Pe aripi de gând – Marie Curie

Pe  aripi  de  gând – Marie  Curie

Marie Sklodowska-Curie (născută Maria Sklodowska) este prima femeie căreia i-a fost decernat un Premiu Nobel şi primul savant care a primit două Premii Nobel (în două domenii diferite – fizică şi chimie). Renumită pentru cercetările efectuate în domeniul radioactivităţii, pentru descoperirea poloniului şi a radiului, ca şi pentru introducerea termenului de „radioactivitate”, Marie Sklodowska-Curie devenea la 5 noiembrie 1906 prima femeie care a susţinut o prelegere la Sorbona. Iată  câteva  din cugetările sale, ce ne pot fi făgaș în voața de zi cu zi!

 

– Nimic în viaţă nu trebuie temut, ci doar înţeles.

 

–  Nu poţi spera să construieşti o lume mai bună fără a perfecţiona pe fiecare membru în parte.

 

– Viaţa nu este uşoară pentru nimeni. Şi ce? Trebuie să perseverăm şi să avem întotdeauna încredere în noi înşine. Trebuie să credem că avem un scop şi că trebuie să-l atingem.

 

– Fii mai puţin curios cu privire la oameni şi mai mult curios cu privire la idei.

 

– Dacă ştii ce vrei, e imposibil să nu găseşti ce cauţi.

 

– Nu dăm niciodată atenţie la ceea ce s-a făcut; nu vedem decât ceea ce a rămas de făcut.

 

– Este important să faci un vis al vieții și acesta să devină  realitate.

 

– Nu vă temeți de perfecțiune; nu veți ajunge niciodată la ea!

 

– Trebuie să credem că suntem înzestrați pentru a face  ceva și că acest lucru trebuie atins.

 

– Anumite corpuri… devin luminoase atunci când sunt încălzite. Luminozitatea lor dispare după un timp, dar capacitatea de a deveni din nou luminoase prin căldură le este restabilită prin acțiunea unei scântei și, de asemenea, prin acțiunea radiului.

 

– Sunt printre cei care cred că știința are o mare frumusețe.

 

– A fost ca o lume nouă deschisă pentru mine, lumea științei, care mi-a permis  să o cunosc în toată libertatea.” – Marie Curie

 

 

 

Distribuie articolul!