II. Volumul ”Două vieți într-o carte” (Editura ”Mușatina”, Roman 2017) ne menține și prin a doua sa parte , ”Viața ca un curcubeu” în aceeași lume aspră trăind într-un decor fermecător a muntenilor de pe Trotuș. Și cel de-al doilea narator, Petre Colăcel (în foto), cunoaște vicisitudinile îndurate de un neam care-și găsește cu...
Sfinții Trei Ierarhi – Apostoli ai cuvântului lui Dumnezeu
Suntem datori deci, fraților, să ținem cu evlavie această sărbătoare și să cinstim pe făcătorii noștri de bine, mulțumindu-le după putere, căci după datorie, nu putem. Să cinstim cu cuvinte de laudă pe cei trei cuvântători de Dumnezeu și să le urmăm credința, râvna pentru Biserică, dragostea lor pentru oameni, viața lor sfântă. Dar cum...
Mai frumos decât o poveste de iarnă…
Ne bucurăm că multe personalități, recunoscute pe plan internațional ni se arată ”în veșnicie” atunci când privim ”bolta înstelată a culturii române”. Marele sculptor român Constantin Brâncuși obișnuia să spună că ”nu putem să-l ajungem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el este important” iar de ”la zidirea soarelui” (vorba poetului Grigore Vieru),...
Cei ce cuvântă…
Texte din revista ALGORITM LITERAR APARE SUB EGIDA USR , 3 – 4 2018 (24- 25) CALAN, JUD. HUNEDOARA DIRECTOR IOAN BARB, SENIOR EDITOR SILVIU GUGA Soarele îndrăgostit de zăpadă De-atâta alb, subit îndrăgostit, incandescent, zăpada o iubea, În vâlvătăi de flăcări s-a topit şi soarele rămas-a fără ea. Sfioasă, fără-a spune un cuvânt, s-a...
În ”bătălie cu sistemul medical”
Impresionați de puternicul ecou din ”Amprenta de Onești” a articolului ”Recunoștință sinceră” (apărut la 11 decembrie 2018 și care în doar câteva ore a avut peste o mie de accesări), venim azi cu ”o provocare”: o întâmplare din România trăită recent (la începutul anului) de o tânără din Marea Britanie. Dincolo de lucrurile prezentate...
Avântul nepătruns al veșniciei
Din milenii a ajuns până la noi o vorbă creștină ce spune: ”un om este definit de răbdare, de atitudine, de bunătate, de curaj în încercările sale și de lumina pe care o răspândește în jurul său”. Cașinul și comunitatea din această zonă dar și spiritul românesc a pierdut în toamna anului trecut (la data...
”Biblioteca iernii” din revista ”Vatra” (Târgu Mureș)
O trestie în vîrful căreia e înfipt un cap de Christ romantic: acesta e Emilian Galaicu-Păun pe stradă. Dar nici trestia, nici chipul christic, îmbinate într-o hieratică dezinvoltă, nu rămîn o strictă emblemă civilă, pur stradală. Din contră, ele participă profund la poezie, atît la structura tematică a acesteia, cît şi la dialectica şi freatica...
O mare sărbătoare pentru satul Drăgugești
Parcă dintr-un ”imperiu al poveștilor” s-a pogorât atmosferă de mare sărbătoare” în satul adunat ca ”în palmele unui cuib”, la Drăgugești (în comuna Helegiu), la lansarea volumului de confesiuni ale învățătorului Geo Cristea! ”Însetat la izvoarele iubirii” este nu numai cartea ce a unit sufletele multor drăgugeni, care au urcat cu bucurie ”pintenul” de deal...
Ediția inaugurală ”Onești Open Backgammon”
Gimnastică – de nivel mondial, de aici pornind în lume Nadia Comăneci și ”echipa de aur” a gimnasticii românești, fotbal – la ”rigorile” divizionarelor C , B (cu Energia și CSM Borzești) și a Ligii a I a (cu FC Onești în ”irepetabilii ani” 1999, 2000 și 2001, când de multe ori Stadionul ”Mecon” –...
Aforisme, pentru ceasuri târzii (3)
Discreția nu e totuna cu ascunderea adevărului. Uneori numai pierzându-i pe cei pe care ii iubim, simțim cât ne sunt de dragi! Se iartă dar nu se uită lucrurile care dor. Moartea face parte din viața. Viața e ca o țigară care arde pic cu pic… și arzând așa intruna se transformă in nimic! Iubirea...