BIBLIOTECA DE POEZIE
VERSURI DE AU GUST!
Penultimul târziu
Azi te-a ajuns târziul și te-a acoperit
Cu liniștea și pacea ce le-ai descoperit,
Te-a depășit târziul trecând peste târziu
Și-așa foarte târziul n-o să mai fie viu.
Te-mpinge-ades târziul din spate, deși doare,
Chiar dacă ești mai molcom și nu privești spre soare.
Ți-ai renega târziul ce vine tăvălug,
Dar și prezentul pare tot un târziu, mai lung.
Te arde grav târziul, privind în perspectivă
Și așteaptă prea târziul ca pulberea-n ogivă,
Din teamă-n altă teamă, la timp te-ai prosternat,
Căci numai prea târziul nu este reluat.
Nu poți să-ncepi acum cu ce-ar fi fost și dacă,
Când prea târziul este, deja, cu tine-n barcă,
Rămâne doar speranța că n-o va răsturna,
Dar ai văzut târziul și n-ai ce regreta.

Zbor în trecut
Nu mai cred în ce-am avut,
Nici în ce aș fi putut,
Doar în ce nu am știut.
Poate-aș fi creat mai mult.
Cum să crezi în viitor,
Bătătură la picior,
Cred mai mult în azi și-un pic,
Când n-o să mai am nimic.
Ce bine era demult
Când știam că-i azi și-atât,
Luam viața la picior,
Chiar de era mic și gol.
Dealul îmi părea pârleaz
Și nu stăteam noaptea treaz,
Aveam perna fân uscat,
Dar visele de-mpărat.
Aș vrea și acum să zbor,
Să m-avânt în viitor,
Dar mă ia visul la rost,
Nu cu ce va fi, ce-a fost. Versuri de prof. Constantin Panțîru (Târgu Ocna)
ÎN FOTO 1, UN TABLOU DE EXCEPȚIE REALIZAT DE PICTORUL CORNELIU DRĂGAN – TÂRGOVIȘTE
