DINTRE SUTE DE CATARGE
VERSURI DE DANIEL LUCA
Membru al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, autor al mai multor volume de poezie, proză și critică literară (”Strip-tease”, poezie, Editura Eubeea, ”Acasă”, proză, Editura Eubeea, ”Barza vine nechemată”, poezie, Edtura Eubeea, ”Marcela”, proză, Editura Inspirescu, 2014, proză, ”Raftul de la colț”, vol. 1, , critică literară, Editura Gordian, ”Teritoriu ocupat”, poezie, Editura Ecreator, ”Croitorul de noapte” , poezie; Editura Inspirescu și altele).
15.
E plin de umbre pe stradă
Se ceartă
Se luptă
șușotesc
se sărută
nu stau să le fotografiez
nici să le ating
doar parfumul lor
de liliac
se odihnește
pe sprâncenele mele.
16.
Când nu pot
să adorm
număr
cuvintele
ascunse
în teama
nerostirii.
23.
Umbrele
sătule
de promisiuni
și-au făcut
propria împărăție
stăpânită de întuneric
totul a fost
bine și frumos
până când
s-au gândit
că au nevoie
de un împărat
și s-a făcut
lumină.
POST – SCRIPTUM
Eu sunt cel care
nu se privește niciodată
în oglindă
eu sunt cel fără de vină
cel care cântă și-i face
pe ceilalți să danseze
luându-mi vinile asupra lor
eu sunt cel care mereu are adevărul de partea lui
și adevărul meu
îl împrăștii asupra celorlalți
care se îmbată cu el
convinși că e al lor și numai al lor
eu sunt mereu fericit
și-mi arunc nefericirea asupra tuturor
se vor îmbăia în ea
și vor striga că au aflat fericirea
eu sunt cel care îi cunoaște pe toți
și mereu sunt pe urmele tălpilor lor
fără să știe
că nimic nu îmi e străin
și mă hrănesc cu patimile
cu temerile lor
eu sunt cel care nu se vede în oglindă
eu sunt
umbra. Versuri de Daniel Luca, Din volumul ”Recuperarea umbrei”, publicat la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2022
