La Denia Prohodului Domnului, în Parohia ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Onești – Foto, ing. Gheorghe Bogza
În Sfânta şi Marea Vineri, în toate bisericile ortodoxe s-a săvârşit Denia Prohodului Domnului, care este de fapt slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari. Prohodul sau slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos „este cea mai frumoasă creaţie liturgică bisericească sau geniul creaţiei liturgice ortodoxe“, spune marele teolog ortodox Serghei Bulgakov. Când cântăm Prohodul Domnului, „nu ştim exact dacă plângem sau dacă ne bucurăm. Acesta este sentimentul dominant când participi la această slujbă. Se pare că toţi oameni aceia care cântă cu lumânări aprinse în mâini se bucură de noaptea Prohodului… şi e normal să fie aşa pentru că totul este proiectat în perspectiva Învierii.“ Același mărturisitor al credinței, teologul ortodox Serghei Bulgakov a menționat; „Prohodul, deşi este o cântare foarte populară, pentru că o cunoaşte toată lumea, este totodată, o cântare reprezentativă pentru cultul ortodox, deoarece în textul ei se găsesc aproape toate învăţăturile dogmatice ale Bisericii.“
La Denia celor 12 Evanghelii în Parohia ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Onești
La Denia celor 12 Evanghelii În Sfânta și Marea Joi – Utrenia zilei din Sfânta și Marea Zi Vineri în care prăznuim “Sfintele şi Mântuitoarele și Înfricoșătoarele Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, Părintele Zaharia Nicolae a evocat “Povestea cuielor din ușă”. Cucernicul părinte a arătat în cuvântul său că noi ridicăm greutatea de pe umerii Mântuitorului atunci când alegem să nu o mai punem pe umerii aproapelui. Fiecare act de iertare, de compasiune, de dragoste jertfelnică și milostivă față de aproapele, sunt defapt, gesturi prin care îi scoatem Domnului Hristos cuiele din mâini și din picioare.
Povestea cuielor din ușă
“Un tată avea un fiu care făcea, zi de zi, multe răutăți. Mâhnit de purtarea fiului său, omul a hotărât să bată un cui în ușă, pentru fiecare faptă nepotrivită a acestuia. În scurt timp, ușa era plină de cuie, aproape că nu mai existau locuri libere. Mirat, fiul a întrebat: ”Tată, ce este cu atâtea cuie în ușă?” Iar tatăl i-a răspuns: ”Ușa asta reflectă purtarea ta. Fiecare cui, reprezintă o faptă rea pe care ai făcut-o cândva.” Băiatul a căzut pe gânduri și, din clipa aceea, a hotărât să își schimbe comportamentul. Pe măsură ce zilele treceau, numărul cuielor bătute era din ce în ce mai mic, iar faptele bune au început să devină mai numeroase decât cele rele. Tatăl a început să scoată câte un cui din ușă, pentru fiecare gest frumos pe care îl făcea fiul său. Într-o zi a fost scos și ultimul cui. Bucuros, băiatul a alergat la tatăl lui și i-a zis: ”Ai văzut tată, nu mai este nici un cui în ușă!” La care tatăl a răspuns: ”Da, dar au rămas găurile!”