un halterofil, care se chinuia să ridice niște discuri de fabrică, dar nu reușea să le ducă nici până la piept. S-a urcat el pe scenă și, dintr-un salt, a ridicat halterele deasupra capului. Antrenorul sportivului de pe scenă i-a cerut să vină alături de el și să devină sportiv de performanță.

A venit vremea armatei, a fost luat la oaste și a continuat să facă antrenament. Văzându-l în sală, colonelul Cornescu, care avea funcție de general, s-a ținut de el trimițându-l la diferite competiții. Armata a făcut-o tot în Bârlad, pentru că avea copii mici. După armată, s-a întors și a continuat să fie și muncitor și sportiv. Între timp a terminat liceul la seral și avea deja patru copii. Spunea că a băut primul pahar de bere la vârsta de 24 de ani, pentru că respecta legile sportului cu sfințenie.

Dar, viața are legile ei. Paulina s-a îmbolnăvit și a murit lăsându-l văduv, cu patru copii. Atunci a stat de vorbă cu Lenuța, o prietenă de familie, tot văduvă, cu doi copii. Au hotărât să își unească singurătatea și astfel, formând o nouă familie, au pornit într-un nou început.

În anul 1980, pe când alerga, l-a văzut antrenorul Viorel Călin de la rugby. I-a propus să între în echipa bârlădeană, astfel că noul sport l-a făcut coleg cu rugbistul Mihai Călin. Așa că, Ion Burghelea a făcut sport de performanță până în anul 2000.

Între timp a terminat Școala de Maiștri, fiind repartizat la Drumuri și poduri, Bârlad. I se mai nasc doi copii. Râdea și povestea :. „Am avut copiii mei, copiii ei și copiii noștri. Se așezau pe masă 10 farfurii odată. De aceea, nu mi-am permis niciodată să beau, să fumez. Aveam familie grea. Dar nici nu am împrumutat niciodată de la nimeni”.

Pentru că apartamentul din Bârlad devenise neîncăpător, s-au hotărât să-și schimbe viața. Soția lui avea moștenire o casă la Trestiana. A făcut bilețele, le-a pus într-o căciulă și fiecare copil scria ”Da” sau ”Nu”, pentru a hotărî plecarea din oraș. Așa a ajuns la Trestiana.

Când a terminat școala de maiștri s-a lăsat de sport. Spune cu mândrie: „Ca maistru am făcut 33 de poduri”. Între timp, Dumnezeu îi tot dădea încercări. Unul dintre băieți s-a dus la scăldat, a sărit în apă, s-a lovit și și-a rupt coloana. L-au dus peste tot, la Iași, la București, dar nu a avut nicio șansă. Și, apropo de semnele vieții: el făcea sport, muncea, dar culegea în drumul sau tot felul de rădăcini și crengi, cărora le dădea forme diferite. Așa a găsit o creangă de copac, care avea două ramuri mari, 7 mici cu fața spre el și una cu spatele. A zis că pe loc a înțeles simbolul: el cu soția lui și cei 7 copii în viață și unul mort.

Despre arta lui, Ion Burghele spune că este o binecuvântare. A fost lăsat să își facă atelierul lui, casa lui de suflet, în curtea unde locuia cu familia. Apoi, copiii au zburat spre alte zări, a doua soție i-a murit. Pentru a-și umple timpul, sculptează, aranjează. Nu a făcut niciodată artă pentru a a comercializa ceva, ci a dăruit ca suveniruri celor dragi. Obiectele din casă nu au fost scoase niciodată. Este prieten cu părintele Ciprian de la Mănăstirea Grajdeni, care îi laudă lucrările și îi trimite vizitatori.

Mă uitam la îndemânarea și imaginația lui: din niște lanțuri a făcut ceva reprezentativ: o minge de rugby, numărul 9,  numărul lui de pe tricou, un rulment, pentru că a lucrat la Rulmentul, Bârlad și un șarpe, care era porecla lui.

Domnul Ion este singur și nu este… El are lemnul lui care îi vorbește, îi spune povești pe care numai el le aude și astfel creează imagini-simbol, pe care le înțelegem doar dacă ni le explică. Artistul Ion Burghele a avut o viață de poveste, din care nu au lipsit munca, necazurile și dezamăgirile. Spune că acum îi sunt mai apropiate două fete: una este profesor de istorie la Piatra Neamț, care i-a făcut un inventar al obiectelor sale, dar și un catalog, iar alta, om de știință la Cluj.

Am plecat de la Trestiana cu sentimentul că știm multe despre toate, dar nu știm nimic despre oamenii care trăiesc alături de noi. Și ne bucurăm când ne dă voie cineva să îi deschidem ușa vieții pentru a vedea ce este înăuntru. Și mereu ne minunăm cât de frumos e omul!                                 Reportaj realizat de Angelica Manole,  zân(ă)  a  prozei și poeziei, cu sublime povești și povestiri, autoare a  recentelor  volume  ”Poezii cu praf de stele”, ”Călător în țara lui Schiller”, ”Aripi de credință”…”Sunt un zân”

  • ”Urme pentru viitor” este titlul proiectului de cunoaștere și promovare a meșterilor populari,a păstrătorilor tradițiilor populare din  jud Vaslui

Distribuie articolul!