MERIDIANE      CULTURALE

Cînd vii dinspre estul Franței şi pătrunzi în partea septentrională a Bretaniei, dacă abandonezi marile axe moderne care decupează la modul chirurgical spaţiul, treci printr-unul dintre oraşele-fortăreaţă, la urma urmelor foarte frumoase şi demne de o vizită îndelungată, oraş care apăra hotarul de nord al ţării, adică Fougères sau Vitré (foto 1). La vreo cincizeci de kilometri mai departe, iată Rennes, una dintre cele două capitale bretone, cea în care îşi aveau sediul Parlamentul şi Stările Generale ale Bretaniei.

Bretona este o limbă celtică. Ea face parte din acea familie de limbi care, după ce au cunoscut o largă expansiune pe continentul nostru, se află azi în situaţia de a fi izolate în extremitatea nord-vestică europeană; Liantul cultural şi istoric între Irlanda, Scoţia, Insula Manx, Bretania, Cornouaille şi Țara Galilor este unul care justifică romantica deviză a Congresului Celtic Internaţional (Kendalc’h Keltick Etrevroadel): „C’hwec’h bro, un ene”/„Six pays, une âme” (Şase ţări, un suflet). Aceste ţări împărtăşesc un  vocabular de origine comună, O certă dezvoltare economică însoţeşte reînnoirea culturală. Bretania ocupă o poziţie de frunte în domeniile agro-alimentar şi informatic. Dimpotrivă, pescuitul şi industria de armament traversează o criză profundă. În ce priveşte turismul, acesta s-a revelat a fi o industrie importantă. Frumuseţea peisajului, importanţa ţărmurilor marine, bogăţia patrimoniului construit atrag cu siguranţă pe vizitator. Dar şi, în egală măsură, această vitalitate culturală  se exprimă în mod cotidian şi convivial  și în cînt, dans, muzică, joc. Un eveniment, printre alte zeci de evenimente, precum este Festivalul Interceltic de la Lorient/ An Orialn – Emvod ar Gelted, desfăşurat în fiecare an, în a doua săptămînă a lunii august, capătă o importanţă economică egală cu valoarea sa culturală.

Trebuie să facem inventarul a ceea ce este pozitiv. Există azi o reţea de şcoli de limbă bretonă, şcolile Diwan, recunoscute de Stat după ani de luptă, parţial finanţate de acesta şi găzduite de comunităţile locale. Refuzul continuu al Statului de a autoriza învăţămîntul real în limba bretonă a silit mişcarea culturală bretonă, cu preţul unor enorme dificultăţi, la lansarea propriilor şcoli sub numele de Diwan. În afară de grădiniţele şi şcolile sale primare, reţeaua Diwan dispune de trei colegii şi de un liceu: limbile de predare sînt aici bretona, engleza şi franceza; de asemenea, aici se învaţă spaniola şi germana. Şcolile Diwan, în colaborare cu sistemele asemănătoare existente în Occitania, în nordul Țării Bascilor şi în nordul Cataloniei, au creat un organism comun de formare pentru învăţămîntul bilingv, numit Kelenn (Enseigner, A învăţa), situat, în cazul Bretaniei, la Kemper/ Quimper. Clase bilingve funcţionează şi în învăţămîntul public, dar şi, mai recent, în cel catolic.

 

 Obstacole în calea dezvoltării culturale

 

Toate bune şi frumoase, dar trebuie să privim în perspectivă. Cele trei sisteme de predare a bretonei adună mai puţin de 4000 de elevi, din cei aproape un milion din Bretania. (Populaţia Bretaniei, care cuprinde „Région Bretagne” şi „Loire-Atlantique”, e astăzi de patru milioane). Autorităţile rectorilor adaugă cele cîteva mii de elevi care beneficiază de cursuri de „sensibilizare”, dar în mod evident nu-i vorba aici de învăţare şi nici de practicare a limbii. Deschiderea şcolilor Diwan sau a claselor bilingve, în ciuda cererilor imperioase ale părinţilor, se izbeşte de enorme obstacole administrative sau de manevre academice şi prefecturale care tind să frîneze dezvoltarea existentului, să-l reducă şi să împiedice crearea de noi situri. Efortul financiar cerut mediului asociativ este copleşitor: o şcoală Diwan nu poate începe să fie parţial luată în seamă de Ministerul Educaţiei decît după cinci ani de funcţionare, timp în care e alimentată total din fonduri private. Administraţia ignoră total bretona şi nu este posibilă nici o corespondenţă în bretonă cu vreun serviciu public, nici o apărare sau pledoarie în bretonă în incinta unui tribunal. Situaţia s-a agravat de cînd în Constituţia Franceză a fost inclus acel „Articol 2” care specifică faptul că „Limba Republicii este franceza”; prezentat sufragiului deputaţilor şi senatorilor ca un indispensabil instrument de luptă împotriva pătrunderii englezei.

Se pune o întrebare la care, în mod curios, e imposibil de dat un răspuns exact: cîţi oameni vorbesc bretona? Diferitele guverne franceze au refuzat întotdeauna recensămîntul lingvistic: formularele distribuite în familii nu fac nici o referire la limba sau limbile folosite. În Țara Galilor, de mai mult de un secol, se ştie cu o precizie mergînd pînă la unităţi, cîte persoane vorbesc galeza, fapt care permite azi tocmai creşterea procentului de vorbitori de galeză în rîndul tinerei generaţii, graţie unei oneste politici şcolare reparatoare. În Bretania eşti constrîns la conjuncturi şi aproximaţii. Evaluarea cea mai fiabilă a fost realizată de Roparz Hemon în 1928-1930, cînd a dus la bun sfîrşit o anchetă exhaustivă privind limba utilizată de preoţi în cadrul predicilor de duminica şi pentru catehizarea copiilor. Evident, trebuie precizat că pe atunci practica religioasă era generală. La sfîrşitul anchetei, Roparz Hemon a ajuns la concluzia că bretona era limba de comunicare normală şi cotidiană pentru aproximativ 1.200.000 de persoane dintr-o populaţie totală de circa 3 milioane, din care cam o jumătate trăia în Basse-Bretagne (Bretania de Jos).

Poporul breton nu va accepta dispariţia sa culturală. El doreşte ca problemele cu care se confruntă azi să fie reglate în spiritul justiţiei şi al păcii, prin concertarea eforturilor şi nu prin confruntare. Realizările sale cotidiene în domeniile culturale arată îndeajuns că el poate contribui la îmbogăţirea lumii noastre. El nu va accepta să fie oprit din drum.    Articol de  Per DENEZ

 

”Traonienn pe run, douar ed pe ouelec’h,

N’o gwelan ken. Din-me int holl heñvell.

Goañv pe hañv, glav pe heol, kalm pe avel,

N’eus din na warc’hoazh, nag hiziv, na dec’h.”

 

 

                           ”Deal sau alergare, pământ de grâu sau pajiște,

                             Nu le mai văd. Pentru mine sunt toate la fel.

                              Iarnă sau vară, ploaie sau soare, calm sau vânt,

                               Nu am nici mâine, nici azi, nici ieri.”

   ”Cavalerul rătăcitor”, de  Roparz Hemon– Traducere  din limba bretonă