Pelerinii

Doi pelerini mergeau pe drum. A izbucnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi.  Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo.  Cineva cerea ajutor.

– Acel om este sortit morţii! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.

Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat în spate.  Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire.  Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.

La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese!

Puținul oferit se poate transforma in mult

Se spune că un om a intrat într-o mănăstire şi a spus stareţului că vrea să devină călugăr şi că vrea să trăiască acolo toată viaţa.
„Dar să ştii, părinte, că n-am nici credinţă, nici iubire, nici răbdare, nici înţelegere, n-am nici lumină în suflet, n-am nimic.”
Şi se aştepta ca stareţul să-i răspundă:
Atunci, ce cauți aici?
Însă stareţul i-a spus: ”Ia această cheie şi a treia cameră, pe dreapta, va fi chilia ta. Şi mâine te vei strădui să ai şi credinţă, şi lumină în suflet, şi nădejde, şi dragoste, iar poimâine, pe toate acestea le vei putea oferi şi altora!”

Cei doi călugări

Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla niciun pod. Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa.  Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în braţe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi şi-a văzut mai departe de drum.
Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârşit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:
– Cum este posibil să ridici în braţe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim?
Liniştit, celălalt i-a răspuns:
– Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porţi şi acum cu tine.

Un bețiv pus pe gânduri

În apropierea unei gări, într-un canton de-al C.F.R. – ului, trăia un acar cu soția și fetița lui, care împlinise 9 anișori. Acarul avea patima beției; nu arareori îl văzuse fetița pe tatăl ei venind acasă pe două cărări, ba mai mult când lua salariul, jumătate îl cheltuia pe băutură și când ajungea acasă își bătea soția și copila care erau nevinovate.

Într-o zi fetița îl întrebă pe tatăl ei, care se afla cu stegulețul roșu în mână în mijlocul căii ferate, fluturându-l: ”Tată, ce înseamnă asta?” El îi răspunse: ”Când este pe linia ferată vreo primejdie de moarte, îl flutur în vânt și dau de veste….”

Fata tăcu și intră îngândurată în casă. Când se înapoie de la serviciu, acarul ce văzu? Ceva care-l umplu de rușine. În gâtul sticlei cu alcool de pe masă, fetița pusese un mic steguleț roșu, iar pe sticlă lipise o hârtioară pe care scrisese ”PRIMEJDIE DE MOARTE”. Atâta amărăciune și rușine simți acarul, încât din acel moment hotărâ să termine cu beția. Iată cum o copilă, ajutată de harul lui Dumnezeu, și-a scăpat tatăl de la pierzare.

Greşeala

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă.  Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ?  Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă?
Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă.  A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: „Fie ce-o fi!” şi a-nceput să se caţăre pe gard.
Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese.
Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic.
Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:
– E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare?
Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari…
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei.  Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:
– Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere?
Uite ce-ai păţit!
Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş?
Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! 
Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă.  Alţii, însă, fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele.  Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!
„În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul”.