O frumoasă zi de primăvară s-a cuibărit în sufletele unui grup de pelerini oneșteni porniți de la Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt”  pentru a cunoaște  câteva mănăstiri din cuprinsul județului Vrancea. Ușile catedralei s-au deschis de la prima oră a dimineții și pelerinii  s-au bucurat de smerenia  unui moment de rugăciune, săvârșit de  preoții Alexandru Pânzaru și  Petru  Pavel, înainte de această călătorie. ”Vom merge  să descoperim  și să cunoaștem  la mănăstirile vrâncene lucruri noi și  să ne mijlocească  Dumnezeu  de a ne bucura  de toate!”, au mărturisit preoții  organizatori ai pelerinajului. Am părăsit după orașul Adjud drumul ce urmează  în aproape ori la  mică distanță curgerea Trotușului și am urcat în coasta Vrancei pe un drumeag pentru a ajunge la Mănăstirea Trotușanu.

Aici se înalță o frumoasă mănăstire, împodobită cu multe chilii, într-un cadru natural deosebit. Primul ctitor al Mănăstirii Trotușanu este considerat Sfântul Teodosie, în 1676  înființând-o  ca schit. De aici, în 1959, în urma adoptării de către regimul comunist a Decretului 410, ce a vizat desființarea mănăstirilor, în remorca unui tractor  au fost urcate  maicile  care aveau  în grijă biserica de la acea vreme, iar ele nu s-au despărțit de o  sfântă icoană  și au urmat  drumul de evacuare…După 1989, biserica  de aici a fost restaurată – fiind păstrate doar zidurile –  iar sfințirea a avut loc în anul 2017. ”Nimic nu este întâmplător! Multe lucruri  noi nu realizăm că sunt  adevărate minuni, gândim că așa trebuie să fie!”, ne spune cu un glas blajin o maică din această mănăstire, care  a adresat și un îndemn pelerinilor:”Nu  lăsați nimic  rău să intre în suflet, pentru că  odată ce primiți, acesta se va tulbura! E viclenia diavolului… Toată lupta este în mintea omului!  Dacă ne iubim și facem fapte bune, nimeni nu ne poate întoarce de pe acest drum! Totul este sub o materie… Dacă omul este integru, nimeni nu poate să scoată ceva din el! Iar în aceste zile nu războaiele  trebuie să ne sperie cu  războiul dintre noi, oamenii!”

Printre dealurile  și satele a căror ”regină” este vița de vie – hectare întregi fiind aliniate  în geometria mlădițelor ce vor aduce  în struguri rodul toamnei! –  ajungem în orașul Panciu, parcă încremenit  în amorțire! Străzile au același cenușiu specific locurilor în care parcă nu se mai întâmplă nimic… Până și Piața agroalimentară este pustie, fiind încadrată  de  patrulaterul meselor goale, la care nu mai  sunt nici vânzători și nici cumpărători! Dar, foarte aproape de oraș, ca într-un cuib al duhovniciei, se află Mănăstirea Brazi! Poate  fi  numită  cea mai mare mănăstire a Vrancei, fiind documente că ea datează (ca schit sihăstriesc) din timpul  drept – măritorului  voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare!

Iar și ”comorile” acestei mănăstiri sunt  de o mare prețuire! Aici se află, păstrate în paraclisul subteran, moaștele Sfântului Teodosie, care a binecuvântat acest loc. Este de remarcat faptul că  Teodosie a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bogdana, el fiind  rânduit ca  episcop al Rădăuților (în 1670) și al Romanului (1672),  pentru  ca să  ajungă Mitropolitul Moldovei!

La Mănăstirea Brazi, în noua și strălucitoarea biserică înălțată aici (la care se  realizează pictura!), pelerinii oneșteni s-au închinat la  o copie a Icoanei  ”Pantanassa” (”Împărăteasa tuturor”),  o icoană prezentă la  Mănăstirea Vartoped din Sfântul Munte Athos. Tot în curtea acestei mănăstiri se află mormântul scriitorului Ioan Slavici, care și-a trăit ultimii ani ai vieții  în apropierea orașului Panciu.

Drumul a continuat  către  Soveja, printr-o pădure ”păzită și neatinsă de secure”, din capătul comunei Străoane (de unde veghează timpurilor Monumentul închinat eroinei din Primul Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu).

Coborând  în frumoase serpentine,  întinderii zecilor de hectare  cu viță de vie  le-a luat locul  priveliștea maiestuoasă spre Munții Vrancei  și străbătând  localitățile Varnița, Răcoasa și Câmpuri, am ajuns la Mănăstirea Soveja. Ne-a însoțit până aici curgerea zglobie a Sușiței, venită  parcă dintre  munții  care cuprind întreg orizontul cu cântec de baladă, la Soveja fiind  locul de unde a fost culeasă ”Miorița”. Mănăstirea Soveja  a fost ridicată în anul 2001 în memoria lăcașului de cult  construit  pe aceste meleaguri, în  anul 1645 de Matei Basarab. Atunci, după o bătălie cu  domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam a poruncit ”fraților de neam” ca Matei Basarab să ridice o mănăstire în Moldova iar Vasile Lupu în Muntenia! Așa au fost înălțate Mănăstirea Soveja (azi, biserică a satului) și Biserica  Stelea din Târgoviște!

Din ”istoria pe care o scrie zi de zi” (cum frumos a apreciat părintele  Petru Pavel obștea maicilor de aici, ce sunt ”100 – 90!”), glasul firav al maicii ce ne-a întâmpinat în biserica Mănăstirii Soveja ne-a făcut cunoscut faptul că ”un egumen, Parfenie, din zona Târgu Neamț, a întemeiat  acest lăcaș.  Și dacă  domnitorul Matei Basarab a  dorit să ridice Mănăstirea Soveja pe malul  văii Șușiței, mereu șuvoioase dar s-au opus locuitorii din așezarea  din aval, Câmpuri, iată că acum  această mănăstire  întâmpină  pelerinii cu o catapeteasmă  pictată cu foiță de aur!

Este de remarcat  că vizitând   această mănăstire, ca și la Mănăstirea Trotușanu și în întreaga zonă de munte din nordul județului Vrancea, sufletul e pătruns de faptul că  în apropiere s-a aflat linia frontului din Primul Război Mondial. Maica de la Mănăstirea Soveja a făcut o mărturisire cuceritoare  pentru întreg grupul de pelerini;”Sfințenia  acestor locuri vine de la jertfa eroilor! Iar aici, în jur  este o liniște și o pace sufletească pe care nu o simți în altă parte, ca în sfânta biserică!”

Am lăsat cu greu în urmă această mănăstire, la a cărei poartă este o frumoasă troiță și după un scurt și util popas prin locurile ce ne-au arătat ce a mai rămas din stațiunea Soveja, ne-am reîntors pe drumul către Panciu și mai departe pentru a vizita un alt obiectiv propus în pelerinaj. Este vorba despre Mănăstirea Dălhăuți, unde am ajuns  străbătând comuna Câmpineanca, pentru ca apoi un drum în serpentine spre ”inima” unei păduri seculare să ne ducă spre acest sfânt lăcaș,

Pieptiș am urcat spre noua clopotniță și  din nou ne-am adunat puterile spre a ajunge la  biserica veche, ce datează din anii 1461 – 1468. Este de remarcat faptul că acest  vechi așezământ monahal cuprinde trei biserici,  cea veche (”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, construită din lemn, cu o singură turlă, pictată în interior de meșteri zugravi anonimi), Biserica ”Izvorul Tămăduirii” – o constructie din zid în formă de navă, cu contraforți iar mai sus, spre o poiană  este și Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” ( ruinată, din cauza cutremurelor). Aici e ”hotarul Vrancei”, care despărțea Moldova de Muntenia și la biserica veche, în care se săvârșesc slujbele religioase, se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.  Despre aceasta se spune că este una din cele 7 icoane  zugrăvite de Sfântul Evanghelist Luca, ea fiind dăruită de Episcopul Ierusalimului pentru a fi adusă în Țara Românească, unde a ajuns după trecerea unor mari primejdii!

Bucuria  răgazului închinării la  această sfântă icoană făcătoare de minuni din biserica veche a Mănăstirii Dălhăuți  a fost una deosebită pentru că aici preoții Petru Pavel și Alexandru Pânzaru, care  au scăldat în lumină  duhovnicească sufletele pelerinilor, au săvârșit un moment liturgic, cu înălțătoare  cântări bisericești.

Drumul de întoarcere, care a cuprins și o parte a Autostrăzii Moldovei, a fost  unul plăcut,  grupul de  oneșteni ce au trăit această zi deosebită rămânând în așteptarea unui  nou  pelerinaj. Și iată așa, cu frumusețea descoperirii unor mănăstiri deosebite, cu sufletul plin de un cer senin și de liniștea și frumusețea acestor locuri,  ca un ecou ”am străbătut” frumoase timpuri ce arată smerenia și gândul curat ca cele mai puternice comori ale ortodoxiei  de pe meleagurile de  legendă și de luptă ale Vrancei!     Ion Moraru