Telegrafic, s-ar putea scrie așa: în cea de-a doua zi a Reuniunilor Culturale ”Alecsandriada” (ce au avut loc la Târgu Ocna, în zilele de 5 – 6 – 7 iunie), la Școala Gimnazială Nr. 2 , la momentul Remember Ion Frunzetti, au fost evocate multe din valorile școlii de pe aceste meleaguri trotușene. Lucru de știut: Ion Frunzetti a urmat ciclul primar la această școală din Târgu Ocna între anii 1924 – 1927 și a ajuns cel mai important critic și istoric de artă din România. În contextul acestei ”sărbători alecsandrine”, Ion Frunzetti a fost celebrat pentru faptul că ”este descendent din familia poetului Vasile Alecsandri, mama lui Ana coboară din familia târguocneană Cozoni”(conform celor notate pe afișul manifestării culturale).
”Atoateștiutorul” lucrurilor legate de valorile orașului Târgu Ocna, profesorul Corneliu Stoica, a făcut o pledoarie pentru acestea dezvăluind și parte din truda sa pentru ”promovarea patrimoniului imaterial” de pe aceste meleaguri. Așa am aflat că ”Centrul Cultural din localitate poartă numele celui mai mare actor născut în <<orașul sării>> – Ion Talianu”, că în 1993 liceul de aici a devenit primul colegiu național personalizat în zonă, cu numele Costache Negri, o personalitate marcantă a istoriei noastre!” De reținut (ori de necrezut): bustul lui Costache Negri (aflat azi pe un soclu în Piațeta Primăriei orașului), era expus în holul școlii!
S-a ajuns și la ”nodul gordian”- în timp ce încă din 1992 profesorul Corneliu Stoica a dorit ca Școala Gimnazială Nr. 2 să fie numită Ion Frunzetti .. nu a fost să fie ca să se numească nici ”Carmen Sylva” (pseudonimul literar al Reginei Elisabeta)! A fost evidențiat un lucru deosebit:directorul din 1972 al acestei instituții, prof. Dumitru Varodin, a mutat școala, care activa în curtea liceului la actuala adresă!
S-a vorbit din nou de Ion Frunzetti – poet,eseist, critic de artă, prozator… Personalitate marcantă a culturii, care în bogata sa activitate a fost asistent al esteticianului, criticului și istoricului literar Tudor Vianu, ambasador al României la Belgrad, apoi șef al Catedrei Istoria Artei, director al Editurii ”Meridiane” și autor a numeroase volume, ce sunt și azi în ”bibliografia” cărților de artă! Dar cel mai frumos, atingând ”vibrația inimii”, a vorbit despre Ion Frunzetti cunoscutul critic de artă băcăuan Iulian Bucur. Plecând de la mărturisirea că el este absolvent al Facultății de Istorie și Teoria Artelor din București, unde a fost profesor universitar Ion Frunzetti, ”alchimistul vorbelor”, Iulian Bucur ”ne-a pus în gardă” amintind că aula facultății menționate poartă numele ”Frunzetti”! Și s-a întrebat: ”Ce înseamnă să fii tu, împreună cu profesorii tăi și cu elevii tăi? Înseamnă să ai o adevărată salvare și când mergi!” Și ”alchimia” și-a urmat același drum, al unor confesiuni magnifice:”Cel mai important dintre elevii lui Ion Frunzetti a fost… Andrei Pleșu! Dar câr de important a fost Ion Frunzetti pentru critica românească de artă? El face legătura între perioada interbelică și cea din anii 1960… A fost un mare spirit, pentru el cultura era una! Ion Frunzetti a condus, în mai mulți ani, delegația României la Bienala de la Veneția (unde e deschisă Expoziția Internațională de Artă și Pavilionul Românesc a fost unul deosebit, de fiecare dată!) Și a mai spus Iulian Bucur:”Ar fi o mare bucurie să știe Ion Frunzetti că la Târgu Ocna o școală o să poarte numele său, el scriind pe o pagină de manuscris <<și vine și vremea când voi vorbi de copilăria și tinerețea mea de la Târgu Ocna!>> De aici se trag pictorii Ion Diaconescu și Ghiță Mocanu iar de pe meleagurile băcăuane Ilie Boca și – la un nivel european și mai mare, George Apostu!” Menționăm că în volumul 5 al ”Personalităților băcăuane” scriitorul Cornel Galben a închinat un număr de 7 pagini biografiei lui Ion Frunzetti. Cu o sensibilitate deosebită a vorbit la acest eveniment și profesoara de limba latină . Cristina Popescu, din Moinești, prin studierea acestei limbi, elevii fiind deprinși să afle calea de a accede la multe domenii ale culturii şi ştiinţei.
”Cultura română trebuie să aibă nume, modele! Avem nevoie de modele! Această activitate,care are loc la 40 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ion Frunzetti, și-a dorit să le imprime în suflet elevilor dragostea pentru literatură, pentru prezent și viitor”, a menționat ”argintul viu” al Reuniunii Culturale ”Alecsandriada”, conferențiarul universitar doctor Ioan Dănilă, mulțumind profesoarei Nicoleta Mazilu, director adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Târgu Ocna pentru găzduirea acestui eveniment, care a prilejuit și susținerea unui scurt program artistic de către elevii de aici!
O vibrație a sufletului
* ”Sprijinit într-un toiag” – al bătrâneții, a luat cuvântul la acest eveniment profesorul și scriitorul Dan Sandu, absolvent al ”promoției 100”, în anul 1969, de la Școala Gimnazială Nr. 2 Târgu Ocna. Evocând apariția aici în anul 1969 a revistei școlare ”Steluțe”, a faptului că atunci se vorbea din ce în ce mai mult de ”Gheorghe Vasiliu din Bacău – Bacovia”, acesta a fost momentul ”ce a dinamizat” amintirea unui lucru: intelectuali de excepție au slujit aici generații de elevi! Cu deosebită dăruire domnul Sandu a dat exemplul profesoarei de Limba română, Elena Olimpia Pâslaru (Salahoru). Dacă timpul acordat ”remember-ului” a fost prea scurt la Sala de sport a școlii târguocnene (unde a avut loc evenimentul), iată ce ne-a încredințat scriitorul Dan Sandu despre profesoara care ”i-a dat avânt”, pentru a se dedica literaturii : o emoționantă scrisoare de la fiica sa, Mircela Roșoiu! Și aflăm din această scrisoare:” Mama mea s-a născut în 1943 la Slănic Moldova, a locuit în comuna Bârsănești până la 10 ani și a fost singura fiică a familiei Pușcasu. Tatăl ei și bunicul meu matern a fost o persoană care și-a dat seama timpuriu de avantajele educației în dezvoltarea noastră ca oameni și a făcut tot posibilul ca fiica lui să aibă acces la educație. Din clasa a VI-a , mama se mută în gazdă la Tg.Ocna pentru a studia la oraș iar liceul îl termină la Onești. Absolvă în 1965 Institutul Pedagogic de la Bacău, cu specializarea Limba și Literatura Română. Adolescența ei a fost un spațiu personal, de solitudine creativă, de introspectie și acces la cunoaștere, aspect care și-a pus amprenta decisiv în profesia pe care o va urma mai târziu, aceea de dascăl, de inițiator, de mentor, căreia îi este dezvăluită puterea cuvintelor unei limbi a cărei bogăție este inestimabilă. Tânara de mai târziu ajunge să atingă cele mai intime vibrațiii ale sufletului omenesc, și astfel și viața elevilor cărora le-a fost profesoară. Fetița liniștită, conștiincioasă, și cuminte a devenit o profesoară de exceptie. Mamei mele îi plăcea să predea și avea un simț al comunicării extraordinar. Mama avea inteligență emoțională, știa să comunice cu întreg corpul ei, cu mimica și prin cunoștintele ei. Cred că fără să știe, mama cunoștea intuitiv profund sufletului copiilor, elevii ei de la gimnaziu. Ea avea prestanță, era elegantă și impunea respect fără să-l ceară explicit. Ea știa foarte bine talentele, punctele forte ale elevilor si-i incuraja să -și continue <<șlefuirea talantului>>, pentru că mama lucra cu părțile nevăzute, cu comorile interioare ale elevilor ei, cu <<talanții>> lor într-o semantică inefabilă, fluidă și misterioasă, a iubitei noastre limbi.”
Rândurile Mircelei Roșoiu, Psiholog clinician principal, cu Cabinet Individual de Psihologie în București, fiica acestei devotate profesoare (în foto 3) sunt la fel de emoționante și când citim:” Mama a influențat viețile elevilor ei dar și pe cele ale familiei ei, în special traseul meu profesional. Eu sunt psiholog clinician și practic psihologia de 25 ani, iar de 20 ani lucrez psihoterapie cu copii și adolescenți. Eu nu aș fi ajuns cine sunt astăzi dacă mama mea nu și-ar fi făcut datoria de mamă, de profesor, de soție, de fiică, de prietenă, de colegă. Sunt mândră că sunt fiica mamei mele iar ea a fost cea mai bună mamă pentru mine dintre toate mamele din lume. M-a inspirat prin profunda ei latură umanistă, prin respectul ei față de elevi, prin demnitatea și loialitatea ei profesională. A fost foarte iubită și respectată de cel de-al doilea soț al ei, tatăl meu care m-a crescut, Alexandru Pâslaru, un înger pe Pământ, pe care îl onorez nespus. Prin mama mea imi onorez trecutul și simt că, deși nu mai este printre noi fizic, ea continuă să trăiască în mine, în copiii mei, în elevii ei și în toți cei care și-au dat seama de valoarea ei de dascăl și mentor. Ambii copii ai mei au moștenit abilitățile de comunicare, curiozitatea și interesul pentru studiu, ei orientându-se în domeniul IT Computer Science. Cred că mama mea, profesoara Pâslaru Olimpia Elena, a fost nu numai o persoană împlinită profesional ci și o persoană fericită și din acest punct de vedere”.
Și dacă – vorba latinului –” Concordia civium murus urbium” (”Armonia dintre cetățeni este zidul orașelor”) și la acest moment al Reuniunilor Culturale ”Alecsandriada”, orașul Târgu Ocna a fost o adevărată ”Arcadia” a spiritului alecsandrin. Ion Moraru