Comunicare semnată de Prof. înv. primar Alexandru Andreea, Școala Gimnazială Nr.1 Negoiești, jud. Bacău
Învățământul românesc modern se conduce după o filosofie a educației, care promovează o nouă concepție despre formarea elevului, astfel încât activitatea școlară să vină în întâmpinarea trebuințelor dezvoltării individuale a fiecărui elev. Conform acestei filosofii este promovată gândirea creatoare, inițiativa și cooperarea, capacitatea de decizie, aptitudinile și talentul, personalitatea elevului, așadar un învățământ care cultivă dinamismul și disponibilitatea pentru înnoire, aptitudinea pentru schimbare, capacitatea de invenție și inovație. Vocația învățământului modern este de a forma oameni capabili de a opera cu informații, de a face din informațiile existente în memorie un instrument de căutare și cercetare. Conform unor asemenea cerințe și în condițiile creșterii continue a volumului de informații accentul cade pe caracterul formativ al educației, pe cultivarea capacității de a învăța, pe stăpânirea metodelor si tehnicilor specifice dobândirii unor noi cunoștințe, educarea capacităților creative, interdisciplinaritate. Un principiu de bază după care se conduc activitățile didactice concrete, în vederea dobândirii unor astfel de competențe, este principiul instruirii prin acțiune. Profesorul trebuie să evite pasivitatea elevilor, determinându-i să aibă inițiativă, să acționeze pentru a descoperi, să provoace atitudini în legătură cu cele comunicate.
Profesorul trebuie să trezească elevilor dorința spontană de a acționa și realiza, de a se angaja într-un efort propriu de căutare, de descoperire și însușire, în cadrul căruia elevii vor întreține un permanent schimb de idei cu profesorul. Voința de a realiza ceva este rezultatul dorințelor personale și nu ceva impus din exterior. În satisfacerea propriilor interese, curiozități, pasiuni prin realizarea sarcinilor școlare, elevii vor resimți plăcerea și bucuria învingerii dificultăților și atingerii scopurilor, ceea ce contribuie la dezvoltarea proceselor de voință, favorizează căutările personale și afirmarea ideilor proprii. Una din principalele cerințe ale învățământului modern românesc este aceea a formarii la elevi a deprinderilor de studiu individual, care să fructifice capacitatea de a gândi și acționa liber și creativ. Se pornește de la ideea că efectele instructive și educative ale procesului didactic se află într-o dependență directă de nivelul de angajare și participare al elevilor la activitățile școlare. Fără a subaprecia valoarea acțiunilor profesorului, precizia și claritatea expunerilor sale, intervenția sa stimulatoare și pentru dirijarea procesului, rezultatele școlare depind, într-un mod direct, de măsura în care elevii participă efectiv la transmiterea și asimilarea cunoștințelor și la formarea abilităților.
Predarea si învățarea în școala modernă se bazează pe antrenarea elevilor în acțiuni independente, pe afirmarea lor ca subiecți ai educației, care încetează a mai fi achizitori pasivi de cunoștințe. Însă în primul rând profesorul trebuie să fie un model, un exemplu pozitiv prin întreaga sa personalitate. Educarea elevilor se va face în spirit cooperant. Elevii trebuie să înțeleagă faptul că omul este o ființă socială, care trăiește și își desfășoară activitatea în cadrul unor comunități umane. Tocmai de aceea trebuie să dezvoltăm atitudinea morală a elevilor, astfel încât ei să conștientizeze faptul că sunt parte a unui colectiv. Aceasta presupune formarea conștiinței și a conduitei cooperant participative. Copilul, ca ființă socială, simte nevoia stabilirii unor relații cu ceilalți, simte nevoia apartenenței la un grup. Este important să orientăm aceste relații în spiritul cooperării; doar în acest mod vom reuși să formăm la elevi trăsături de voință și de caracter precum sinceritatea, solidaritatea, compasiunea, principialitatea, cinstea, hotărârea, consecvența, tactul sau altruismul. Munca în echipe sau pe grupe sunt activități care dezvoltă conduita cooperant – participativă. Calitatea activității didactice în școala modernă românească ar trebui să fie dată de capacitatea sa de a-și multiplica efectele formative asupra elevilor și de a evita acele situații în care învățarea devine un proces de memorare a răspunsurilor date unor întrebări, pe care elevii înșiși nu și le-au pus. Profesorul îl face pe elev părtaș la propria formare.
În școala modernă accentul trebuie să cadă pe învățarea prin acțiune, deoarece aceasta stimulează gândirea și trăirile individului, astfel încât se ajunge la o modalitate comprehensivă de a evalua personal o serie de valori. Procesele formative îl pot pregăti pe elev pentru stăpânirea și utilizarea informației, în scopul atingerii idealurilor personale. A realiza o lecție bună nu înseamnă a-i determina pe elevi să rețină cât mai multe cunoștințe prezentate verbal de către profesor, ci a-i face să participe activ la procesul de predare-învățare. Simpla prezență a unui elev la lecție nu conduce automat la producerea învățării dorite. Ori de câte ori este posibil, cerințele trebuie prezentate elevilor în contexte problematizante, încât să ridice probleme de gândire ce urmează a fi rezolvate prin efort propriu depus în acest sens. Profesorul modern trebuie să solicite și să valorifice la maximum potențialul de acțiune, cunoaștere și simțire al elevilor săi, întrucât personalitatea lor se modelează nu numai sub influența unor conținuturi, ci și în funcție de caracterul activității întreprinse și exercițiul mintal la care sunt supuși.
În școala modernă, sarcina profesorului nu se mai rezumă la predare și ascultare. Rolul sau este îndeosebi acela de a organiza, îndruma si evalua activitatea instructiv- educativă a elevilor. Tipurile de activități practicate și strategiile utilizate pun elevii în situații de muncă efectivă, în cadrul cărora iau contact, în mod diferențiat, cu conținutul de însușit. Acționând sub conducerea profesorului, ei îți vor forma un sistem de capacități și deprinderi absolut necesare pentru a-și desăvârși pregătirea, pe baza unor relații de cooperare, comunicare reală și încredere reciprocă. O „școală românească modernă” presupune un climat educațional deschis, stimulant care favorizează cooperarea între elevi, între elevi și profesori, astfel încât aceștia să-și poată monitoriza, gestiona și regla învățarea, devenind autonomi. Nu în ultimul rând, ar fi necesar ca școală să devină un pol de atracție pentru tinerii care o frecventează prin profesori abilitați care să descopere ce atuuri, abilități au elevii și să le dezvolte. De mare și real folos, prin care școala să devină un pol, ar fi existența unor terenuri, spații cu personal calificat, unde elevii să-și petreacă timpul liber (teren de tenis, golf, fotbal, săli de șah, popice, cursuri de dans, teatru etc.).
După cum și Aristotel afirma în antichitate că „Toți oamenii au de la natură dorința de a cunoaște”, profesorul trebuie să găsească metoda prin care să „exploateze” în mod eficient această dorință de cunoaștere. Aici intră în acțiune metodele interactive nou învățate care îl pun pe elev să gândească efectiv, pregătindu-l pentru a face față problemelor din societate. În concluzie, dezideratul unei școli românești moderne este ca ea să corespundă cerințelor societății, să valorifice la maximum capacitățile și calitățile native ale elevilor pentru a-i pregăti cu adevărat pentru piața muncii și pentru viață.
Bibliografie:
Constantin Cucoș, Pedagogie, Prefață de Adrian Neculau, Editura Polirom, Iași, 1996
Constantin Cucoș (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 1998 Mariana Marinescu, Tendințe și orientări în didactica modernă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007
Această comunicare a apărut în Anuarul Asociației Învățătorilor din județul Bacău, Nr. 10 / 2023