”Aşa se zice /  Viaţa / E un lucru banal”, dar  când ”se-aud  tropotind  armatele serii / … ” și ”planete  noi se ceartă pe alt soare / mai viguros și mai demodat”,  orice veste tristă  te  neliniștește! O astfel de veste  a ajuns la poetul  oneștean Valentin Rădulescu, inițiator al Cenaclului literar – artistic ”George Călinescu”, care  mărturisește prin vers ”în  <<chichineața>>  mea de la etajul 2 / îmi vin  ades tristețele la cină”. Dar acum,  un moment a fost cutremurător… Stingerea din viață a soției sale, Aura Rădulescu face că aceasta ”pe  o sprânceană spre  veșnicie  suie / poteca-i  nebătută  și-amarnic amăruie…”

Poetul,  ce a trăit livresc  clipele când ”ultimul cal a fugit din oraș  / mulțimea de frunze îl petrece cu  <<ave>> ” iar  ”lumea indiferentă închisă-n canoane  / e gata  din colb să adune potcoave”, se vede trist, surprins și doborât.  Singur,  cu împărtășirea  dureroasă:”conjugam  iarba sub pași / inventam cuvinte noi în rugă / și-mi eram  propria slugă / … / navigam  într-o coajă de nucă / și mă –ntinerea  dorul de ducă”.

Încremenit în mijlocul durerii,  când orice mișcare  pare pândită cu zeci de ochi, poetul  ca ”mesager al cerului înalt” găsește puterea de a striga:”Vântule prieten bun, / oprește-te!”

Ne vom aminti mereu de doamna Aura Rădulescu, bibliotecară  mulți ani la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești!

Versurile sunt din volumul Valentin Rădulescu – ”Un  inorog iubit uniform”