Pogorârea Sfântului Duh este istorisită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor – Sinaxarul din Lunea Rusaliilor este grăitor în acest sens și îl redăm în continuare:”În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul. În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei, și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor”.
Pogorârea Sfântului Duh este serbată totdeauna la 10 zile după Înălțarea la cer a Domnului sau la 50 de zile după Paști, când a avut loc evenimentul sărbătorit și când evreii își serbau și ei Praznicul Cincizecimii. Totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism ca la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim (Fapte 2, 41), nucleul Bisericii de mai târziu.
Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viata dumnezeiasca și omeneasca a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin această extindere a vieții lui Hristos în noi. Având în vedere că prin Duhul ne împărtășim de Hristos, în Biserica Ortodoxa sfintele slujbe încep cu rugăciunea adresata Sfântului Duh: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și Mantuiește, Bunule, sufletele noastre”.
Prin Pogorârea Sfântului Duh a început o epocă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel a luat ființă în chip văzut Biserica, adică Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, flacăra Duhului Sfânt în lume. S-a împlinit în acest mod țelul final al întrupării, al jertfei de pe cruce și al Învierii Domnului. Cincizecimea, adică a 50-a zi de la Învierea Domnului, este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul și împlinită de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelații a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea și sfințirea. În această zi se inaugurează un nou mod de legătură între cei ce cred și Dumnezeu, mod sau chip nevăzut de ochii noștri, dar simțit de inimă.
Înainte de patima Sa cea de bunăvoie, știind Iisus toate cele ce aveau să se întâmple cu El și nevoind să-i lase pe Apostoli în deznădejde, le-a făgăduit că va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi. Și va vesti cele viitoare, îi va mângâia și Îl va preamări, căci „din al meu va lua și vă va vesti”. El se va numi Mângâietorul, fiindcă va mângâia pe tot cel ce se lasă călăuzit de El. Iar când s-a arătat Apostolilor după slăvita Sa Înviere, Le-a zis: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (În. 20, 21-22), acesta este textul care fundamentează peste veacuri Taina Spovedaniei.
Biserica este așadar Hristos în toți, uniți prin lucrarea Sfântului Duh într-un chip viu și indisolubil. Iisus Hristos și toți credincioșii sunt mădulare ale aceluiași Trup tainic al lui Hristos, alcătuit din mai multe mădulare. Există un singur corp și un singur Duh. Și această unitate a fost consfințită de Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii.
Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt se întemeiază în mod deplin Biserica. Evanghelia lui Hristos se adresează întregii lumi, precum se vede din grăirea minunata a Apostolilor în felurite limbi. Predica lor se adresează tuturor neamurilor de pe pământ. Toate popoarele nu se pot uni de-at în Biserica lui Hristos, ascultând aceeași Evanghelie și urmând aceleași porunci dumnezeiești.
Duhul Sfânt
Sfântul Duh Se numește Mângâietor, ca Unul Care are putere să ne mângâie și să ne aline; că pe El L-am primit în locul lui Hristos. Și El mijlocește, cu graiuri nespuse, pentru noi către Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca și Hristos, că și Hristos este Mângâietor, pentru că zice Apostolul: „Avem Mângâietor către Tatăl pe Iisus Hristos Cel drept” (1 Ioan 2,1). De aceea, Duhul Sfânt se mai numește și „alt Mângâietor” (Ioan 14,16). Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl și cu Fiul; de aceea, El este și împreună-Ziditor (Făcător) a toate și chiar Lucrător al învierii de obște, și face toate câte voiește: sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe proroci și, pe scurt zicând toate le face, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toată înțelepciunea, viața, mișcarea, împărtășirea din sfințenie și din orice fel de viață. Într-un cuvânt, tot ce are Tatăl și Fiul are și El, afară de nenaștere și naștere, întrucât El purcede din Tatăl. Duhul revărsându-Se, așadar, lumea s-a umplut de tot felul de daruri și, prin El, toate neamurile au fost călăuzite la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, iar Apostolii au primit puterea de a alunga toată boala și toată neputința. Hristos a pregătit venirea Sfântului Duh peste Ucenicii Săi, când, înainte de pătimire, le-a vorbit despre aceasta (Ioan 7, 38-39), apoi, mai vădit după înviere, când a suflat asupra lor (Ioan 20,22). Iar acum L-a trimis pe El, în chip de limbi de foc. Articol realizat cu sprijinul site-ului Basilica, portalul official al Patriarhiei Române