Bâtlanul

Bâtlanul

Stârcul cenușiu, cunoscut și sub numele de bâtlan, este o pasăre din ordinul Pelecaniformes, familia Ardeidae.

Stârcul cenușiu este cel mai mare stârc din România, având lungimea corpului de 96 cm, greutatea de 1020 – 2073 g și anvergura de 175 – 195 cm. Dimorfismul sexual este redus, masculii fiind în medie mai mari decât femelele. Penajul  bâtlanului  este  predominant gri, cu gâtul și pieptul albicioase. Fruntea și lateralul capului sunt de culoare albicioasă și contrastează cu sprânceana de culoare neagră, care se extinde până în spatele capului prin pene lungi și elegante. Ciocul este drept, puternic, gri-gălbui, cu tentă portocalie în perioada de cuibărit. Picioarele sunt gri-gălbui, iar uneori gri fără tentă de culoare.   Bâtlanul  preferă regiunile de baltă, înconjurate cu vegetație.

  Și o poveste!

Bâtlanul, peştii şi racul – Lev Tolstoi

Pe malul unui iaz trăia un bâtlan. Când a îmbătrânit și n-a mai avut putere să prindă pești, s-a gândit să-și agonisească hrana printr- un vicleșug. El le-a spus peștilor:
– Voi nici nu știți ce năpastă vă paște. Am auzit că oamenii vor să sece iazul și să vă prindă pe toți. Eu știu un iaz frumos de cealaltă parte a dealului. V-aș ajuta, dar sunt bătrân și zborul mi-e greu.
Peștii l-au rugat pe bâtlan să le vină într-ajutor.
– O să mă străduiesc cât voi putea să vă duc dincolo, le spuse atunci bâtlanul, dar nu pe toți odată, ci unul câte unul.
Bucuroși, peștii îl rugau pe bâtlan, care mai de care:
– Du-mă pe mine, ba pe mine!
Și s-a pus bâtlanul pe treabă: îi lua, îi ducea pe câmp și-i mânca.
Așa a mâncat mulți pești.
În iazul acela trăia un rac bătrân. Când bâtlanul a început să care peștii, racul și-a cam dat seama cum stau lucrurile și i-a spus:
– Hai, bâtlane, acum du-mă și pe mine în casa cea nouă.
Bâtlanul îl luă și plecă cu el, iar când ajunse pe câmp, vru să-l lepede acolo. Dar racul strânse tare cu cleștii gâtul bâtlanului și-l sugrumă, iar el se întoarse în iaz și le spuse și peștilor întreaga poveste.

 

 

 

Distribuie articolul!