… de dragoste… și nu de alte cele dintre care pot fi, pentru comoara aceasta de însușiri puțin spus delicate și înălțătoare ale sufletului omenesc, cu componente foarte diverse ce ne însoțesc de la venirea pe lume și până la drumul din urmă… Sper să declanșeze resorturi spre atitudini frumoase, ce pun în valoare firea omului. Corneliu Cristea, membru al Cenaclului literar – artistic ”George Călinescu” Onești
CE FRUMOASĂ EȘTI
Ce frumoasă ești când, seara
Ca un fulg purtat de vânt
Vii sfioasă la – ntâlnire!
Cu surâsul cald și blând,
Mi-aduci toată primăvara.
Ce frumoasă ești minune
Născătoare de văpăi
Când apari în a mea cale!
Mult frumoșii ochii tăi
Îi iubesc de nu pot spune.
Ce frumoasă ești regină
Ce cu leneși ochi, cuminți
Lung privind la al meu suflet
Aprinzi tainice dorinți;
Muza mea de farmec plină…
BĂTRÂN MESTEACĂN
Bătrân mesteacăn alb, prin ramul tău
Neobosit, își spune soarta vântul
De unii zic c-acesta îi e cântul
Noi zicem că-s părerile de rău.
Coroana ta-i o lume de amar.
Venim sub ea ca-n inimi să ne pui
Povața ta în calea greului,
Credința-ntreagă-n față de altar.
Bătrân mesteacăn alb, odat-ne-ai zis
Să fim alături, să nu ne schimbăm
Te-om asculta smeriți dar te întrebăm
De ce în lacrimi ochii noștri ni-s?

