După cum anunță o veste tristă de la actualul Liceu Tehnologic ” Petru Poni” din Onești (unde cu ani în urmă a fost unul din cele mai mari grupuri școlare din Moldova – Grupul Școlar de Chimie), în aceste zile de decembrie s-a stins din viață profesorul Nicolae Drăgoi. Absolvent al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, licențiat în Matematică și Fizică el a fost mulți ani (între 1968 și 1996, cu o întrerupere între anii1978 – 1982 fiind inspector școlar ce a coordonat activitatea profesorilor de matematică din județul Bacău ) , director al Grupului Școlar de Chimie Onești. Această instituție de învățământ a fost singura din Onești unde activau liceu, școală profesională, școală de maiștri iar pentru o perioadă de câțiva ani aici au fost formați și pregătiți și subingineri pentru platforma industrială petrochimică a Borzeștiului.
Prof. Nicolae Drăgoi a fost un dascăl desăvârșit dedicat acestei profesii, care a cuprins în inima sa un mare respect pentru cei din jur. Este greu de realizat o biografie a acestei personalități a Oneștiului dar ca ”frânturi” prin timp putem menționa că în anii 1962 – 1963 prof. Nicolae Drăgoi a îndeplinit funcția de director adjunct la ”Școala Medie Mixtă Nr. 1”( ”Liceul Teoretic Nr. 1” -acum Colegiul Național ”Grigore Moisil”), instituție care la vremea acelor ani a fost condusă de profesorii Gheorghe Gologoz (1960 – 1963), Constantin Ciuchi (1963 – 1967), Vasilica Gavrilă ( director adjunct 1960 – 1961), Mihai Hrișcă (adjunct 1961 – 1962) și Ion Micu (adjunct 1963 – 1964).
Profesorul Nicolae Drăgoi a fost numit director adjunct la înființarea Școlii Mixte Nr. 2 (actualmente Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”) , în toamna anului 1963. La această instituție care ”s-a integrat” dezvoltării tânărului oraș de pe valea Trotușului, prof. Nicolae Drăgoi a îndeplinit funcția de director adjunct timp de trei ani(până în 1966), pe această perioadă prof. Rada Constandache fiind director al noii școli oneștene, ce a luat titulatura de Liceu Teoretic. Cei mai mulți ani de activitate didactică prof. Nicolae Drăgoi a activat la Grupul Școlar de Chimie Onești, care a adunat elevi nu numai de pe valea Trotușului ci din întreg județul Bacău precum și din județe limitrofe (într-un număr mare din Vrancea și Galați). Sub conducerea competentă a sa Grupul Școlar de Chimie a fost evidențiat pe ramura învățământului, la nivel național în anii de dezvoltare a socialismului, aici fiind în fiecare an școlar și 3500 de elevi ce au urmat cursurile .
O altă ”frântură prin timp” pe care ne-o lasă prof. Nicolae Drăgoi este cea de consilier local al municipiului Onești, funcție îndeplinită timp de mai multe mandate după Revoluția din 1989. Conducând Comisia pentru cultură a Consiliului Local Onești mai mulți ani la rând prof. Nicolae Drăgoi a sprijinit desfășurarea multor evenimente culturale în municipiu, fiind alături de oamenii de cultură. A participat cu o deosebită fervoare la multe manifestări cultural – artistice aducând mereu acestora noblețea spiritului său. În iunie 2008, la constituirea Consiliului Local Onești pentru mandatul 2008 – 2012, în calitate de cel mai în vârstă consilier local, a condus această ședință dorind ca ”fiecare consilier local să aibe o activitate rodnică în slujba cetățeanului și să obțină rezultate care să-i bucure pe alegători”.
Prin trecerea sa la viața veșnică prof. Nicolae Drăgoi lasă oneștenilor lacrimi de tristețe și amintiri nepieritoare, porțile cerului cuprinzând zborul său înalt… Amprenta de Onești
Lasă un comentariu