Forța amintirilor de suflet

Forța amintirilor  de suflet

Foto:” Dar unde e toată lumea?”

Avem cele mai spectaculoase locuri de vizitat în țara noastră, dar nu are cine să le promoveze! Azi prezentăm  cel mai insorit loc din Romania – orașul Sulina! Un oraș frumos și fascinant între  ape! După cum menționează pe internet vizitatorii acestei localități în anul 1967  aici erau 2 mașini, Salvarea,  un TV fără geamuri și un IMS al Miliției! Regăsim acest oraș în paginile  romanului ”Europolis”, scris de Jean Bart!! Încântător loc! Cu populație  formată din oameni harnici,  proveniți din toate etniile României! La Sulina  plaja  este imensă, dar iarna este cam pustiu! Mulți turiști consideră că ”este o bucurie de oraș” dar ar trebui investit mult și repede pentru a readuce Sulina la adevărată valoare!” Și dacă lucrurile frumoase, de povestit  încep cu ”a fost odată… ca-n povești”, azi vechiul  oraș antic Selina  este ”frumos de văzut, dar nu de trăit acolo!”

Spun alții că ”merită văzut… pentru  că ne ajută să facem diferența!” Și oamenii așteaptă! ”Daca s- ar face și ceva nou  în acest oraș, ar fi foarte frumos!  Este un oraș învechit, care pur și simplu când o iei pe străduțele cu gropi, miroase a vechi, a mucegai! Multe  clădiri par lăsate în ruină!” Este o natură minunată  în jur, un loc unic, de o rară frumusețe!

La Sulina încă  se mai vede  Farul care a apare în filmul ” Toate pânzele sus”, Farul  fiind construit de turci în 1805!

Sulina este un loc minunat, pitoresc, încă neatins de ceea ce unii numesc civilizație. Apa mării este tot la fel. O vezi și mai mare și mai mică… Fluxul, refluxul și viteza vântului fac să crească sau să scadă nivelul apei.

Dar este și un lucru  pitoresc la Sulina, pe care îl anunțăm încă de acum! Între 15-18 mai 2025, aici vor fi trei zile de distracție pe plajă, cu muzică bună, bere rece, mâncăruri locale, cu multe povești piraterești și cu aer de libertate. Pentru că Sulina  este  un tărâm uimitor, „… unde bătrânul Danubiu își pierde și apa și numele în mare…”

Iar din câteva frumoase rânduri  aflăm că ”acolo, a existat odată, demult, o lume fascinantă, o lume pestriță, ai cărei urmași au păstrat poveștile ei, povești cu pirați, cu prințese, cu locotenenți și căpitani de vapoare, povești de dragoste, povești de viață, povești cu drame tăinuite sau desecretizate în cafeneaua lui Stamati din port. Parfumul dulce-sărat al trecutului dă forță amintirilor și suflet locurilor unde oameni de nații diferite au trăit, au iubit, au suferit, au murit”.     Articol realizat cu sprijinul Grupului Facebook Sulina

 

 

Distribuie articolul!