La  aniversarea a  52 de ani de la a inaugurarea Programului 3 pentru tineret al Radio România, primul post interactiv de radio din România, post de avangardă în perioada comunistă, locul în care s-a născut şi a evoluat „generaţia în blue-jeans”

Sofia Şincan  a fost principalul catalizator al fenomenului media numit Programul 3. Ea l-a visat, l-a conceput, l-a înfiinţat şi l-a condus cu abilitate, împreună cu Eduard Jurist, într-o perioadă dominată de vicisitudinile opresiunii comuniste şi  de cultul deşănţat al familiei dictatoriale. Mărturia ei este astăzi cât se poate de elocventă: Programul 3, în spaţiul undelor herţiene mi se pare a fi ceea ce a fost şi este Nava Şcoală Mircea pentru flota românească. S-a construit după ample studii sociologice, s-a definitivat  sub ochiul atent al Academiei Române şi a pornit  în larg în zilele dezgheţului  din începutul de primăvară al anului 1973. Puterea tinereţii, studiile temeinice, talentul, nonconformismul, îndrăzneala au făcut  din echipajul  Programului 3,  forţa capabilă să înceapă un drum şi să-l continue, nu oricum, ci din ce în ce mai temerar. Nu e de mirare că ascultătorii, din ce în ce mai numeroşi, au devenit susţinătorii morali ai  întregului  parcurs de 25 ani ai tinereţii sale. Am plătit şi noi tribut vremurilor, aveam un stăpân care ne plătea şi pe care nu era chip să-l schimbăm, alt Radio nu exista ! Dar l-am păcălit, în favoarea interesului manifestat de tineri pentru noutăţi, ştiinţă, cultură, morală.  Cred cu tărie că rostul programelor Societăţii Române de Radiodifuziune este profund formativ prin toate variatele sale forme de expresie.  Mai ales programul pentru tineret trebuie să fie principalul ghid al omului tânăr în cunoaşterea şi înţelegerea lumii contemporane, în dezvoltarea spiritului liber dar responsabil, în descoperirea de orizonturi şi valori noi, pentru cucerirea cărora merită să te baţi ! Ce e nou în fiecare emisiune ? Aceasta cred că trebuie să fie permanenta întrebare pe care să şi-o pună fiecare om de radio. Dacă va putea răspunde cu succes, înseamnă că şi-a îndeplinit rolul!

Din albumul Programului 3 nu lipsesc micile viclenii salvatoare inventate de noi,  pentru a strecura câte un mesaj cifrat despre adevărata față a dictaturii comuniste! Fidelii emisiunilor noastre, însetați de adevăr şi cultură, ne descifrau instantaneu intențiile. Stabiliserăm cu ei o subconversație, ca-n eseurile franțuzoaicei Nathalie Sarraute, după care eu, una, mă dădeam în vânt.

Eludam interdicțiile prin mijlocirea metaforei. Asta făceam. Urechile regimului erau înțelept trase pe sfoară de redactorii și ilustratorii noștri muzicali. Normalitatea avea şansa să dăinuie, ce-i drept, timid, într-o lume anormală.

Norocul nostru a fost că în laboratoarele puterii s-a hotărât  la un moment dat că e nevoie de un Radio care să concureze programele de la Europa Liberă sau Vocea Americii. Noi am creat acel Radio. În condițiile în care libertatea de exprimare se îngrădea pe zi ce trecea mai mult, noi dialogam liber la microfon, într-o vreme în care toate textele care se citeau pe post, trebuiau să fie dinainte aprobate, nu doar de viza profesională, ci și de Direcția Presei, de cenzură adică. I se mai spunea, oare de ce?, Cap Limpede. Obişnuiam să ne  îmbrăcam micile subversiuni, în  haina culturii autentice. Nu e de mirare că, la Radioul nostru pentru tineret, s-a înstăpânit o stare de spirit  cu totul specială. Asta pentru că emiteam pe ultra scurte. Cum nu erau prea răspândite radiourile cu ultra scurte, eram ironizaţi, că facem balet pe-ntuneric. Îndrăznelile noastre nu erau însă decât mici victorii. Nimic altceva. Importante, sigur că da, pentru  că ne întrețineau iluzia libertății, dar neesențiale. O dictatură rămâne dictatură. Trebuia să ne supunem şi noi unor interdicții absurde, decise de o mână de politruci. De pildă, din excesul de zel al acestor jalnici “responsabili culturali”, inofensivul cântec pentru copii Nicușor are o tobă nu s-a mai putut difuza. Aveți idee de ce? Ca nu cumva să se creadă că ar fi o aluzie la dictatorul Nicolae. Piesele muzicale străine, pentru a primi viza de difuzare, trebuiau să fie musai traduse. Dacă textele conțineau  referiri la droguri, alcool, sex, ori cuvinte ce puteau fi interpretate ca aluzii la perechea conducătoare: doi bătrâni, un cizmar, o academiciană  etc., erau interzise. În cea mai neagră perioadă a dictaturii, se ajunsese la cerința ca tot ce are iz occidental să fie eliminat. În loc de computer, eram obligați să spunem calculator, iar pentru numele unor formații străine, eram somați să găsim echivalente românești, de pildă, în loc de Led Zeppelin să spunem Zepelinul de plumb, iar în loc de Temptations, Tentații! Bineînţeles că nu ne-am supus. Cum era s-o facem? Totul are o limită. Șefa noastră, Sofia ne-a apărat, ne-a susținut, ne-a încurajat performanţele creatoare. S-a declarat învinsă abia atunci când ni s-a interzis să mai rostim la radio cuvintele biserică, mănăstire, altar, preot, cruce, sfânt, divin, lumânare, înger, icoană, liturghie, predică, biblie, precum și verbe total inofensive ca a boteza, a încrucișa, a înmormânta. Îmaginaţi-vă că în rostirile noastre radiofonice, mănăstirile și bisericile s-au transformat peste noapte în ctitorii și monumente istorice. Și dacă nici înțeleapta Sofia nu ne-a  putut apăra de asemenea aberații, însemna că nu era nimic de făcut

S-a spus pe drept cuvânt că „ la radio, literatura e imprimată pe undele eterului pur, radioul despovărând cugetul de veşmintele de hârtie şi de plumb”. Spiritul, desfăcut de cerneală şi velin se reîntoarce astfel la esenţa lui, impalpabilă, atotputernică, putând să facă într-o clipă, ocolul lumii. Radioul are puteri fabuloase. Aboleşte timp şi spaţiu. Programul 3 a ştiut să valorifice aceste fascinante potenţialităţi ale Radioului. Să-şi afirme vocaţia de performanţă, să descopere noi şi noi modalităţi de expresie radiofonică, să privilegieze informaţia corectă, obiectivă, esenţială. Să-şi îmbogăţească patrimoniul de voci autentice. Să împlinescă orchestrarea cuvintelor în expresive metafore muzicale. Mesajul i-a fost mereu aproape de mintea şi inima Măriei sale ascultătorul, declanşându-i rodnic imaginaţia şi capacitatea de implicare. Zenaida Luca – Hac, ascultătoare fidelă a treiştilor, ulterior realizatoare la Radio România Actualităţi descifrează astfel succesul formidabil al echipei treiştilor:  De ce Programul 3? Pentru că făcea concurență Europei Libere. Pentru că era liber! Pentru că a redat tineretului visarea și speranța aici, acasă. Oamenii de la Programul 3 erau tineri, haioși, entuziaști, liberi, pasionaţi și plini de viaţă. Vocile lor emanau căldură, prietenie, bucurie, speranţă, împlinire, iubire, fericire. Erau frații și surorile noastre mai mari. Eram cu ei, în studio. Cântam, dansam, învățam cu ei, ne distram cu ei. Ne iubeau și îi iubeam. Erau antrenanți, plini de viață, tonici. Vorbeau limba noastră, a tinerilor, a adolescenților. Erau ei înșiși, naturali, neinhibați, adevărați, plini de o însuflețire pe care n-o mai auziseră vreodată ascultătorii la radio. Seducători, generoși, înțelepți, amuzanți, spirituali, spontani, originali, nonconformiști, neîndoctrinați–„într-un univers ultracontrolat”, cum spunea George Enache, inconfundabili, spectaculoși, visători, fermecători. Nu degeaba „cumpărătorii aparatelor de radio cereau ca al lor, să prindă Programul 3.” (Ecaterina Oproiu, Contemporanul). Pentru România acelor ani, Programul 3 a deschis o breșă vitală în sufocanta carapace de fier a mini-revoluției culturale a lui Ceaușescu, a rupt chingile apăsătoarei ideologii a tezelor din iulie 1971 și a redat românilor – în primul rând, tineretului – aripile speranței și voluptatea zborului liber, năzuința și puterea de a visa și a se împlini.   Articol (fragment) realizat de  Camelia  Stănescu Ursuleanu,  membra a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania la Societatea Română de Radiodifuziune