REGAL   DE POEZIE  LA   ZIUA  NAȚIONALĂ    A   LECTURII

sărbătorită   în   România   și   Republica   Moldova   în   ziua  de  15   februarie

Am  vrut  cândva

Am vrut cândva s-o fur pe Mona-Liza
ca să mă-mbăt de zâmbetu-i doar eu.
Dar m-am temut s-o fur pe Mona-Liza,
ea stă zâmbind și astăzi în muzeu.

Am vrut cândva să bat un om nemernic,
un foarte bun prieten, un intrus.
Dar m-am temut să bat un om nemernic,
el umblă, nebătut, cu fruntea sus.

Și-am vrut să cânt un cântec pentru oameni,
un cântec neștiut, nemaicântat.
Dar n-am cântat un cântec pentru oameni,
căci cutezanța lui m-a-nspăimântat.

Și am cântat un cântec pentru tine,
și tu m-ai ascultat și m-ai crezut.
Dar n-am cântat un cântec pentru tine,
căci l-am mințit întreg și m-am temut.

Eu m-am temut de lume și de tine,
eu m-am temut de-un cântec bărbătesc,
iar de-am furat, eu m-am furat pe mine
și m-am temut de viață s-o trăiesc.

Bătrânul Poet

Când trece pe stradă Bătrânul Poet,
bătrânul, grozav de bătrânul Poet,
se scurge și timpul atunci mai încet,
ei bine, cu mult mai încet.
Bătrâni și bătrâne în scuaru-amurgit,
pe scaune-n scuaru-amurgit,
încep să-și declame cu glasul dogit,
cu glasul extrem de dogit.
Când versuri știute demult pe de rost
răsună și-acum pe de rost,
se face și scuarul pădure ce-a fost,
pădure, exact cum a fost.
Iar zgomotu-acestui oraș estival
(auzi ce cuvânt : estival !)
e ca o mazurcă pe vremuri de bal,
la cine mai știe ce bal.
Priviți-l : bătrânul acel desuet
e-un tânăr acum desuet,
căci trece pe stradă Bătrânul Poet,
bătrânul, bătrânul Poet.
Când trece pe stradă Bătrânul Poet,
bătrânul, extrem de Bătrânul Poet,
copiii se joacă și ei mai încet
(aiurea, copiii – încet !)
Ba fug chiar din urmă-i și-l strâmbă
grozav,
ei bine, îl strâmbă grozav,
și nici că le pasă că-i poate bolnav,
mai știi, poate chiar e bolnav !
Dar el e atât de voinic și absent,
poetu-i atât de absent,
că nu mai desparte trecut de prezent
și nici viitor de prezent.
El vede, dar unde anume în timp,
ei, unde anume în timp ? –
un cap cu gambetă de piatră și nimb,
cu plete de piatră și nimb.
Iar jos, lângă soclul spre nimb suitor,
o, tocmai spre nimb suitor,
copiii aceștia c-un don-profesor,
c-un foarte sever profesor !
Și-aude cum tinere voci ca prin vis
îngână, anume ca-n vis,
un cântec de glorie încă nescris,
un cântec cum nu s-a mai scris.

Și iată-l se-ntoarce Bătrânul Poet
și-aleargă Bătrânul Poet
să scrie, să rupă același caiet,
de-o viață același caiet…       Versuri de Aureliu  Busuioc (26 octombrie  1928 – 8 octombrie 2012), poet, prozator, dramaturg și journalist din Republica Moldova.”La o lectură adecvată, poezia lui Aureliu Busuioc se doverdește a fi  o meditație originală asupra vieții, înainte de toate a sufletului  omenesc, plin de taine și mistere” – Ion Ciocanu