Desen de Alexandra  Alexa

Articolul zilei  vine azi  de la  Camelia Romanescu, profesor pentru învățământul primar  la Școala Gimnazială  din Berești Tazlău! Este legat de  educație, la 5 octombrie celebrându-se  Ziua Mondială a Educației! Am putea prefața acest articol cu  mai multe cugetări despre educație, dar de data aceasta propunem  o meditație asupra  doar a două  imbolduri, venite din antichitate, din negura timpurilor:,,Educația este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas” (Socrate);”Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe”- Aristotel). Aceste  cugetări sunt foarte actuale iar rândurile ce urmează  se împletesc în mod fericit cu ”talerele a două balanțe”, una a  cadrelor didactice  iar alta a părinților! AȘTEPTĂM   COMENTARII!

MESERIA       DE     PĂRINTE

Meseria de părinte pare o misiune din ce în mai grea, mai ales ca trăim într-o lume în care ni se cere perfecțiunea și care îi culpabilizează pe cei care nu reușesc să îndeplinească normele. Dar ce înseamnă norma sau normal din punct de vedere al educației copiilor? Pentru că unul dintre cele mai dure lucruri care ți se poate întâmpla este să ai părinți perfecți. Putem încerca să fim modele părintești fără însă a vrea să fim părinți model. E perfect adevărat că mediul este cel care va pune o amprentă fundamentală asupra copilului așa că părinții care au o stimă de sine crescută vor oferi copilului un model ca acesta să fie la fel. Aceștia sunt părinți care îndrăznesc să fie așa cum simt ei de cuviință și să se poarte așa cum bunul simț le ordonă. Acest lucru se datorează faptului că părinții își vor trata copiii așa cum se tratează pe sine, adică cu respect. Copilul va imita comportamentele și atitudinile pe care le vede în jurul său și va lua cu sine în viața atmosfera în care a trăit, fie că este una impregnată cu bucurie de viată, respect, creativitate sau dimpotrivă furie, frustrare, negare a vieții. Sloganul  <<este interzis să interzici>> s-a dovedit a fi periculos și, din păcate, inutil. Cuvântul  cheie este respectul. Interzic copilului ceea ce l-ar putea pune în poziția de a-și face rău sieși sau celorlalți pentru că îl învăț respectul fată de oameni și față de propria persoană. Copilul are nevoie în primul rând de dragoste și apoi de fermitate și coerență, pentru ca lumea pe care o descoperă să fie una sigură și de încredere. Rețeta este legată de modul în care îl privim pe copil, cu încredere, respect și iubire, dar în același timp ca pe un copil care nu are încă suficientă experiență pentru a vă deveni egal. Este la fel de nocivă și tratarea copilului ca pe un inferior și tratarea lui ca pe un adult. Copilul este o ființă demnă de a fi tratată cu respect, dar nu are nici înțelegerea și nici îndatoririle unui adult. Adesea, când spunem ”nu” unui copil, îl nemulțumim și el își va manifesta nemulțumirea prin furie și plâns, fapt care este dificil de tolerat pentru un părinte. Aceste interdicții trebuie adaptate vârstei și capacităților copilului. Interdicțiile de la 3 ani nu sunt aceleași cu interdicțiile de la 13 ani, la fel cum așteptările față de un copil de 3 ani nu sunt aceleași ca și așteptările fața de un adolescent. Când protejăm copilul prea mult îi oferim imaginea unei lumi periculoase în care este incapabil să se descurce singur. Când însă refuzăm să luam în serios fricile copilului, se simte singur și neputincios în fața unei lumi mari și angoasante. Este la fel de nociv și să supraprotejăm copilul și să îl ignorăm. Anxietatea părinților este de asemenea o sursă permanentă de probleme pentru copil. A te teme mereu ca se va întâmpla ceva, a te teme mereu de boli, de microbi, de accidente, de eșecuri, de întâmplări rușinoase va duce la o relație părinte-copil dominată de nevoia părintelui de a controla copilul „spre binele său” și de nevoia copilului de a scăpa poate prin boală și, de ce nu, prin eșec. Copilul nu va putea evolua liber, nu se va dezvolta și va urma de fapt exact traseul de care părintele se teme. Copilul reacționează la neliniștea părintelui sau printr-o neliniște și mai mare pe care însă nu știe nici cum să o exprime și nici cum să o controleze. Este dezarmat sau nu a avut niciodată vreo armă, incapabil să se distanțeze de ce trăiește și copleșit de neliniștea părinților săi. Atmosfera de acasă este importantă. Meseria de părinte se îngemănează cu cea de partener în cuplu. Unele familii sunt sufocate de tensiuni, altele sunt copleșite de neliniști și griji, altele sunt depresive și dezarmate. Doar atunci când acasă este un loc comod, liniștitor, conținător, copilul va învăța să își clădească încrederea în sine și seninătatea. Nimeni nu-și ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinții erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învățați să spuneți „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la dumneavoastră, nu vor fi pregătiți să audă „nu” de la viață. Părinții nu trebuie să cedeze în fața șantajelor și presiunii copiilor. În caz contrar, emoția copiilor va deveni un balansoar: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii și a se trezi devreme pentru a învăța este inacceptabil și prin urmare ne-negociabil. Trăim vremuri grele. Părinții din toată lumea se simt pierduți. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai complexă decât cucerirea planetei.                  Articol  realizat de  Camelia  Romanescu, Prof. înv. primar la Școala Gimnazială Berești-Tazlău, jud. Bacău

Articolul a apărut în Anuarul Asociației  Învățătorilor, Nr. 10 /  2023, Bacău