Cu sufletul așezat pe foi…

     La o zi după ce am sărbătorit Ziua Mondială a Scriitorilor (deh , parcă se  cuvine să se audă mesajul  -notat de prof. Viorica Stavaru de la Colegiul Național Pedagogic Ștefan Odobleja din Dreobeta Turnu Severin – ” Scriitori din toată lumea asta mare , uniți-vă oleacă , nu vă mai dihoniţi , nu mai lăsați orgoliile să vă scurme relațiile ! Scrieți-vă textele şi mai citiți-vă  şi  unul pe altul ! E loc sub soare pentru fiecare şi , oricum , ştiți bine , în sinea voastră , că doar rescrieți ceea ce a fost deja scris , că suprapuneți textele şi istoriile voastre personale peste alte şi alte texte şi istorii , un palimpsest necesar … „), ne îndreptăm atenția  spre … Ion Moraru, un as al epigramei, președintele Clubului Umoriștilor ”Verva” din Galați. Într-un interviu acordat ziarului ”Adevărul” , la întrebarea ”Este esențial umorul pentru a scrie epigramă?”, el a răspuns: ”Categoric. Trebuie să ai umor și talent… Talentul trebuie să fie dublat de muncă… Trebuie să citești mult, să vezi ce au scris cei dinaintea ta și să ai puterea de a discerne  între ce e bun și ce e rău. Românul are în rădăcinile lui spiritul acesta sarcastic și umoristic. În felul acesta încearcă să scape de necazuri”

Descălecat-am în Galaţi
La bunii mei amici confraţi
Şi nu voi sta aici puţin
„Pe Dunăre de-ar curge vin!”              Epigramă de Vasile Larco

Epigramistul Ion Moraru – „Incizii pe viu”

Cu noul volum de epigrame „Incizii pe viu” (Editura „Pax aura mundi”, Galați, 2017), poetul Ion Moraru își înalță cu o treaptă piedestalul construit, cu trudă, cu inspirație și satisfacție, până în prezent, cartea fiind argheziana treaptă spre cunoaștere.

Ion Moraru, născut la Puiești – Vaslui, este unul dintre străluciții elevi ai liceului din localitate. Învățământul puieștean a dat țării profesori, ingineri, juriști, medici și scriitori, „Scriitorii fiind adevărata măreție a unei nații” (Samuel Johnson); dintre aceștia menționăm pe Felix Aderca (Zelicu Froim Adercu), Gheorghe Cucu, Lucian Vasiliu, Ion Moraru, Petruș Andrei, Constantin Gherghescu, Marinel Gâlcă ș.a.

Ion Moraru a început să scrie încă din timpul Facultății de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași (promoția 1975).

În prezent opera sa cuprindea volumele: „Epigrame” (Editura „Evrika”, Brăila, 1993), „Ace de cojoace” (Editura „Geneze”, Galați,1998), „Capra vecinului” (Editura „Sinteze”, Galați, 2011) și „Butoiul lui Chicioroagă” (Editura „Pax aura mundi”, Galați, 2014).

Este inclus în peste 80 de antologii de umor și este deținător a peste 100 de premii obținute în România și Republica Moldova.

Dintre numeroasele reviste care i-au publicat creațiile menționăm: „Epigrama”, „Haz de necaz”, „Porto – Franco”, „Dunărea de Jos” ș. a.

Ion Moraru este președinte al Clubului Scriitorilor Umoriști „VERVA” din Galați din anul 1998.

Din punct de vedere medical, conform „Noului dicționar universal al limbii române” (Editura „Grup Media Litera”, București, 2017), incizie înseamnă „tăietură” (făcută cu un instrument special); din punct de vedere literar, inciziile făcute cu cel mai ascuțit instrument care este limba sunt cu mult mai profunde și mai dureroase decât celelalte și, uneori, fără putință de a se vindeca.

Unele dintre aceste înțepături (pișcături, urzicături, mușcături etc.) de fapt niște metafore, definesc un om: târâie-obiele, zgârie-brânză, lasă-mă să te las, gura satului, neam de traistă, coate-goale, mațe-fripte, cur gol, vorbă lungă, mână spartă, pungă goală, mălai mare, mămăligă crudă ș.a.

Volumul la care facem referire cuprinde Epigrame, Definiții epigramatice, Comentarii, Referințe și Cronici.

Un „Cuvânt înainte” intitulat „Cusururi și cusurgii” este rostit și rostuit de reputata Cezarina Adamescu, membru al U.R.R  și o „Fișă de autor” completează o carte care încântă și bine dispune pe cititorul pasionat de creația autentică.

Epigramele sale vizează defecte umane și defecțiuni ale societății noastre în tranziție de la socialistul multilateral dezvoltat la capitalismul sălbatic, pentru ca prin râs să se îndrepte moravurile, cum spuneau strămoșii noștri latini, așa încât, aici vom întâlni elevi, nu dintre cei fruntași la învățătură, disciplină și frecvență, studenți cheflii, carieriști, mecanizatori, vânători, medici, agenți de circulație, agronomi, pensionari, ecologiști, polițiști, alcoolici și politicieni, adică societatea aleasă, aleasă de epigramist pentru a o preveni și primeni.

Vom exemplifica doar cu puține dintre ele:

Electorală: Poporul meu, la o adică

                  E un Sisif care ridică,

                  Spre vârf, din patru-n patru ani,

                  Bolovani! (p.75)

Definiție: Vechiul românesc ținut,

                Dintre două mari hotare:

                Unu-i Nistru, altul Prut

                Două lacrimi curgătoare. (p.84)

Opțiune: Prefer acum, slăbit cu burta goală,

               Și îmbrăcat cu-o haină-n coate roasă

               Decât „democrație-originală

               Mai bine-o dictatură sănătoasă. (p.99)

Așa cum observam într-o cronică anterioară, Ion Moraru excelează în ironie, în vorbele în doi peri, punând în rețeta sa gastro-epigramatică sare și piper, ardei iute și lămâie să li se facă celor vizați gura-pungă.

Multe dintre epigrame sunt de strictă actualitate având o deosebită valoare etică:

Unui manifestant: Când strigi Guvernul ca să cadă,

                              Să nu te-apostrofez nu pot:

                              Decât ieșeai acum în stradă,

                              Mai bine, ieri ieșeai… la vot!

Tot de o vreme încoace, asemeni unui cancer, are loc „Răsturnarea valorilor la români”:    Impostura e de vină,

               Nu mai poți s-o ții în frâu,

               Că-i o groază de neghină

               Cu pretenție de grâu. (p.194)

Dintre cele câteva „Definiții epigramatice”, cităm doar Kilogramul (numai din motive care țin de spațiul revuistic):

E o măsură, știe orișicine,

 Ce-n viața noastră este cu folos,

 Pe cât e de ușor să-l pui pe tine,

 Pe-atât de greu e-apoi să îl dai jos. (p.200)

Umorul, spune Mark Twain, a fost cel mai frumos dar pe care  Dumnezeu i l-a dat omului.

Cezarina Adamescu, profesionistă într-ale scrisului, cu un spirit de observație demn de admirație, descoperă una dintre calitățile cele mai pregnante ale stilului epigramistului Ion Moraru: „O anumită noblețe a rostirii care nu cade în licențios, în manelizarea expresiei și în vulg, atestă la acest autor, puterea de penetrare a cuvântului ce poate clădi un univers, o lume care prin râsul curat, poate deveni mai bună, mai așezată în omenescul firii și nu deviată din calea ce i-a fost hărăzită de Creator” (op. cit. p. 11).

Răsfățat al premiilor literare, apreciat de confrații într-ale epigramei, satirei și umorului, Ion Moraru oferă cititorilor cărți care se citesc într-adevăr pe nerăsuflate și se transmit din om în om pentru a crea o bună dispoziție molipsitoare într-o „țară  tristă plină de umor.”(Bacovia)

Dacă și „oamenii politici” ar ști să citească… astfel de cărți, poate nu ar mai fi atât de penibili și atât de ridicoli.

Despre epigramistul Ion Moraru au scris până acum condeieri consacrați: Paul Dumitrescu, Gheorghe Penciu, Sterian Vicol, Cezarina Adamescu, Mihai Batog Bujeniță, Ion Manea, Nicușor Constantinescu și, cu voia dumneavoastră,         Petruș Andrei