Pentru a-i bucura pe copii este nevoie de multă căldură sufletească, de înțelepciune dar și de o experiență menită ca să-i încurajeze mereu pe aceștia. Cu astfel de calități profesorii de la Clubul Copiilor Onești – structură a Palatului Copiilor Bacău, au umplut cu lumină și bunătate dar și cu încredere, putere și blândețe deopotrivă sufletele celor care au fost protagoniștii programului artistic ”Lângă brad cu Moș Crăciun” și a spectatorilor prezenți în număr foarte mare la Biblioteca Municipală (Aula ”Gheorghe Izbășescu” fiind plină!) Primele interprete ale acestui spectacol ce au fost primite cu numeroase aplauze au fost Julia Miseri și Paula Maria Leca, ele interpretând cu succes melodia ”Ce va fi”. Mai mult, refrenul acestei melodii (”Ce va fi când voi fi mare ? / Ce va fi, aș vrea să știu ! / Voi afla mult mai târziu…”), a fost primul semn ”ce a electrizat” sala anunțând un spectacol deosebit de frumos, plin de gingășie, simplitate, de fascinație și de firesc! Formația de dans modern ”Clepsidra” a prezentat un dans popular stilizat, la finalul căruia, cu zâmbetul pe buze, micile dansatoare ale acestei formații au făcut o frumoasă reverență publicului. Două surori din comuna Livezi, Patricia și Carla Ghinea (care a prezentat acest spectacol), au interpretat melodia ”E iarnă iar” în timp ce un alt ”duet” muzical, format din Ioana Cristea și Ioana Stupu au încântat spectatorii prezenți cu o melodie din repertoriul internațional – ”Once Upon a december” . Au venit în forță componentele formației de dans modern ”Dinamic”, care au arătat frumusețea acestei ”arte a mișcării”, cu un dans de caracter ce aduce mereu strălucire. Într-o vestimentație cu culori vesele ele au încheiat acest moment artistic ”cu mâinile sus”, în aplauzele publicului! Nici la prezentarea următorului moment muzical, ce a fost susținut de solistele Ștefania Luncanu și Geanina Păduraru ( ”Să-l așteptăm pe Moș Crăciun”), nu au încetat aplauzele frenetice venite din sală. Apariția formației ”Simbol” a arătat o premieră pentru cei care urmează Cercul de dans modern (coordonat de prof. Mariana Oșteanu la Filiala Onești a Palatului Copiilor Bacău): în cadrul acestei formații precum și la ”Arabesque” este de notat faptul că … alături de fete, ce ”țin ritmul muzicii și al dansului”, este și câte un băiat! De notat este faptul că formațiile de dans modern ”Fluturașii”, ”Simbol”, ”Clepsidra”, ”Dinamic” și ”Arabesque” sunt formațiile cu care Oneștiul concurează cu mult succes la concursurile interjudețene, naționale și internaționale de dans modern (organizate în România), într-o continuă performanță, ele reușind să cucerească numeroase premii! Pentru acest ”Crăciun înzăpezit” au cântat interpretele Alexandra Pîslaru și Andreea Gaftoi. Prin cântec ele au adus un mesaj original ”să ne iubim, să fim mai buni” și au adresat lui Moș Crăciun ”avertismentul” că ”nu are nici o scuză ca să nu vină!” Într-o nouă interpretare coregrafică și cu multe elemente de gimnastică artistică formația de dans modern ”Arabesque” a prezentat dansul popular stilizat ”Hora din Moldova”, cu care a cucerit publicul spectator prin ropotele de aplauze.
”Festinul modei” a prilejuit pentru elevele ce activează la Cercul de design vestimentar (condus de prof. Adriana Olteanu), prilejul de a veni în fața spectatorilor plini de încântare cu cele mai frumoase ”miniaturi vestimentare”. Ca un element comun al acestei ”parade a modei” s-a înscris eșarfa. În culorile dintre cele mai vii și atrăgătoare ea nu a lipsit de la nici un ”top – model” al acestei parade, care ne-a fascinat cu pașii prin care ne-au arătat marea lor bucurie din suflet – de a întâmpina astfel sărbătorile de iarnă! Acestea au realizat și felicitări pentru ”a-l bucura pe Moș Crăciun”, din ce în ce mai îngrijorat dacă îi ajung cadourile pentru toți cei care îl așteaptă!
În finalul acestui deosebit spectacol prezentat de cei care urmează cercurile de activități de la Filiala Onești a Palatului Copiilor Bacău ”mereu – tânărul” profesor și dirijor Iulian Munteanu a venit în mijlocul publicului cu un grup de colindători . În acompaniamentul muzicii la chitară împreună ei au interpretat ”o salbă” de colinde (”Deschide ușa creștine!”, ”Sus la Poarta Raiului” și ”Lin și iară lin” – un colind din Maramureș), ce au făcut ca ”blitz-urile” aparatelor de fotografiat să lumineze constant (fotografiind și filmând), pentru a surprinde această frumoasă atmosferă. Și a mai fost ceva: între ”ingredientele” acestui spectacol s-a aflat și o ”adevărată gală a desenului”! Elevii de la Cercul Pictură – Desen, sub coordonarea tinerei profesoare de Educație plastică Beatris Elena Pâsoi, au ”luat în stăpânire” simezele din preajma sălii de spectacol a bibliotecii oneștene și au surprins în puzzles de mari dimensiuni pe ”Moș Crăciun” (cu 12 desene), sania sa (cu 24 de desene) și un peisaj de iarnă (cu 30 de desene). Este de remarcat faptul că în realizarea acestor lucrări s-au evidențiat copiii ce au vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, ei pregătind și alte surprize pentru primăvara 2019!
Dacă menționăm că peste 150 de copii au urcat pe scenă la acest spectacol, ce a fost gândit într-un mod salutar (cu interprete de muzică ușoară în duet, cu prezentarea de antrenante momente de dans modern, cu o ”paradă a modei” cuprinsă de puritatea emoțiilor copilăriei și cu ”expoziția cu desene” ), putem concluziona: cinste cadrelor didactice de la emblematica clădire – Conacul Aslan ( ce este păstrat ca într-o stare de ”meditație în timp”), la intrarea în Parcul Municipal! Profesorii Mariana Oșteanu, Adriana Olteanu, Iulian Munteanu și Beatris Elena Pâsoi împărtășesc, cu mare dăruire pentru artă, din experiența lor, pentru a realiza momente și lucrări artistice de calitate. Ei au mulțumit în final publicului spectator și au adresat urarea ca ”2019 să fie un an mai bun și sănătos”. Ion Moraru, Foto prof. Beatris Elena Pâsoi
Lasă un comentariu