Revista de cultură ”Antares” ( numerele 318, 319 și 320, octombrie – noiembrie – decembrie 2024), ne bucură cu un cuprins deosebit, ce scoate la lumină frumusețea și pasiunea lecturii dar și amprenta talentului autorilor articolelor. Revista se deschide cu ”stigmatul” scrisului eminescian, fiind reluat un articol semnat de marele gazetar Mihai Eminescu, din ziarul ”Timpul” din 28 ianuarie 1878:”Vrea Rusia să ne dea independenţa? N-o primim de la ea. Vrea să ne dea Dobrogea? Asemenea n-o primim. Cu un cuvînt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decît ceea ce sîntem în drept a-i cere ei, ca oricărui om de rînd, cu faţa curată : să respecte pe deplin convenţia încheiată cu noi.”
De pe ”arca istoriei” rezumăm câteva frânturi din articolul ”M. Kogălniceanu, un portret” (11), semnat de Dan Grădinaru. Iată ce scria omul politic de orientare liberală Mihail Kogălniceanu: „Toate orașele care au ambiție de a se numi capitalia unei țări mari sau mici, fie imperiu, rigat sau chiar principat, au câte o primblare favorită” (în „Tainele inimii”). Iar Dan Grădinaru evidențiază faptul că ”Ironia ca persiflare / batjocură intervine, cunoscând scriitura kogălniceană, la al treilea cuvânt, <<principat>>, principatul este Moldova de la 1849 (un petic rupticit pe harta lumii, sfâșiat ca trup istoric în trei părți între Turcia, Austria și Rusia, nu a rămas nici jumătate din ceea ce era la întemeiere) prin alipirea adverbului <<chiar>> de substantivul <<principat>>. La Kogălniceanu enumerația înseamnă de multe ori altceva decât părți componente similare morphologic”. Mai zăbovim la același articol („M. Kogălniceanu, un portret”), realizat de Dan Grădinaru pentru a citi:”Că ce dă Mihail cu o mână ia cu ailaltă prin structuri compuse preponderent adversativ:<<Iașii, centrul civilizației, a literaturii și a gunoiului Moldaviei, are ulițe, dar mai nici una cu nume, are optzeci de mii de trupuri, dar nici măcar zece suflete, are poduri prea frumoase și n-are măcar un pârău; căci, cu toată bunăvoința ce am de a lăuda tot ce-i patrie și a patriei, totuși nepărtinirea mă oprește să numesc Bahluiul alt fel decât o mare sau o mlaștină>>” (partea „Iluzii pierdute”)
Viorel Coman 75 este un articol prin care Valentin Popa, în numele Redacției Antares, aduce prețuire la împlinirea frumoasei vârste de către istoricul literar și eseist Viorel Coman! Acesta s-a implicat, în colaborare cu Lucian Chișu, într-un amplu proiect vizând realizarea unei ediții critice a operei lui Fănuș Neagu, în cadrul căruia, deja, au fost editate primele două volume – de proză scurtă.
În pagina 6, poezie! Cecillia Meireles (Cecília Benevides de Carvalho Meireles născută 1901- decedată 1964), e un nume canonic al modernismului brazilian, considerată printre cei mai mari poeți ai celei de-a doua faze a modernismului brazilian, Din această pagină redăm următorul poem:
Nu trebuie să uităm nimic
Nu trebuie să uităm nimic:
nici robinetul deschis, nici focul aprins,
nici surâsul pentru sărmani,
nici ruga neîncetată.
Nu trebuie să uităm a privi fluturii nou
apăruţi,
nici cerul dintotdeauna.
Ce trebuie să uităm e chipul nostru,
numele nostru, vocea noastră, pulsul
nostru.
Trebuie uitată ziua cu actele cotidiene,
uitată ideea de recompensă şi glorie.
Ce trebuie cu necesitate e să fim ca şi
când nu am mai fi,
vegheaţi de ochi proprii,
autoseveri.
Restul nu ne aparţine
Traducerea aparține lui Paul Abucean… ” neîndoielnic, un elevat condei creativ și, desigur, o alură culturală demnă de reținut!”
La ”Pro memoria”, Oana Tănase Pop semnează articolul ”De la revoluție la evoluție (după35 de ani, Revoluția din Decembrie 1989, văzută de copiii de-atunci / tinerii de acum)”, articol din care menționăm: ”Cuvântul tranziţie încă îmi trezeşte o neplăcută reacţie viscerală. Îmi vedeam părintii cât de mult încercau – fiecare în felul lor – să se adapteze, cât de singuri şi panicaţi păreau… Pe cât de greu ne gestionam libertatea, pe-atât de uşor au apărut decepţia şi deziluzionarea… Au urmat anii marcaţi de tirania <<inocenţei>> – cine a fost şi cine nu fost comunist – iar procesul de negociere cu furia acumulată a scindat societatea. Mă întâlneam cu aceasta Meduză la fiecare masă de duminică, între… membri familiei. Întoarsă cu susul in jos, societatea a căutat <<vrăjitoarele rele>> printre proprii săi bunici şi părinţi… Adolescenţa mea a fost marcată de nevoia de a ieşi din atmosfera statică, lipsită de frumuseţe – a unui spaţiu ce părea să fi rămas o enclavă roşie,o casă părăsită, dărăpănată, plină de oameni trişti”
Pornind de la motto-ul „Antirăzboaiele trebuie să fie pe măsura războaielor pe care sunt menite să le prevină.” – Alvin TOFFLER, în articolul ”ANTARES sau Înainte de război”, Dumitru Dinu, Ph.D., Professor, Constanta, Maritime University, Mechanical Engineering Dept. notează:”Beethoven a scris Simfonia a III-a în cinstea lui Napoleon pe care-l vedea ca pe un eliberator. Ulterior și-a schimbat părerea. Ceaikovski, în Uvertura 1812, asezonează sunetele loviturilor de tun. Puțini au scris despre suferințele populației. Puțini au vorbit despre chinurile victimelor colaterale. Cu ce va fi hrănită Inteligența Artificială dacă nu cu texte care ridică în slăvi eroismul?”
Din cronica Victoriei Huiban, Un roman provocator:”Iorgu”: ”Romanul lui Adrian Jicu, intitulat, oarecum derutant, Iorgu (Editura Humanitas, București, 2022), devine o provocare pentru cititorul neavizat. Scris într-un ritm alert, care pare să reflecte fidel personalitatea autorului însuși, locvace și vivace, de o energie debordantă, romanul se deschide cu o scenă de sfârșit de secol XIX, atât de bine construită, încât pare să ne abstragă din realitatea noastră, creând iluzia proiectării nostalgice în trecut. Oameni, obiceiuri, existențe și frământări mărunte, trai anevoios, ulițe înnoroiate alcătuiesc decorul unei lumi îndepărtate, dar totuși familiare parcă.”
O frumoasă pagină de proză de Victor Dragomir la …Prozastice:”Vântul toamnei sosește și primele surate se rup de trunchi într-un dans prelung și legănat spre pământ. În covorul uscat, drept sentință, privesc nedumerite către măreție, apoi foșnesc un cântec de jale. Aproape de primul fulg, frunza rămâne ultima supraviețuitoare în coroana copacului. Adună cu ultimele puteri un mănunchi de raze și transformă seva. Împinge cât să-și desprindă pețiolul palid și pornește spre singura îmbrățișare pe care o va avea cu iubirea vieții sale. Tânărul arbore simte străfulgerarea și se pierde în trupul frânt al frunzei. De acum este copac adult și urmează să trăiască asemenea celorlalți. În fiecare primăvară căută neîncetat iubirea sa. Tristețea îl face să adauge un cerc pentru fiecare an, însă sărutul frunzei nu vine decât o singură dată.”
Ce mai citim în numărul pe octombrie – noiembrie – decembrie 2024 al revistei Antares? O cronică literară, semnată de Valentin Popa, la volumul ”Firul de iarbă”, ce are ca autoare pe Doina Popa (”Țesătura simbolistică a cărții are irizări fantastice, nuanțe magice, uneori chiar gotice, reișind în fond o fabulație plină de tâlc a …paradoxului românesc și nu numai”) . Titi Damian se oprește asupra cărții ”Pelerin printre cuvinte” (cu note de lectură, eseuri și cronici de întâmpinare realizate de Maria Mânzală), considerând că aceasta ”a trecut pragul examenului de cronicar literar, pentru că are o calitate care o înnobilează – știe să citească dincolo de cuvinte și știe să rezoneze atât cu autorul cât și cu scriitorul”.
O surpriză deosebit de plăcută pe care ne-o oferă revista ”Antares” este traducerea poemului ”Caii” de Rimma Kazakova de către regretatul poet băcăuan Sergiu Adam (”Nechează caii. / În vecinătatea / trenurilor, / a clădirilor înalte, a / podurilor dantelate – / ca o stranie ironie / nechează caii. // Țipe răgușit locomotivele, / zboare avioanele argintii, / unde lângă nori le va ajunge / nechezatul cailor…”).
Prozele ”Iubita mea, Salomeea” , de Ion Manea și ”Lunca Homorodului” (de Todics Bretin) precum și poeme semnate de Silvia Goteanschi, Iosefina Schirger (despre o recentă carte a sa scriind și basarabeanul Petru Ababii, medic preocupat mult de arta cuvântului) și Daniela Găzdoiu întregesc paginile de literatură ale prestigioasei reviste care apare la Galați.
La pagina 20 a revistei, surpriză! Băcăuanul Cornel Simion Galben îl prezintă – în stilul său meticulos și plin de multe date – pe scriitorul Vasile Savin, la ceas aniversar. Fulguratic aflăm că în anii când urma Școala Pedagogică Bacău, Vasile Savin ”buchisea publicațiile rusești Pravda și Crocodilul dar și Le Monde, Le Figaro, L Humanite, ce se găseau la vânzare la o tutungerie din apropiere” iar peste ani, în timp ce a fost și bibliotecar la Școala nr. 42 din Galați ”a construit cu propriile mâini mobilierul și a dotat biblioteca, pe care a înființat-o cu cărți și cele necesare”. Despre scriitorul Vasile Savin (născut în 1944 în com. Șerbești , azi Săucești – jud. Bacău) mai aflăm că ”din 1992 și până în prezent a scris și tradus 62 de cărți…pentru această luptă continuă și neostoită un ziarist numindu-l un traducător de 44 milioane de semne!”
Despre Festivalul Internațional al Aforismului din Tecuci (ajuns la cea de-a VIII a ediție), scrie Ghiță Nazare, bucurând cititorii cu mai multe impresii ale participanților la această manifestare de prestigiu dar și cu frumoase aforisme care ”rezistă peste ani”:”Cred că în iubire ne deșteptăm prea târziu” (Mircea Eliade), ”Ca să nu mai fii singur, trebuie să împarți ceea ce simți cu alții”( Octavian Paler), ”Poezia este o rătăcire a rațiunii, în labirintul emoției” (Emil Dinga).
”Iubirile au învățat să moară” este un candid poem scris de Stere Bucovală (1961 – 2020) într-o frumoasă pagină de poezie pentru ca apoi să întâlnim și un incitant articol documentar scris de Cristinel Munteanu –”Despre ziua de naștere a Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” din Brăila (la 11 ianuarie 1881).
Mihaela Cazimirovici scrie ”cu sufletul” despre volumul lui Octavian Mihalcea ,”Hipnotice”, subliniind că poeziile sale ”descriu foarte bine trecerea de la somn la trezire, un lucru deloc ușor”.
Într-un ”Cântec de prieten” – în stilul inconfundabil al ”Patriarhului slovelor” de la Berzunți, Dan Sandu se oprește asupra ziaristului Ion Moraru – Cașin, găsind că acesta ”așezat discret și tăcut în lumina fără de cusur a patriotismului bine temperat, își limpezește scriitura atent proiectată pe generosul ecran al literaturii de astăzi, fără gesturi patetice, fără interjecții demagogice și exclamații triumfaliste. Rămâne robit stării de veșnic ucenic la școala poeziei sincere și curate cu care l-au hărăzit ursitoarele, menindu-l să cânte în triluri aparte și să-și încânte cititorii, mereu atent la semnele vremii, muiate-n magia Cuvântului înțelept”.
Ultima pagină a revistei ”Antares” prezintă (în imagini deosebite) Salonul de Pictură de la Brăila, ”eveniment ce a conferit penelului românesc noi dimensiuni”. Menționăm că Revista de cultură ”Antares” (fondată în urmă cu 26 de ani de scriitorul Corneliu Antoniu), are ca director pe Vasile Datcu, redactor șef – A. S. Pop iar secretar general de redacție este Brândușa Antoniu. Revista oferă o lectură plăcută la fiecare apariție a unui nou număr.