IMAGINE TRIMISĂ LA AMPRENTA DE ONEȘTI DE PROF. OLIMPIA PILIPĂUȚEANU Doi oameni, buni prieteni creștini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la niște lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat și l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întâlniri familiare. Și astfel s-a...
Creativitate, imaginație și frumusețe la o activitate deosebită
Alături de elevii și de colectivul didactic al Școlii Gimnaziale Buciumi, de autoritățile locale, oamenii acestei comune (Buciumi) au trăit o sărbătoare frumoasă, la Duminica Floriilor! Când soarele îmbia cu razele sale frumusețea locurilor din jur, în parcul aflat la intrarea dinspre Onești în satul Buciumi, elevii școlii de aici au desfășurat o activitate instructiv...
Totul despre semnificaţia oului de Paşte
În tradiţia românească dedicată Sărbătorilor Pascale, unul din elementele centrale îl ocupă oul, care este vopsit în roşu dar şi în alte culori, există o bogată tradiţie – devenită meşteşug – privind încondeierea oului, există obiceiul ciocniri ouălor în Duminica Paştelui, însoţită de rostirea cuvintelor „Hristos A Înviat” – „Adevărat A Înviat”, aşa cum de...
O poveste minunată – o oneșteancă de-a noastră (prof. Aurica Nistor) a reprezentat orașul la un puternic concurs de televiziune
”Să simt un sos, să simt o tocăniță” și combinația delicioasă între condimente și carne! Credem că această mărturisire, pe care o face cunoscută prietenilor, a păstrat-o mereu în suflet profesoara Aurica Nistor, de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești, dorindu-și să ajungă la emisiunea ”Chefi la cuțite”, difuzată la o oră...
Rezultate deosebite ale elevilor de la Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu” din Onești în cadrul Centrului Județean de Excelență Bacău – ”Pași spre succes”
În cadrul CENTRULUI JUDEȚEAN DE EXCELENŢĂ BACĂU – „PAŞI SPRE SUCCES”, sâmbătă de sâmbătă, elevii s-au reunit pentru a descifra tainele ascunse ale limbii române, pentru a călători prin universul nemărginit al literaturii și pentru a dezlega misterele problemelor și exercițiilor de matematică. La Oneşti – Centrul Judeţean de Excelenţă Nr. 4, actorii implicați în...
La 50 de ani de la înființarea CSM Borzești
CSM BORZEȘTI 1982, LA CEA DE-A DOUA PROMOVARE ÎN DIVIZIA B Această fotografie, de milioane, cuprinde în ea povestiri pentru sute de pagini numai despre fotbal. Toți, la un loc, au o poveste despre fotbal. Dar, fiecare, la individual are povestea lui, tot despre fotbal. Totdeauna, o fotografie face mai mult decât o mie...
(Foto) Obiectiv – O explozie de bucurie, culori și veselie
Târgul de Paște Craiova De vineri, 11 aprilie, la Craiova, în peisajul feeric al Parcului ”Nicolae Romanescu” își dezvăluie poveștile Târgul de Paște. Conceput ca o explozie de bucurie, culori și veselie ce are ca temă Carnavalul Primăverii, Târgul de Paște de la Craiova se desfășoară în perioada 11 aprilie – 1 mai 2025...
NECONVENȚIONAL – Doar să știi cum să te găsească…
Cu acest articol (ce are numărul 2022 pentru Amprenta de Onești, în peste 6 ani de la înființarea site-ului ), DE FLORII (Întrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim) urăm un sincer La mulți ani sărbătoriților cu nume de floare! Florii binecuvântate tuturor! BIBLIOTECA DE PROZĂ SCURTĂ Doar să știi cum să te găsească… ...
Bucuria redeschiderii Salinei de la Târgu Ocna
Cu vrerea lui Dumnezeu și mijlocirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, în ziua de 11 aprilie a.c. a avut loc la Târgu Ocna redeschiderea bazei de turism și agrement a Salinei din oraș. După o perioadă îndelungată de timp și o muncă neobosită a conducerii Sucursalei împreună cu toți angajații momentul festiv a început...
Cu bucurie și iubire despre Sibiu
Sibiul este frumosul oraș un pic trist, ce te învigorează în momentul în care te îmbrățișează cu căldura lui! Piața Mare a purtat o lungă perioadă de timp denumirea de Großer Ring (Inelul Mare), sau Großer Platz (Piața Mare), între cele două războaie mondiale fiind numită Piaţa Regele Ferdinand. În perioada comunistă aceasta a purtat...









